11 aprilie, 2026

Premierul Keir Starmer a declarat că este „sătul” de efectul pe care acțiunile lui Donald Trump în Orientul Mijlociu îl au asupra opiniei publice britanice, făcând în același timp o comparație între președintele american și Vladimir Putin.

Într-o discuție cu Robert Peston, de la ITV, prim-ministrul a spus: „M-am săturat de faptul că familiile din toată țara văd cum facturile la energie cresc și scad, iar facturile companiilor cresc și scad din cauza acțiunilor lui Putin sau Trump în întreaga lume.”

Premierul britanic, criticat dur și, uneori, umilit de Donald Trump, pentru că nu a angajat forțele britanice în războiul împotriva Iranului, a părut, de asemenea, să-l condamne pe Benjamin Netanyahu pentru atacurile continue ale Israelului asupra Libanului, în pofida faptului că Iranul a cerut includerea Libanului în acordul de încetare a focului convenit pe 7 aprilie.

„Acest lucru ar trebui să înceteze – aceasta este convingerea mea fermă – și, prin urmare, problema nu este una tehnică, de natură să stabilească dacă este vorba sau nu de o încălcare a acordului”, a spus Keir Starmer.

Starmer și Trump au discutat joi, telefonic, despre necesitatea unui „plan practic” pentru a permite transportul maritim prin strâmtoarea Hormuz după încetarea focului în Orientul Mijlociu.

Un purtător de cuvânt al Downing Street a declarat: „Prim-ministrul a vorbit cu președintele Trump din Qatar în această seară. Prim-ministrul a prezentat discuțiile pe care le-a avut cu liderii din Golf și cu planificatorii militari din regiune cu privire la necesitatea restabilirii libertății de navigație în strâmtoarea Hormuz, precum și eforturile Regatului Unit de a convoca partenerii pentru a conveni asupra unui plan viabil.

(Citește și: The Telegraph: Donald Trump declară că ia serios în considerare retragerea SUA din NATO. Decizia aparține, încă, Congresului)

****



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: