21 mai, 2026

Eli Lilly, cea mai mare companie pharma din lume, singura care a depășit o capitalizare de un trilion de dolari, a dezvăluit într-un proces civil intentat marți, la o instanță federală, o schemă de fraudă privind rambursări ilegale ce i-a provocat pierderi de peste 200 de milioane de dolari.

Compania susține că mai mulți episcopi și un lider al „Bisericii lui Dumnezeu în Hristos”, o importantă organizație penticostală, au fost implicați în acest complot. Biserica nu este menționată ca pârâtă în proces, relatează CNBC.

Eli Lilly susține că organizațiile au folosit membri ai bisericii pentru a depune cereri false de rambursare pentru medicamentul Trulicity, concurentul companiei pentru Ozempicul produs de Novo Nordisk.

Sesizarea instanței din Miami conține 66 de pagini ce descriu detaliat schema de fraudare.

Conform datelor, o farmacie de tip mail-order din Florida, DrugPlace, ar fi cumpărat timp de mai mulţi ani cantităţi uriaşe de Trulicity prin distribuitori autorizaţi, susţinând că medicamentele erau destinate unor pacienţi membri ai bisericii.

Eli Lilly afirmă însă că, în realitate, produsele erau revândute pe piaţa secundară, în timp ce compania încasa simultan rambursări frauduloase de la producătorul farmaceutic.

Schema ar fi fost elaborată împreună cu organizaţia Community Health Initiative, afiliată bisericii penticostale „Church of God in Christ”, care pretindea că ajută membrii bisericii să obţină medicamente scumpe la preţ redus.

Eli Lilly susţine că DrugPlace acţiona ca administrator al beneficiilor farmaceutice pentru program, gestionând cererile de rambursare şi negocierile cu producătorii de medicamente.

Compania afirmă că numeroase persoane folosite pentru justificarea rambursărilor fie nu existau, fie nu au putut fi identificate.

Biserica, cu sediul în Memphis, Tennessee, susţine că are milioane de membri la nivel global, însă nu este menţionată oficial ca pârâtă în proces.

Totuşi, mai mulţi episcopi şi lideri religioşi sunt acuzaţi direct de implicare în schemă.

Mecanismul de fraudare a funcționat 6 ani

Potrivit Eli Lilly, frauda ar fi funcţionat de cel puţin şase ani şi a fost descoperită abia în 2025, după analiza datelor privind cererile de rambursare.

Compania afirmă că a observat un tipar neobişnuit: toate prescripţiile pentru Trulicity aveau exact aceeaşi cantitate şi aceeaşi perioadă de 30 de zile, fără reînnoiri normale ale tratamentului şi fără alte medicamente asociate.

Pentru justificarea volumului uriaş de medicamente, DrugPlace ar fi susţinut că biserica are 7 milioane de membri, dintre care 2,5 milioane erau eligibili pentru programul Community Health.

Eli Lilly invocă însă un sondaj Pew Research potrivit căruia numărul real al membrilor bisericii este de aproximativ 1,9 milioane de persoane.

Mai multe companii afectate de schema de fraudă elaborată de organizația religioasă și oameni politici

Compania susţine că şi alţi producători farmaceutici ar fi fost victime ale aceleiaşi scheme, fără a-i numi însă explicit.

Printre persoanele acuzate se numără Readus C. Smith III, secretar general pentru sănătate şi afaceri al bisericii, precum şi episcopul Jerry Maynard Sr. şi membrii familiei sale.

Potrivit procesului, liderii implicaţi ar fi promovat programul către membrii bisericii şi ar fi beneficiat financiar de pe urma operaţiunii.

Eli Lilly cere în instanţă emiterea unui ordin temporar de restricţie şi blocarea activităţilor companiilor implicate.

Compania afirmă că, după ce suspecţii au aflat că schema fusese descoperită, farmacia DrugPlace şi-ar fi închis operaţiunile din Nashville şi ar fi început lichidarea activelor, comportament pe care Lilly îl consideră o încercare de acoperire a urmelor.

(Citește și: Serviciile medicale vor fi validate prin SMS – nu vor mai fi posibile consultațiile și rețete fictive, pacientul primește pe telefon mesaj după fiecare folosire a datelor sale)

****



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: