14 aprilie, 2026

România a primit confirmarea oficială că Parchetul European (EPPO) a început investigația în cazul achiziției microbuzelor școlare electrice prin PNRR, a anunțat luni seara ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.

„Am primit, din partea Parchetului European, confirmarea oficială că a început investigația în cazul achiziției microbuzelor electrice școlare prin PNRR, pe baza sesizării pe care am făcut-o. Sper ca ancheta să se desfășoare cât mai rapid și, dacă se dovedește că legea a fost încălcată, toți vinovații să plătească”, a anunțat Dragoș Pîslaru într-o postare pe Facebook.

În august 2025, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat că va trimite Corpul de Control pentru verifica achizițiile de microbuze electrice prin PNRR în urma unori informații apărute în presă conform cărora achizițiile au fost făcute la prețuri supraevaluate.

Ministrul anunța că, în cazul descoperirii de nereguli, ele „vor fi urmate de corecții financiare și, acolo unde este cazul, sesizarea Parchetului European”.

Programul „Microbuze electrice pentru elevi”

Acest program finanțat prin PNRR viza inițial 3.200 de microbuze la un preț mediu estimat de circa 78.000 euro/bucată, cu un buget de 250 milioane euro fără TVA.

Au fost achiziționate doar circa 1.300 de microbuze (16+1 locuri), din cauza modificărilor tehnice și a prețurilor mai mari.​

Prețurile au variat de la 99.000 la 263.000 euro pentru același tip de microbuz, fără justificări tehnice, sugerând posibile înțelegeri de tip cartel.

Firma Aveuro Internațional a câștigat peste 35 de contracte (peste 60% din județe), în valoare de minimum 135 milioane euro, livrând sute de unități.

Corpul de Control al ministerului a identificat și nerespectări ale termenelor și distribuirii greșite către localități.

(Citește și: Controale în cazul microbuzelor electrice școlare de 200.000 de euro bucata – Dragoș Pîslaru: Neregulile vor fi sesizate Parchetului European)

****



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: