12 iunie, 2026

Parlamentul European consideră insuficiente majorările propuse pentru România în noua variantă a bugetului multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028–2034 și critică reducerile prevăzute pentru competitivitate și apărare, a declarat joi eurodeputatul Siegfried Mureșan (foto), raportor al Parlamentului European pentru viitorul Cadru Financiar Multianual, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, principalul element pozitiv al propunerii de compromis prezentate de Președinția cipriotă a Consiliului UE este menținerea fondurilor destinate politicii de coeziune, care au fost ferite de reduceri suplimentare în urma presiunilor exercitate de Parlamentul European și de statele membre ce susțin păstrarea acestor alocări.

„Pachetul de negocieri publicat astăzi include și creșteri modeste ale alocărilor pentru statele beneficiare de fonduri de coeziune, inclusiv România. Totuși, aceste majorări, de doar câteva sute de milioane de euro pentru fiecare stat membru, sunt mult sub nivelul solicitat de Parlamentul European”, a scris Mureșan pe Facebook.

Eurodeputatul a reamintit că poziția adoptată de Parlamentul European în luna aprilie prevede majorarea cu peste 10% a viitorului buget al Uniunii, ceea ce ar însemna aproximativ 6 miliarde de euro în plus pentru România.

În același timp, Mureșan a criticat reducerea cu aproximativ 2% a bugetului total propus, subliniind că diminuările afectează în special domeniile competitivității și apărării. „Considerăm că aceste reduceri sunt o greșeală, mai ales în contextul geopolitic și economic actual”, a afirmat acesta.

Raportorul Parlamentului European a precizat că va continua negocierile pentru ca forma finală a bugetului să reflecte într-o măsură mai mare poziția Parlamentului. Totodată, el a făcut apel la Consiliul UE să își adopte cât mai curând mandatul de negociere, astfel încât discuțiile finale să poată începe fără întârzieri, iar noul Cadru Financiar Multianual să fie aprobat până la sfârșitul anului.

Comisia Europeană a propus pentru perioada 2028–2034 un buget multianual de aproximativ 2.000 de miliarde de euro, însoțit de o amplă reformă a principalelor instrumente de finanțare ale Uniunii. Propunerea include o reducere de aproximativ 10% a fondurilor alocate Politicii Agricole Comune și Politicii de Coeziune, măsură contestată de 17 state membre, printre care și România.

În perspectiva reuniunilor Consiliului UE și Consiliului European de săptămâna viitoare, Președinția cipriotă a Consiliului a prezentat o nouă variantă de compromis. Documentul păstrează, în linii mari, reducerile propuse pentru agricultură și coeziune, însă introduce majorări limitate pentru unele state beneficiare și diminuează cu aproximativ 2% valoarea totală a bugetului propus de Comisia Europeană.

Noua variantă prevede, de asemenea, reduceri ale finanțărilor destinate competitivității economice, apărării și acțiunii externe a Uniunii. Negocierile dintre statele membre și Parlamentul European urmează să se intensifice în perioada următoare, obiectivul fiind adoptarea noului Cadru Financiar Multianual până la sfârșitul anului 2026.

(Citește și: ”Comisia propune fonduri europene de 60,2 mld. euro pentru România în următorul exercițiu bugetar UE, cu 28,6% mai mult decât în actualul. Este a șasea cea mai mare alocare din UE”)

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: