Peste 100 de angajaţi de la minele Vulcan, Lupeni şi Livezeni, din Valea Jiului, nu au intrat în subteran, miercuri dimineaţă, după ce au aflat că nu vor primi primele de Paşte, prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.
Conform prevederilor din CCM, ei ar trebui să primească o primă în Vinerea Mare şi o altă primă de Paşte, însă au fost anunțați că acestea nu le vor mai fi virate, ceea ce a dus la decizia de miercuri dimineaţă, de a nu mai intra în schimbul I.
Conducerea Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ) ar fi transmis iniţial că primele vor fi acordate.
Preşedintele Consiliului de Administraţie, Andrei Poşa, a declarat presei locale că situaţia economică a companiei şi reglementările stricte privind ajutorul de stat blochează acordarea acestor beneficii. ”Nu putem acorda beneficii care ulterior să fie imputate sau recuperate. Există reguli clare în cazul companiilor aflate în această situaţie”, a declarat Poşa.
Societatea funcţionează în condiţii speciale, fiind susţinută prin ajutor de stat, fapt ce impune limite stricte asupra cheltuielilor salariale suplimentare.
Exploatările miniere Vulcan şi Lupeni fac parte din structura Complexului Energetic Valea Jiului, alături de minele Lonea şi Livezeni.
Dintre acestea, Lupeni şi Lonea se află în proces de închidere.
(Citește și: Minerii protestează în fața Guvernului – solicită amânarea închiderii minelor)
****