VIDEO Adrian Erimescu, CEO, Growceanu: Finanțarea startup-urilor din România s-a contractat cu 20% în 2025

24 aprilie, 2026

Adrian Erimescu, CEO Growceanu, semnalează o contracție a pieței de finanțare pentru startup-uri în România și o dependență ridicată de resurse proprii în rândul antreprenorilor. El arată că „finanțarea startup-urilor în România a scăzut cu 20% în 2025, la 103 milioane de euro, în 40 de tranzacții. Atâtea companii — atâtea startup-uri — au fost finanțate în România în anul trecut. 71,6% din startup-urile românești se autofinanțează. E acel bootstrapping. Trăiesc din banii proprii”.

Explicațiile au fost oferite la Conferința ”Finanțarea Dezvoltării: (re)capitalizarea României și utilizarea tuturor instrumentelor de irigare financiară a economiei”, organizată de CursDeGuvernare – în paralel cu criza politică – la Parlamentul României, Comisia de Buget-Finanțe din Senat, în data de 22 aprilie.

Transmisia video integrală poate fi văzută AICI-VIDEO-INTEGRAL_LINK.

În ansamblu, Erimescu conturează un ecosistem de inovație încă fragil, în care majoritatea fondatorilor depind de capital propriu, ceea ce limitează viteza de creștere și scalare a companiilor. Numărul redus de tranzacții și volumul relativ scăzut al investițiilor indică o piață de venture capital încă puțin adâncă, în care finanțarea externă rămâne limitată și selectivă.

În acest context, predominanța bootstrapping-ului reflectă atât prudența investitorilor, cât și dificultatea startup-urilor de a accesa capital în fazele timpurii de dezvoltare, ceea ce menține ecosistemul într-un stadiu de creștere lentă, dependentă în principal de resurse interne.

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Mă numesc Adrian Erimescu, sunt antreprenor. În urmă cu niște ani buni, am creat un produs pe care poate unii dintre dumneavoastră l-ați și folosit, se numește imobiliare.ro. Cu produsul acesta am ridicat bani de la fonduri de investiții în 2005 și 2009, de la fondul de investiții — pentru că era unul singur activ în piață la momentul respectiv — pentru ca apoi să fac un exit, să îl vând către un investitor strategic elvețian în 2020. După aceea m-am implicat în câteva lucruri. Am fondat ABQ Institute, care este un ONG ce își propune să înțeleagă cum tehnologiile noi — în speță AI și quantum — ne impactează pe toți, impactează lumea în care vom trăi noi, dar mai ales copiii noștri, și cum ne impactează atât la nivel personal, dar mai ales în plan de business.

Ăsta e un proiect, celălalt este primul fond de VC la nivel regional, finanțat de către Agenția de Dezvoltare Regională Vest — fond VC care are o componentă de investiții pre-seed, seed și, foarte important, are un program de pre-accelerare și accelerare, deci adresează companii foarte, foarte timpurii. Și al treilea proiect, și e un proiect în care depun cea mai multă energie astăzi, se numește Growceanu. Growceanu este o platformă autorizată de către ASF ca furnizor de servicii europene de crowdfunding, și care își propune să agregheze capital de la investitori privați, pe care să îl distribuie către companii — și cel puțin în primii ani acestea vor fi companii românești, după care avem ambiția de a crește regional.

Din perspectiva de fondator, de om care a construit un business, dacă mă uit la felul în care mă pot finanța în piață, există o pâlnie, cum am vorbit mai devreme. Sus de tot, unde pâlnia e cea mai îngustă, sunt companiile care au ajuns în punctul în care pot fi listate pe bursă — și pâlnia asta e acoperită. Un pic mai jos avem zona de private equity, care și ea a crescut foarte mult în ultimii ani, și există fonduri semnificative, programul PNRR de care ați vorbit mai devreme, care se apropie de 400 de milioane de euro și care a fost tras preponderent — banii aceștia au mers în fonduri de private equity și nu în fonduri de venture capital.

Dacă ne uităm și mai jos, vorbim despre fonduri de venture capital, vorbim de capital de risc și de investiții în companii care fac tehnologie. Există câteva fonduri de venture capital finanțate în România de FEI și prin programul PNRR, însă majoritatea acestor fonduri au tichete care țintesc companii care sunt deja în zonă de scalare. Și dacă ne uităm și mai jos — care este baza acestui funnel, care ar trebui să alimenteze tot funnel-ul — acolo se întâmplă o chestiune care e foarte nesănătoasă. Baza aia este foarte slab finanțată în momentul acesta. Deci companiile care sunt timpurii, care nu sunt în etapă de creștere, nu au modele de business validate — companiile acelea au acces extrem de greu la capital astăzi.

De ce? Pentru că fondurile de venture capital sunt la generația a doua, majoritatea lor. Există un singur fond din România, Sparking Capital, care are tichete mici pentru investiții pre-seed, pentru companii foarte timpurii — celelalte fonduri au tichete de dimensiuni mai mari. Și atunci, dacă ne uităm la o companie la început de drum, care sunt posibilitățile de finanțare? Nu pot merge la bancă, nu vor putea merge la bancă pentru că nu au active și nu au un model de business suficient de solid cu care să acopere creditul de acolo. Au un fond VC în România care le finanțează. Acum, cu fondurile ADR regionale, o să fie ceva mai multe. Și mai există aceste platforme de crowdfunding care agreghează banii investitorilor privați și îi direcționează către companii.

După cum observați, funnel-ul este inversat. El ar trebui să aibă o dimensiune semnificativă la bază, pentru că baza asta alimentează întreaga pâlnie. Și nu o are. Deci aici semnalăm o problemă și cred că problema asta poate fi adresată în două moduri. Există bani privați și bani publici. Pentru banii privați e important canalul. Acum există aceste regulamente europene de crowdfunding care creează contextul articulat prin care investitorii se pot plasa banii în companii — context care este reglementat, există protecții, mecanisme de protecție pentru investitori, este monitorizat și așa mai departe. Dar mai e nevoie de educație și mai este nevoie de stimulente, motive pentru care investitorii aceia să se uite la tipul ăsta de investiții riscante. Dacă facem o comparație cu piața americană, de fapt nu avem ce comparație să facem, pentru că dimensiunile sunt exagerat de mari acolo față de ce trăim aici.

Există o inițiativă — nu știu dacă este în sală cineva de la Rise Hub — dar există o inițiativă chiar în acest moment: la ora 12 a început o întâlnire, într-o altă sală, tot aici în Senat, sub înaltul patronaj al Președintelui Senatului, în care un consorțiu din 14 organizații propune o inițiativă legislativă pentru a crea mecanisme de stimulare a investitorilor pentru a investi în companii early stage. Asta, dacă se aprobă, o să fie un mare pas înainte.

Educația financiară e o mare problemă aici — sunt mulți bani în depozite bancare. Nu știu cum o să o rezolvăm pe asta.

Dacă ne uităm la banii publici, cred că e nevoie de o corecție în felul în care se alocă capitalul public pentru fondurile de investiții — sau de suplimentare — pentru că dacă este alimentat în continuare funnel-ul în partea de sus, partea de jos rămâne goală, și ce se va întâmpla organic, natural, este că fondurile cu tichete mari vor începe să caute companii din afara României, pentru că pur și simplu în România nu le au. De ce nu le au? Pentru că nu există capital pentru etapele mai timpurii.

Contextul în care pot acționa și gândi în tot ceea ce fac este că valul ăsta de schimbare care vine, dat de tehnologiile noi, este o gigantică oportunitate pentru noi și nu o gigantică amenințare. Inteligența artificială — o să vedem mai peste niște ani — și quantum computing nu fac decât să democratizeze și mai mult o piață globală și să dea șansa companiilor românești să prindă un trend care vine poate odată la niște generații.

Dar companiile astea românești au nevoie de capital. Au nevoie de acces la capital pentru a putea prinde trendul ăsta. Avem cea mai mare densitate de IT-ști pe cap de locuitori. Avem un început de infrastructură de finanțare — este mult mai bine decât a fost pentru mine în 2005-2009. Mult mai bine.

Raportul Draghi, pe care l-am citat cu toții — pentru că, până la urmă, nu face decât să arate cu cifre niște lucruri pe care le simțim cu toții — aș pune o întrebare din acel raport. De ce cresc companiile inovative americane mai repede decât cele europene? De ce? Ce fac ei atât de bine? Pentru că America nu produce mai multă știință. Europa produce 20% din publicațiile științifice mondiale, 17% din brevetele globale și, cu toate astea, doar o treime din invențiile universităților europene sunt comercializate. Deci sunt niște probleme structurale aici care țin de ciclul inovației și de felul în care este finanțată inovația în Europa — și România mai are un decalaj de recuperat până să ajungă la nivelul Europei.

Ca să rezum, spun așa: finanțarea startup-urilor a scăzut cu 20% în 2025 în România. Vorbiți despre niște cifre — fonduri de pensii, miliarde, numai miliarde am auzit astăzi aici la masă. Finanțarea startup-urilor românești a scăzut cu 20% în 2025, la 103 milioane de euro. Ok? 103 milioane de euro. Asta este toată capacitatea noastră de inovație — toate companiile noastre inovative, early stage, care ar trebui să alimenteze funnel-ul mai departe și Andrei să poată să investească în companii care să scaleze regional, global și așa mai departe — stă în acești 103 milioane de euro, în 40 de tranzacții, 40 de companii, într-un an de zile. Și ca să închei: cred că valul ăsta al schimbărilor, dat de AI și quantum, este un val pe care îl putem călări, dar trebuie să acționăm azi. Și prin azi înțeleg azi — nu într-un an, doi, trei, zece.

Intervenție Andrei Gemeneanu: Sunt total de acord, de aceea trebuie să avem o platformă de parteneriat. Trebuie să alimentăm sistemul — nu putem scala fără capital, iar capitalul trebuie să vină și de la investitorii instituționali locali, specific de la fondurile de pensii. Altfel, dacă privim de la veriga cea mai mică a ecosistemului, un early stage company, până la veriga matură a ecosistemului, o companie listată la bursă, mașinăria se va bloca. Și pârghiile sunt în mâinile noastre să prevenim acest gripaj de motor.

Intervenție Radu Hanga: Eu văd două trenduri divergente la nivel european. Și le-ai atins și tu în ceea ce ai spus. Pe de o parte, comparația între Europa și Statele Unite — raportul Draghi, constatarea că Europa nu e competitivă la nivel global pentru că nu are jucători mari — și ca urmare un push pentru consolidare, pentru a construi jucători mari în Europa. Și uniunea piețelor de capital e o temă aici, care probabil că va ajuta la consolidarea unor jucători mai mari. Pe de altă parte, cealaltă problemă e finanțarea inovației, adică baza piramidei. Și atunci întrebarea e: oare focusarea excesivă pe consolidare nu va afecta tocmai baza, adică ceea ce ar trebui să genereze următorii campioni?

Eu mereu compar cu situația ipotetică la fotbal — la fotbal ne pricepem toți. Teoretic, o țară, România, la un moment dat, poate să își fixeze obiectivul să câștige campionatul mondial și să spună că soluția este: aducem toți jucătorii la București, pe Arena Națională, îi alegem pe cei mai buni 20, ne concentrăm pe ei și în șase luni o să construim cea mai bună echipă națională și luăm campionatul mondial. Și, culmea, s-ar putea chiar să funcționeze. Problema e ce o să fie în 20 de ani, pentru că tot ecosistemul de stadioane — orășenești, județene — acela alimentează mașina, pe el construiești. Dacă distrugi tot ecosistemul acesta și te concentrezi doar pe Arena Națională ca să construiești astăzi un campion mondial, problema e că în 10 ani îți dispare ecosistemul care îți va genera noua generație de campioni.

Eu cred că ce ai spus tu e o mare temă pentru Europa. Deci cum mixezi nevoia ta de a deveni competitiv la nivel global cu nevoia de a păstra capacitatea de a genera nou pentru viitor? Și cred că modul în care… mai sunt și dileme de genul acesta — bursa, de exemplu, noi o promovăm ca fiind o platformă pentru creșterea companiilor locale. Ceea ce te aduce până aici nu te duce mai departe. În momentul în care te poziționezi ca platformă pentru jucătorii locali, ce faci în momentul în care jucătorii locali vor să devină regionali? Pentru că vor intra în conflict cu alte platforme care susțin campioni locali pe alte piețe. Deci mixul acesta între local și regional — cum să faci ca local să nu însemne anti-regional, cum să faci ca un jucător local să nu trezească o reacție de respingere de cealaltă parte — e o altă temă foarte importantă.

Pentru că, apropo de hub regional, toată lumea vrea să devină hub regional. Problema e că în momentul în care enunți ideea de hub regional, inevitabil te poziționezi deasupra altcuiva din regiune. Și atunci, cumva, anumite lucruri trebuie pur și simplu să le faci sau să devii fără să vorbești despre asta. Pur și simplu să devii, pentru că ești cel mai bun pe o anumită zonă.

Intervenție Adrian Erimescu: În felul în care se finanțează un fond de investiții, până la urmă, poate că e o problemă implicită acolo, în mecanica de finanțare. Când finanțatorii caută să finanțeze preponderant manageri mari, lasă descoperită zona de jos și, până la urmă, nu vor mai avea funnel. Pur și simplu, la un moment dat se termină companiile și trebuie să iasă din țară. Nu știu cum o rezolvăm.

Intervenție Mihaela Mihăilescu: O rezolvăm printr-un mix de investiții, adică atât în fonduri locale cât și în fonduri regionale. Acum, puțin mai aplicat — aveți dreptate, dar din punctul nostru de vedere nu este o problemă atât de mare, pentru că, de fapt, noi avem obiective și mandate în fiecare din țările în care operăm. Deci, chiar dacă investim în fonduri regionale, investim doar cu condiția ca fondurile noastre să ajungă în țările în care operăm, pe mandatele din țările respective. Iar noi, în România — pentru că echipele de proiect sunt echipe mixte cu colegi din fiecare țară — trebuie să ne asigurăm că acele fonduri regionale… pentru că înțeleg că teama dumneavoastră este că investim mai mult în fonduri regionale, lăsăm la o parte fondurile locale și că, ca atare, nu oferim aceleași oportunități companiilor mai mici locale de a se dezvolta. Dar cred că mai degrabă nevoia este de a încerca să diversifici puțin fondurile pe care le ai și să le rutezi atât către fondurile locale cât și către fonduri regionale, pentru că toate companiile au nevoie de finanțare într-un fel sau altul.

Scopul final fiind crearea acestor campioni locali — care, mărturisesc, din punctul nostru de vedere ca obiectiv, este să încercăm să îi sprijinim atât în expansiunea capacităților de producție locale, dar mai ales în dezvoltarea regională — pentru că vedem că sunt puține companii din România care sunt dornice de această expansiune regională. Și acum, e adevărat, una dintre explicațiile pe care noi am găsit-o, care justifică acest aspect, este că față de țări ca Bulgaria, Albania și țări vecine nouă, România este o țară mare. Ca atare, oportunitățile sunt mari la nivel național și ieșirea pe piețele regionale se întâmplă natural după ce aceste oportunități naționale sunt atinse, sunt valorificate. Deci, poate aceasta este una dintre explicațiile pentru care companiile românești, față de alte companii din regiune, se extind regional mai greu. Ok, dacă ne raportăm la Grecia și la Polonia, este o altă discuție, dar realitatea este că Polonia și Grecia sunt pe o altă scară de dezvoltare față de România.

Intervenție Adrian Erimescu: Finanțarea startup-urilor în România a scăzut cu 20% în 2025, la 103 milioane de euro, în 40 de tranzacții. Atâtea companii — atâtea startup-uri — au fost finanțate în România în anul trecut. 71,6% din startup-urile românești se autofinanțează. E acel bootstrapping. Trăiesc din banii proprii.