29 mai, 2026

PNL a condamnat, vineri, reacţia anti-naţională a liderilor PSD şi AUR, Sorin Grindeanu şi George Simion, la actul de agresiune al Rusiei, arătând că atacarea simultană a instituţiilor româneşti, după prăbușirea dronei ruse pe acoperișul unui bloc din Galați, arată îngenuncherea acestor conduceri de partid în faţa Moscovei.

Liberalii acuză încercările PSD şi AUR de blocare a Programului SAFE şi a legislaţiei anti-dronă şi cer celor două partide să oprească imediat toate demersurile parlamentare sau de altă natură împotriva Programului SAFE România.

”Partidul Naţional Liberal condamnă ferm acţiunea Rusiei cu efecte grave pe teritoriul României, generate de prăbuşirea unei drone ruseşti pe un bloc de locuinţe din Galaţi. Acest incident, primul care s-a soldat cu rănirea cetăţenilor români de la declanşarea războiului ilegal al Rusiei în Ucraina, necesită o abordare coordonată cu aliaţii României din NATO şi din Uniunea Europeană”, spune PNL într-un comunicat.

Acuzațiile la adresa PSD și AUR:

  • ”Condamnăm de asemenea reacţia anti-naţională a liderilor PSD şi AUR, Sorin Grindeanu şi George Simion, la actul de agresiune al Rusiei. Absenţa condamnării Rusiei de către Sorin Grindeanu şi George Simion, precum şi atacarea simultană a instituţiilor româneşti arată îngenuncherea acestor conduceri de partid în faţa Moscovei şi constituie o slăbire deliberată a poziţiei statului român”.

  • ”Reamintim că PSD şi AUR au încercat şi încearcă în continuare să blocheze Programul SAFE, subminând capacitatea de apărare a ţării şi servind astfel, în mod indirect, intereselor Rusiei. Cerem PSD şi AUR să oprească imediat toate demersurile parlamentare sau de altă natură împotriva Programului SAFE România. Românii nu trebuie să uite nici faptul că noii aliaţi ai PSD, AUR, SOS şi POT s-au opus legislaţiei anti-dronă, deşi realitatea demonstrează astăzi cât de necesare sunt instrumentele legale şi tehnice care permit autorităţilor să protejeze populaţia şi infrastructura naţională împotriva unor astfel de riscuri”.

  • ”Din acest motiv, subliniem din nou nocivitatea alianţei de facto PSD-AUR, care afectează efortul de înzestrare militară a României şi menajează interesele Rusiei în dauna intereselor noastre naţionale”.

(Citește și: UPDATE / O dronă rusească a lovit ultimul etaj al unui bloc din Galați – incendiu și 2 persoane rănite. MApN: Nu ne confruntăm cu un atac asupra României)

****



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: