9 aprilie, 2026

Numărul angajaților Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) va crește cu 600 de posturi, pentru a reduce deficitul major de personal semnalat de Banca Mondială şi Comisia Europeană. Memorandumul aprobat în ședința de joi a Guvernului nu are nici un impact asupra bugetului de stat, finanţarea provenind integral din Fondul Social European Plus, până în anul 2029.

În prezent, ANOFM are 2.130 de angajați, la o populație de 19 milioane de locuitori și aproximativ 8 milioane de persoane active, mult sub nivelul instituțiilor similare din alte state europene:

  • Cehia – 10.851 angajați
  • Slovacia – 4.175 angajați
  • Ungaria – 4.000 angajați
  • Portugalia – 3.445 angajați
  • Bulgaria – 3.000 angajați.

Modernizarea serviciilor de Ocupare

În contextul reformei administrației publice, o parte dintre cele 600 de posturi vor putea fi ocupate prin transferul funcționarilor publici din alte instituții, măsură care valorifică experiența profesională existentă, optimizează utilizarea resurselor umane, reduce presiunea asupra recrutării și contribuie la consolidarea capacității instituționale, integrând astfel modernizarea Serviciului Public de Ocupare în procesul mai amplu de reformă a administrației publice.

Scopul angajărilor – implementarea proiectelor ANOFM

Noii angajați vor sprijini implementarea proiectelor ANOFM, agențiilor teritoriale de muncă, ale celor opt centre regionale de formare profesională a adulților și Centrului Național de Formare Profesională a Personalului Propriu, inclusiv SMART-SPO, în valoare de 183 milioane euro.

Impactul măsurii constă în:

  • furnizarea de servicii personalizate pentru șomeri, angajatori și persoane inactive
  • reducerea deficitului structural de personal, modernizarea serviciilor publice de ocupare
  • creșterea participării femeilor la formare profesională
  • atingerea unei rate de ocupare de 75% până în 2027
  • sprijin suplimentar pentru tineri NEET (crae nu sunt angajați și nici cuprinși într-un sistem de educație), persoane cu dizabilități, romi și alte grupuri vulnerabile
  • dezvoltarea unor servicii dedicate IMM-urilor și start-up-urilor.

Țintele asumate în proiect:

  • 21.000 de angajatori noi atrași în servicii;
  • 275.000 de persoane inactive identificate și înregistrate;
  • 1.840 de angajați formați.

(Citește și: Primă de stabilitate pentru tinerii NEET – proiect de OUG)

****



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: