13 aprilie, 2026

Activele financiare din Ungaria și forintul au avut aprecieri semnificative luni, după victoria partidului Tisza condus de Péter Magyar în alegerile de duminică, care a pus capăt celor 16 ani de guvernare ai lui Viktor Orbán.

Reacția piețelor vine în contextul în care investitorii au interpretat rezultatul ca pe un semnal de reîntoarcere a Ungariei către o relație pozitivă cu Uniunea Europeană după ani de conflict cu instituţiile de la Bruxelles.

Forintul se aprecia în raport cu euro cu 2,8% luni, atingând un maximum al ultimilor 4 ani, în timp ce indicele BUX al bursei de la Budapesta se aprecia cu la 3,3%, la 16:30 ora României, într-o zi în care bursele internaționale scad ca urmare a riscului de reluare a ostilităților în Orientul Mijlociu. În același timp, dobânda pe 10 ani din piața secundară a Ungariei a scăzut puternic, cu peste 4%, la 6,31%, după alte scăderi importante săptămâna trecută.

Fondurile europene vor fi cel mai probabil deblocate în mandatul lui Magyar

Amintim că după alegeri cu o prezență la vot record, de aproape 80%, partidul Tisza, al tânărului politician Peter Magyar, a câștigat o majoritate de peste două treimi în parlamentul de la Budapesta, detronând partidul Fidesz al lui Viktor Orban, care și-a recunoscut înfrângerea, după ce s-a aflat 16 ani la putere.

Magyar și partidul Tisza reprezintă o orientare de dreapta, dar proeuropenă, cu susținere pentru Ucraina și ecuația geopolitică anti-Rusia, adică la polul opus dreptei lui Victor Orban, care a dus Fidesz la extremă și a reprezentat un adevărat cap de pod al Rusiei și Chinei în Uniunea Europeană.

Majoritate de două treimi va permite noului guvern să modifice Constituția și să demonteze structurile instituționale construite de Orban, inclusiv prin aderarea la Parchetul European și restabilirea independenței justiției.

Principala miză economică rămâne însă deblocarea fondurilor europene suspendate, estimate la peste 20 de miliarde de euro, a căror deblocare ar putea reprezenta un stimulent major pentru economia maghiară.

(Citește și: ”Ungaria – Partidul Tisza câștigă alegerile – Viktor Orban își recunoaște înfrângerea – Rezultatul poate modifica ecuația geopolitică din Europa de Est”)

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: