UDMR nu poate vota un guvern din care nu face parte, conform logicii politice, și are nevoie de argumente pentru a vota guvernul tehnocrat propus, a declarat marți Kelemen Hunor, după discuțiile pe care le-a avut cu Eugen Tomac, premierul desemnat să formeze executivul.
“Din punctul de vedere al logicii politice, este aproape imposibil să votăm un guvern din care nu facem parte. Nu se leagă în niciun fel. Avem nevoie de argumente pentru un astfel de vot. Deocamdată nu avem argumente suficiente să votăm un guvern din care nu facem parte, după ce am fost cenzurați prin moțiune de PSD și AUR”.
Decizia UDMR va fi luată după ce va fi prezentat programul de guvernare, la care încă se lucrează și ar urma să fie finalizat miercuri. Partidul va mai avea o discuție cu Eugen Tomac când programul de guvernare va fi gata. „Vom citi programul de guvernare, fiindcă trebuie să luăm o decizie în funcție de conținutul programului de guvernare”.
Declarația vine după ce, luni, PNL și USR au anunțat și ele că nu întrevăd posibilitatea votării unui Cabinet Eugen Tomac.
Calendarul încercării de învestire a Cabinetului Tomac
- Reamintim că Eugen Tomac are un termen de 10 zile calendaristice pentru a se prezenta în Parlament cu lista Guvernului și programul de guvernare, conform Constituției.
- Cele 10 zile se numără începând cu prima zi de după publicarea desemnării în monitorul Oficial.
- Urmează stabilirea ședinței comune a Parlamentului pentru vot, care nu poate fi stabilită mai târziu de 15 zile de la primirea programului și a listei Guvernului.
Eugen Tomac, întrebat dacă îşi va depune mandatul dacă partidele anunță că nu-l susţin: Sunt optimist
”Eu sunt optimist. Sunt convins că vom găsi o soluţie pentru a debloca această situaţie pentru că este şi interesul partidelor să avem un guvern învestit cât mai rapid. Rămân optimist”, a spus Eugen Tomac, întrebat dacă va depune mandatul primit de la președinte, în cazul în care partidele anunță că nu votează guvernul propus.
În ceea ce priveşte discuţiile cu parlamentari aleşi pe listele paridelor POT, AUR sau SOS, Tomac a explicat: ”Atât timp cât există oameni politici dispuşi să susţină obiectivele pe care mi le-am asumat, este obligaţia mea să îi ascult, pentru că, în politică, oamenii uneori îşi schimbă opţiunile. Atât timp cât aceşti oameni au plecat din partide anti-occidentale şi sunt dispuşi să discute, eu sunt pregătit să îi ascult. Nu ştiu ce se va întâmpla”.
Liderul UDMR: Un guvern fără o majoritate transparentă, coerentă, corectă, nu are nicio șansă să facă lucrurile așa cum trebuie
“Vom analiza, vom discuta în continuare. În acest moment pot promite un singur lucru: că nu vom vota împotriva unui guvern, dar nu putem promite astăzi că vom vota pentru un guvern. Un guvern fără o majoritate transparentă, coerentă, corectă, nu are nicio șansă să facă lucrurile așa cum trebuie pentru a duce România în direcția dorită. Vorbim de SAFE, de PNRR, de bugetul pentru anul viitor. Nu am avut impresia că domnul Tomac este extrem de ambițios în ceea ce privește programul de guvernare, nu am simțit că dorește lucruri extravagante sau noi, dar fără o majoritate este improbabil să poți să duci lucrurile la bun sfârșit. Când programul de guvernare va fi gata, în acest moment a zis că se mai lucrează, vom mai avea o discuție cu domnul Tomac, pentru că trebuie să luăm o decizie în funcție de programul de guvernare”, a declarat marți KelemenHunor.
Kelemen Hunor: Cei care susțin guvernul Tomac ar trebui să-și asume în scris acest lucru
Parlamentarii care vor vota guvernul propus de Eugen Tomac ar trebui să îşi asume, în scris, şi susţinerea pentru proiectele promovate de acesta în momentul în care va exercita puterea executivă, el atrăgând atenţia că un vot dat pentru guvern urmat de retragerea în opoziţie nu reprezintă o soluţie, a mai spus Keleme Hunor.
”Ai votat, ai întors spatele, ai intrat în opoziţie şi a doua zi, domnul Tomac umblă cu lumânarea prin Parlament şi caută voturile pentru fiecare proiect. Nu merge”, argumentează Kelemen, susţinând, de asemenea, că ”nu trebuie să exagerăm şi să spunem că: Dom’le, se opreşte Pământul din rotire dacă nu avem pe 10 iunie sau pe 15 iunie un guvern votat”.
Kelemen Hunor a spus că nu se întâmplă nimic grav din cauză că România este condusă de un guvern care nu are puteri depline.
”E nevoie să existe un guvern cu drepturi depline constituţionale, dar haide să nu exagerăm! Nu se întâmplă nimic dacă… SAFE se poate rezolva. La PNRR avem probleme, dar la PNRR problemele nu au apărut neapărat din această cauză că guvernul este interimar. Că puteai să votezi legea salarizării în 2023, 2024, 2025, fiindcă se ştia, nu? (…) Nu trebuie împinsă responsabilitatea pe Guvernul interimar. Eu nu vreau să dau exemplul Belgiei sau Olandei, unde de foarte multe ori au stat luni întregi fără un guvern cu drepturi depline, nu asta este dorinţa noastră, nu asta este calea ce trebuie urmată, dar nici nu trebuie să exagerăm şi să spunem că: Dom’le, se opreşte Pământul din rotire dacă nu avem pe 10 iunie sau pe 15 iunie un guvern votat”, a declarat, marţi, Kelemen Hunor.
Liderul UDMR a avansat ideea că parlamentarii care vor susţine, prin vot, învestirea Guvernului propus de Eugen Tomac ar trebui să îşi asume, formal, şi susţinerea pentru proiectele pe care acesta le va propune.
Exemplul Guvernului Isărescu
Kelemen Hunor a amintit perioada cu premierul tehnocrat Mugur Isărescu, care conducea un „guvern politic”. „Am mai văzut, am mai trăit o altă variantă, când un premier tehnocrat, cum era Mugur Isărescu în 2000, conducea un guvern politic. Dar erau oameni politici care și-au asumat o răspundere politică pentru guvern, fiindcă așa funcționează democrația parlamentară. Și a treia chestiune, sigur, dacă tu vii cu un guvern tehnocrat, înseamnă că nu ai încredere în partidele politice, în niciun partid politic, în oameni politici, și vrei să folosești Parlamentul doar pentru a justifica o investire a unui guvern care nu are o legătură directă cu partidele politice”, a mai spus Kelemen Hunor.
(Citește și: Dominic Fritz, după întâlnirea cu Eugen Tomac: Greu vedem o susţinere în USR pentru guvernul lui)
****