16 aprilie, 2026

Europa mai dispune „poate pentru vreo şase săptămâni” de kerosen pentru avioane, a declarat joi şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), Fatih Birol, într-un interviu acordat Associated Press, avertizând asupra posibilelor anulări „în curând” de curse aeriene dacă aprovizionarea cu petrol a Uniunii Europene rămâne blocată din cauza războiului din Iran.

Fatih Birol a prezentat o imagine sumbră a repercusiunilor globale a ceea ce el a numit „cea mai mare criză energetică cu care ne-am confruntat vreodată”, cauzată de blocarea aprovizionării cu petrol, gaze şi alte resurse vitale prin Strâmtoarea Ormuz.

„În prezent ne aflăm într-o situație gravă, care va avea implicaţii majore pentru economia globală. Şi cu cât va dura mai mult, cu atât va fi mai rău pentru economia şi inflaţia din întreaga lume”, a spus el.

Impactul se va traduce prin „preţuri mai mari la benzină, preţuri mai mari la gaze naturale, preţuri ridicate la electricitate”, a mai spus Birol pentru AP.

Toate țările vor fi afectate

Efectele economice negative vor fi resimţite inegal, iar „ţările care vor suferi cel mai mult nu vor fi cele a căror voce se face auzită cel mai mult. Vor fi în principal ţările în curs de dezvoltare. Ţările mai sărace din Asia, Africa şi America Latină”, a spus economistul şi expertul turc în energie care conduce AIE din 2015.

Dar fără o soluţionare a conflictului cu Iranul, care să redeschidă definitiv Strâmtoarea Ormuz, „toată lumea va avea de suferit”, a adăugat el.

„Unele ţări pot fi mai bogate decât altele. Unele ţări pot avea mai multe resurse energetice decât altele, dar nicio ţară, absolut nicio ţară nu este imună la această criză”, a subliniat el.

În Europa, „vă pot spune că în curând vom auzi ştirea că unele curse aeriene de la oraşul A la oraşul B ar putea fi anulate din cauza lipsei de combustibil pentru avioane”, a avertizat el.

Taxarea navelor în Ormuz – un precedent periculos

Birol s-a pronunţat împotriva aşa-numitului „sistem de taxare” pe care Iranul l-a aplicat unor petroliere, permiţându-le să traverseze strâmtoarea contra cost. El a spus că, dacă se permite ca acest lucru să devină permanent, s-ar risca crearea unui precedent care ar putea fi apoi aplicat şi altor căi navigabile, inclusiv Strâmtoare Malacca din Asia, vitală pentru tranzitul de mărfuri.

„Dacă acceptăm schimbarea asta o dată, ar putea fi dificil să revenim la situaţia dinainte”, a spus el. „Va fi dificil să avem un sistem de taxare aplicat aici, dar nu şi acolo”, a avertizat şeful AIE.

„Aş dori să văd că petrolul curge necondiţionat de la punctul A la punctul B”, a punctat el.

Birol a mai spus că peste 110 petroliere încărcate cu petrol şi peste 15 nave încărcate cu gaz natural lichefiat aşteaptă în Golful Persic şi ar putea contribui la atenuarea crizei energetice dacă ar putea trece prin Strâmtoarea Ormuz. „Dar nu este suficient”, a adăugat el.

Chiar şi cu un acord de pace, atacurile asupra instalaţiilor energetice înseamnă că ar putea dura multe luni până când nivelurile de producţie de dinainte de război vor fi restabilite, a spus el.

„Peste 80 de active cheie din regiune au fost avariate. Şi dintre aceste 80, mai mult de o treime sunt avariate grav sau foarte grav”, a arătat el.

„Ar fi extrem de optimist să credem că se va întâmpla foarte repede”, a spus Birol. „Va dura, treptat, treptat, până la doi ani, pentru a reveni la situaţia dinainte de război”, a estimat şeful AIE.

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: