21 aprilie, 2026

Forțele armate ale Statelor Unite ale Americii și ale Republicii Filipine au început luni o serie de exerciții militare comune, anuale, ce includ lovituri maritime pe o insulă filipineză izolată, din apropierea Taiwanului, relatează Reuters. Șeful armatei din Filipine a afirmat că, în cadrul testelor, se va testa nivelul de pregătire în „condiții reale”, adică în condiții de conflict, iar la aceste exerciții vor participa și alte state partenere.

Exercițiile începute pe 20 aprilie vor ține 3 săptămâni, până pe 8 mai, și vor fi cele mai ample de până acum ca număr de țări participante: Australia participă din nou, iar Canada, Franța, Noua Zeelandă și Japonia se alătură pentru prima dată ca participanți activi, evidențiind extinderea rețelei de parteneriate de securitate a Manilei.

Exercițiile includ antrenamente pentru lovituri de precizie și operațiuni de interdicție și blocadă în apele de coastă ale Filipinelor, precum și exerciții integrate de apărare aeriană și antirachetă, operațiuni maritime multinaționale și exerciții cu foc real de respingere a unor eventuale debarcări.

La debutul exercițiilor, șeful forțelor armate filipineze, Romeo Brawner, a declarat că scopul este reafirmarea forței alianței și a responsabilității de a securiza regiunea Indo-Pacificului: „Ne antrenăm pe întregul arhipelat (…), testându-ne pregătirea în condiții reale, pe toate domeniile”.

În exerciții se vor testa noile echipamente militare ale armatei filipineze

Peste 17.000 de militari participă, inclusiv aproximativ 10.000 din Statele Unite, iar asta în condițiile în care Washingtonul rămâne puternic implicat în Orientul Mijlociu, unde forțele reunite ale armatei SUA poartă un război împotriva Iranului.

Conform Reuters, exercițiile vor prezenta echipamente filipineze recent achiziționate, precum rachetele BrahMos, dar și capabilități ale aliaților, inclusiv racheta anti-nave Type 88 a Japoniei, utilizată într-un exercițiu cu foc real de scufundare.

În același timp, exercițiile de respingere a unor acțiuni de debarcare vor avea loc în provincia Zambales, la Marea Chinei de Sud, la aproximativ 230 km de așa-numitul Scarborough Shoal, controlat de China.

China a criticat Filipinele pentru exercițiile militare cu aliații

Pentru prima dată, Filipinele și SUA vor desfășura exerciții de lovituri maritime pe insula Itbayat, cel mai nordic punct al Filipinelor, la circa 155 km de Taiwan, subliniind importanța strategică a zonei în contextul tensiunilor legate de Taiwan, o insulă autonomă pe care China o consideră parte a teritoriului său.

China a criticat în mai multe rânduri Filipinele pentru exercițiile militare cu aliații, susținând că acestea riscă să amplifice tensiunile regionale. Întrebat despre exerciții, purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de externe, Guo Jiakun, a declarat că regiunea Asia-Pacific are nevoie de pace, nu de forțe externe care creează diviziuni și confruntare.

„Dorim să le reamintim țărilor relevante că persistența în a-și lega securitatea unele de altele nu va face decât să se întoarcă împotriva lor”, a spus acesta.

Generalul-locotenent al pușcașilor marini americani, Christian Wortman, a declarat luni că exercițiile Balikatan nu au „nicio țară țintă” în vedere.

(Citește și: „SUA îndiguiesc China – parteneriat major de cooperare militară cu Indonezia, care are poziționare strategică la Strâmtoarea Malacca, prin care trece 80% din petrolul Chinei”)

(Citește și: „”Presiune maximă” asupra axei Rusia-China-Iran: Administrația Trump reinstituie sancțiunile pe petrolul rusesc și iranian – Avertisment pentru băncile chineze”)

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: