Prețurile petrolului și-au continuat marți creșterea pe bursele asiatice, țițeiului Brent depășind 111 dolari pe baril, Strâmtoarea Ormuz fiind blocadă de mai bine de opt săptămâni, iar reluarea negocierilor SUA – Iran fiind în continuare incertă.
În primele ore ale dimineții, în Europa, contractele futures pe Brent Crude creșteau cu 2,61%, ajungând la 111,10 dolari pe baril. Prețul de referință al SUA, WTI Crude, se apropia de pragul de 100 de dolari pe baril și se tranzacționa cu 3% mai mult, la 99,26 dolari.
Traderii par să anticipeze o prelungire mai mare decât se aștepta a blocadei din Strâmtoarea Ormuz, locul pe unde tranzitau 20% din fluxurile zilnice globale de petrol și GNL înainte de război.
În primele zile ale războiului, care durează de două luni, majoritatea analiștilor analiștilor luau în calcul că blocarea Strâmtorii Ormuz va fi de scurtă durată, și că circulația navelor va fi reluată la un moment dat în aprilie.
Însă după 28 aprilie, nu se arată nici un semn că este posibilă o redeschidere în viitorul apropiat, deoarece SUA și Iranul nu s-au mai întâlnit pentru continuarea discuțiilor iar președintele Donald Trump a declarat că nu vor mai fi negocieri până când Iranul nu va renunța la ambițiile sale nucleare.
Cum blocajul din Ormuz intră în a noua săptămână, analiștii pieței petroliere reevaluează posibilitatea reluării traficului maritim și și-au majorat prognozele privind prețurile petrolului.
ING Bank a anunțat marți că a rectificat în creștere previziunile privind prețurile petrolului „în măsura în care negocierile de pace dintre SUA și Iran sunt blocate și nu sunt semnal de reluare în curând a fluxurilor prin Strâmtoarea Ormuz”, a declarat Warren Patterson, șeful departamentului de strategie pentru bursele de mărfuri al băncii.
Noul scenariu de bază al ING prevede că referința internațională Brent va atinge un preț mediu de 104 dolari pe baril în al doilea trimestru, față de 96 de dolari cât era anterior. Reducerea semnificativă a stocurilor și revenirea lentă a exporturilor la nivelul de dinainte de război vor stabiliza Brent la o medie de aproximativ 92 de dolari pe baril în al patrulea trimestru al anului 2026, a declarat banca, a cărei prognoză anterioară pentru T4/2026 era de 88 de dolari pe baril.
„În prezent ne așteptăm ca fluxurile de petrol prin Strâmtoarea Ormuz se vor relua lent pe parcursul lunilor mai și iunie și vor rămâne sub nivelurile de dinainte de război pentru cea mai mare parte a anului”, a declarat Pattersson de la ING.
„Stocurile scăzute și necesitatea de refacere a stocurilor, fie că este vorba de rezerve comerciale sau strategice, sugerează, de asemenea, că prețurile petrolului vor rămâne relativ bine susținute în viitorul previzibil.”
În weekend, Goldman Sachs și-a majorat din nou prognoza privind prețurile petrolului, anticipând acum țițeiul Brent la o medie de 90 de dolari pe baril în al patrulea trimestru al anului, iar West Texas Intermediate la 83 de dolari pe baril.
Cititi si: Petrolul Brent depășește iar pragul de 100 dolari/baril, după ce Iranul a atacat trei nave. Prețul de echilibru urcă la 95 dolari
***