Guvernul de tehnocraţi ar fi un paravan pentru ca PSD să se menţină la putere, a declarat Dominic Fritz, liderul USR, partrid ce exclude o astfel de formulă de guvernare. Dacă PSD vrea să guverneze, atunci să o facă la vedere, nu să se ascundă în spatele unor presupuşi tehnocraţi, a declarat Fritz.
Președintele USR a oferit și câteva detalii despre discuția informală pe care a avut-o săptămâna trecută, la Cotroceni, cu președintele Dan, referitor la guvernul tehnocrat:
„Cu mine nu a împărtăşit niciun nume şi adevărul este că acest scenariu al unui guvern tehnocrat eu încă nu l-am înţeles, pentru că, la prima vedere, pare ca un fel de paravan pentru ca PSD să poată să continue să exercite puterea. Şi asta cred că este rău pentru ţară. Dacă PSD vrea şi poate să guverneze, cred că trebuie să fie la vedere. Trebuie lumea să vadă cu ce decizii, soluţii vin şi trebuie să-şi asume aceste soluţii şi decizii, nu să ne ascundem în spatele unor presupuşi tehnocraţi”.
USR și PNL nu vor vota un guvern condus de un tehnocrat
„Nu, pentru că PSD este partidul care a iniţiat această moţiune, a votat-o cu o majoritate largă în Parlament, împreună cu prietenii lor de la AUR. PSD, evident, are această responsabilitate de a ne spune care este majoritatea cu care vor să scoată România din criză. Noi din partea USR, şi cred că vorbesc şi pentru Ilie Bolojan şi PNL, nu mai avem încredere în soluţiile propuse de PSD şi tocmai de aceea nu le putem gira cu votul nostru”, a declarat liderul USR, citat de News.ro.
USR nu va gira o soluţie paravan cu nişte tehnocraţi „luaţi din spuma mării”, a mai adăugat Domici Fritz: „Lumea vrea claritate şi tocmai de aceea linia USR este clară. Dacă PSD e la guvernare, foarte bine, noi facem opoziţie. Dacă PSD vrea să treacă în opoziţie, noi putem să vedem dacă găsim o formulă de a guverna”, a adăugat Dominic Fritz.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, despre criza internă, că se va rezolva, într-o direcţie pro-occidentală şi într-un termen pe care îl apreciază destul de rapid, el afirmând că nu există vreun risc ca România să se abată de la această direcţie pro-occidentală. Potrivit şefului statului, scenariul anticipatelor este complicat, arătând că nu am avut alegeri anticipate după 1989 şi de asta exclude acest scenariu.
(Citește și: Nicușor Dan, despre formulele posibile de formare a guvernului: „Nu o să fac experimente” – Președintele are pregătite numele unor posibili premieri tehnocrați)
****