VIDEO Iulian Lolea, economistul-șef Concordia: „Patron bogat, firmă săracă” — de ce capitalul românesc nu ajunge la IMM-urile care au nevoie de el

29 mai, 2026

Iulian Lolea, economist-șef al Confederației Patronale Concordia, a identificat unul dintre cele mai puțin discutate blocaje ale economiei românești: capitalul există, dar nu ajunge unde are nevoie să ajungă.

Declarațiile au fost făcute la la conferința „Capitalul autohton al României – nivelul următor: marile companii competitive la nivel regional şi european și politicile economice de stimulare”, organizată marți, 26 mai de CursDeGuvernare, la Parlamentul României.

Transmisia video integrală a conferinței poate fi văzută AICI-VIDEO-INTEGRAL_LINK.

„Există un mismatch între obiectivele celor care au nevoie de capital și obiectivele celor care au capital”, a spus Lolea, descriind un ecart structural între cerere și ofertă pe piața investițiilor private. IMM-urile fie sunt subcapitalizate — „știm povestea cu patron bogat, firmă săracă” —, fie nu au un obiectiv suficient de clar delimitat, fie activează în sectoare cu creștere lentă, neatractive pentru private equity: agrifood, construcții inginerești, industrii cu marje mici.

Problema capitalizării este agravată de comportamentul antreprenorial: mulți proprietari extrag dividende în loc să lase bani în companie, erodând tocmai baza financiară necesară pentru a atrage investitori externi. Lolea a citat cazuri concrete din zona agrifood, unde investitori străini au renunțat la parteneriate cu ferme românești din cauza lipsei de disciplină financiară și de viziune strategică.

Pe lângă mismatch-ul de capital, Lolea a semnalat o altă problemă structurală rar menționată: lipsa asociativității. „Românii nu au știut să fie oameni de echipă — și asta o simțim în mediul patronal”, a spus el, subliniind că IMM-urile din producție ar putea atrage mai mult capital extern dacă ar conlucra.

Reținerea față de extinderea regională are și o explicație culturală: „Ne subestimăm atât capacitățile, cât și produsele pe care le avem”, a concluzionat Lolea, adăugând că multe companii cu cifre de afaceri de 200-300 de milioane de lei nici măcar nu iau în calcul expansiunea, considerând că nu au acoperit complet piața locală.

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Aș reveni mai întâi la întrebarea pe care i-ați adresat-o antevorbitorului meu, pentru că noi, în Concordia, suntem confederația care reprezintă și cele mai multe IMM-uri din România. Deși poate că în spațiul public nu pare astfel, reprezentăm foarte multe IMM-uri și ne-am lovit de tot felul de probleme. Aș adăuga și eu la ce s-a spus mai devreme: să știți că și asociativitatea le lipsește antreprenorilor români, și celor din zona de IMM în special.

Noi, românii, de-a lungul timpului nu am știut să ne coordonăm, nu am știut să fim asociativi, nu am fost oameni de echipă — și asta o simțim în mediul patronal. IMM-urile suferă cu atât mai mult, pentru că, dacă ar conlucra — în special în zonele de producție —, ar putea să se descurce mai bine și ar putea să atragă mai mult capital de pe piețele externe.

Din fericire, s-a acumulat suficient capital local în ultimii ani. Când spun asta, mă uit atât la piețele financiare, la economiile românilor, la Pilonul 2 și Pilonul 3, cât și la antreprenorii locali. Avem suficiente grupuri de companii, suficiente persoane fizice care au realizat exituri din diverse business-uri și care caută noi oportunități — caută să sprijine noi business-uri de pe piața locală, să le ajute să se extindă regional, dar și să demareze activități noi în România.

Problemele cu care se confruntă atât aceștia, cât și alți investitori, sunt diverse. Concordia este un loc foarte bun din care poți observa problemele celor care au nevoie de finanțare, ale celor care au capital și vor să finanțeze, dar și problemele din partea autorităților — pentru că facem dialog social și intrăm în contact direct cu ele.

Aș spune că există uneori un mismatch între obiectivele celor care au nevoie de capital și obiectivele celor care au capital. Dacă ne uităm la multe IMM-uri, ori nu sunt suficient de bine capitalizate — știm povestea cu „patron bogat, firmă săracă” —, ori nu au un obiectiv suficient de clar delimitat, ori pur și simplu domeniul în care activează nu este suficient de atractiv pentru private equity sau pentru investitorii privați din România.

Nu toate business-urile care au nevoie de finanțare sunt din zona de IT, tehnologie sau alte sectoare cu potențial de creștere rapidă. În multe cazuri, cei care caută oportunități de investiții nu se uită la zone cu creștere de 5%, 7% sau 10% pe an. Mă refer aici la agrifood, construcții — poate construcții inginerești —, unde marjele sunt mici și creșterea este lentă, dacă vorbim de companii solide.

Finanțarea bancară este o problemă în România și, din nou, ne lovim de probleme de capitalizare în zona de IMM și de probleme legate de planurile de business. Am participat recent la discuții din zona de agrifood, unde investitorii străini spuneau că au încercat să devină parteneri în ferme mari locale, însă lipsa de disciplină financiară, lipsa de viziune și de orientare i-au determinat să amâne aceste investiții sau să se uite către alte țări. Și aceasta se datorează în special faptului că mulți antreprenori nu lasă bani în companie — lucru menționat și de Liviu mai devreme —, ceea ce a erodat capitalizarea IMM-urilor din România.

Faptul că IMM-urile au acum o pondere mai mare în cifra de afaceri și în profit este, în principiu, un lucru bun — la fel ca în Germania sau în alte țări, ele trebuie să reprezinte coloana vertebrală a economiei și sunt, într-un fel, stratul care susține clasa de mijloc, care a alimentat consumul României în ultimii ani. Acele rate de creștere n-au venit de la cei bogați ai României și nici de la cei care trăiesc cu salariul minim — au venit fix din clasa de mijloc.

Pe de altă parte însă — și aici vreau să trag un semnal de alarmă —, faptul că IMM-urile au crescut ca pondere este și un indiciu că nu am avut investiții mari, companii mari care să vină pe piața locală. Nu știu dacă putem enumera mai mult de trei astfel de investiții semnificative în ultimii cinci ani.

În Concordia am făcut pași concreți tocmai pe această temă a capitalurilor. Ne-am asociat recent cu ROPEA și încercăm să punem la un loc fondurile de private equity și să continuăm colaborarea cu fondurile de pensii din Pilonul 2. Este clar că aceste mismatch-uri despre care vă spuneam vor mai exista, dar trebuie să le diminuăm.

Cât despre așteptările legate de bursă — și cu asta voi încheia —, am observat că interesul pentru noi listări nu este neapărat ridicat. Să fim sinceri: avem nevoie ca de aer de noi emitenți. Însă listările din partea companiilor antreprenoriale românești întâmpină două mari probleme.

Una este legată de obligațiile de transparentizare, de costurile suplimentare și de toată munca din spate. A doua este legată de mismatch-ul dintre așteptările pieței în ceea ce privește evaluarea și așteptările antreprenorului. Până de curând, bursa locală avea un P/E mediu de 6–7 — evident cu variații în funcție de sectoare —, dar niciun antreprenor local nu și-ar fi evaluat compania la un P/E de 8. Ar fi vrut mult mai mult. Acesta este mismatch-ul. Acum vedem că bursa a mai avansat cu P/E-ul — dacă este bine sau rău, nu este de competența mea să spun —, dar acest mismatch există și probabil va mai exista în ceea ce privește așteptările.

Radu CRĂCIUN: Ca expert expus, prin prisma confederației, la o varietate foarte mare de companii românești — mari, mijlocii, mici —, care este explicația pe care o aveți pentru această reținere a mediului microeconomic românesc de a fi mai eficient structurat și de a se extinde regional?

Iulian LOLEA: Cred că una dintre explicații este cu certitudine culturală. Ne subestimăm atât capacitățile, cât și produsele pe care le avem. O altă reținere vine din faptul că o proporție mai mică dintre IMM-uri și dintre antreprenorii români activează în zone de producție — iar producția este cea pe care o poți exporta și extinde. O bună parte dintre ei sunt în servicii. Dacă ne uităm la structura exporturilor noastre, o mare parte provine din producție — dar acolo sunt companiile mari. Este mai greu să exporți servicii din zona de IMM-uri.

În plus, s-au lovit deseori de tot felul de bariere: în finanțarea bancară — avem o rată fără risc de 7%, peste care se adaugă marja băncii, deci te finanțezi foarte scump și nu poți fi competitiv —, probleme de calitate a serviciilor și altele, care au generat neîncredere. O parte dintre ei mai văd încă loc de creștere pe piața locală — și vorbesc aici de companii cu 200–300 de milioane de lei cifră de afaceri, care nici măcar nu se gândesc să se extindă, spunând că nu au acoperit complet piața locală. În mare parte, fiecare percepe riscul ca fiind mai mic dacă rămâne acasă decât dacă iese în exterior.