Premierul interimar Ilie Bolojan își scurtează vizita oficială în Republica Moldova, după ce o dronă rusească purtând explozibil s-a prăbușit pe acoperișul unui bloc din Galați și a rănit două persoane.
Conform surselor Digi24.ro, el a solicitat dimineață un avion militar Spartan pentru a reveni în țară, dar nu va ajunge la timp pentru a participa la ședința CSAT.
Ilie Bolojan, care e și vicepreședinte CSAT, a aterizat după miezul nopții pe aeroportul din Chișinău, unde s-a dus cu o cursă obișnuită.
Deciziile luate după drona cu explozibil ce s-a prăbușit pe un bloc din Galați
Bolojan a declarat că i-a cerut ministrului Apărării să urgenteze transmiterea de echipamente NATO în România, să discute și s-a întâmplat acest lucru cu aliații pentru a găsi radare care să poate depista dronele care zboară la mică înălțime și să fie aduse în România cât mai rapid se poate, după discuții pe care să le aibă cu aliații NATO.
El a cerut și ministrului de Externe să stabilească nivelul de sancțiuni pe care să-l anunțe în CSAT pentru diplomații ruși aflați la București:
Am cerut CSAT să adoptăm sancțiuni impotriva diplomatilor rusi. Am cerut MApN sa ceara de urgenta transferul de radare, echipamente antiaeriene de la NATO. Cel mai imp plan si pe care il incheiem maine este progr SAFE.
Condamn ferm această acțiune iresponsabilă a Rusiei. Lucrăm pe trei planuri: Primul dintre ele este cel diplomatic – am convenit cu MAE acțiunea care va fi propusă în ședința CSAT pe cale diplomatică, în așa fel încât să adoptăm sancțiuni pentru diplomații ruși de la București.
În al doilea rând: planul imediat pentru asigurarea siguranței la frontierele de est ale României. MApN va face demersuri pentru a solicita aliaților transferul de tehnologii militare pe care astăzi nu le avem: capacități antiaeriene, radare care pot scana la altitudini joase, să avem tehnică militară care să țină cont de ceea ce se întâmplă în războaiele de astăzi și de noile tehnici legate de drone.
Cel mai important plan la care am lucrat în aceste zile este programul SAFE. În aceste zile, România semnează toate contractele pentru furnizarea, în anii următori, până în 2030, a tuturor capacităților de apărare solicitate de Armata României, în valoare de 10 miliarde de euro, care să asigure dotarea armatei în anii următori.
Acțiunile iresponsabile din lumea politică, ce țin de contestarea legislației privind atacarea dronelor pe timp de pace, au dus la mari întârzieri, din cauza contestațiilor. Vă rog să vă gândiți la contestațiile depuse la CCR chiar în aceste zile referitoare la legislația SAFE. Am făcut tot ce a trebuit pentru a dota Armata cu tehnică militară”, a declarat Ilie Bolojan la Chișinău.
(Citește și: UPDATE / O dronă rusească a lovit ultimul etaj al unui bloc din Galați – incendiu și 2 persoane rănite. MApN: Nu ne confruntăm cu un atac asupra României)
****