Israelul a lovit, luni, o instalație petrochimică-cheie iraniană din câmpul de gaze naturale South Pars și a ucis doi comandanți ai Gardienilor Revoluției, scriu Associated Press și The Guardian.
Ministrul apărării de la Tel Aviv, Israel Katz, a confirmat atacul și l-a catalogat drept „un atac puternic asupra celei mai mari instalații petrochimice din Iran”, responsabilă pentru jumătate din producția petrochimică a țării. Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, locotenent-colonelul Nadav Shoshani, a declarat că Iranul nu va beneficia de „nicio imunitate” în timpul negocierilor cu SUA, mediate de Pakistan, Turcia și Egipt.
Potrivit Israelului, atacul asupra câmpului de gaze a vizat eliminarea unei surse majore de venit pentru Iran. Zăcământul este esențial pentru producția de electricitate a Iranului, ceea ce pune sub semnul întrebării ultimatumul acordat de președintele SUA, Donald Trump. Acesta a avertizat Iranul că îi vor fi lovite centralele electrice și infrastructura civilă dacă nu redeschide Strâmtoarea Ormuz pentru toate navele.
Câmpul de gaze, împărțit cu Qatar, este cel mai mare din lume și se află sub apele Golfului Persic. Loviturile vin la câteva săptămâni după un atac similar al Israelului asupra aceluiași câmp, pe 18 martie, care a dus la o creștere majoră, de 30%, a prețului MW-ului de gaz din Europa. În prezent, piețele nu au reacționat la atac, atât prețul barilului de petrol cât și al MW-ului de gaz din Europa neînregistrând evoluții notabile.
De notat că după atacul israelian din martie asupra South Pars, Donald Trump a declarat că Israelul nu va mai lovi acest obiectiv, dar a avertizat că dacă Iranul va continua să atace infrastructura energetică a Qatarului SUA vor riposta și vor „distruge complet” câmpul.
Un cadru de acord de armistițiu a fost trimis SUA și Iranului
Associated Press mai scrie luni, citând doi oficiali din Orientul Mijlociu, că mediatorii din Egipt, Pakistan și Turcia au transmis ministrului iranian de externe Abbas Araghchi și emisarului american pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, o propunere care prevede un armistițiu de 45 de zile și redeschiderea strâmtorii.
Iranul și SUA nu au răspuns la propunerea transmisă târziu duminică, au spus oficialii, care au vorbit sub protecția anonimatului despre negocierile private.
La Islamabad, doi oficiali de rang înalt au declarat că eforturile Pakistanului pentru un armistițiu sunt într-un stadiu avansat, dar „mai mulți factori perturbatori și detractori” încearcă să creeze confuzie prin dezinformare. Aceștia au vorbit sub protecția anonimatului deoarece nu sunt autorizați să discute public despre negocieri.
Între timp, explozii au răsunat în Teheran, iar avioane care zburau la joasă altitudine au fost auzite timp de mai multe ore.
Printre cei uciși luni se numără șeful serviciului de informații al Gardienilor Revoluției, generalul-maior Majid Khademi, potrivit presei de stat iraniene și ministrului israelian al apărării.
Armata israeliană a declarat că l-a ucis și pe liderul unității sub acoperire a Gardienilor Revoluției din cadrul forței expediționare Quds, Asghar Bakeri.
Ministrul apărării de la Tel Aviv a promis că Israelul va continua să vizeze oficiali de rang înalt din Iran. „Liderii Iranului trăiesc cu sentimentul că sunt ținte. Vom continua să îi vânăm unul câte unul”, a spus Katz.
După atacul asupra infrastructurii petrochimice iraniene, Kuweitul, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită și-au activat sistemele de apărare aeriană pentru a intercepta rachete și drone iraniene. În Israel, rachete iraniene au lovit orașul nordic Haifa.
(Citește și: ”Axios: SUA și Iran negociază un armistițiu de 45 de zile prin mediatori din Pakistan, Egipt și Turcia – Ultimele 48 de ore pentru a evita o escaladare majoră a conflictului”)
(Citește și: ”UPDATE / Ultimatumul lui Trump pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz expiră miercuri noapte – Ar urma atacuri asupra infrastructurii energetice iraniene. Riscuri mari pentru piețele de energie, Israelul spune că așteaptă ordinul SUA”)
(Citește și: ”Aproape 70% din gaura de pe piața petrolieră internațională e deja umplută. Cât provine din rezerve și cât e țiței rusesc aflat în tranzit”)
(Citește și: ”Iranul permite selectiv navelor să tranziteze Strâmtoarea Ormuz. Donald Trump cere mai mult timp pentru redeschiderea acesteia”)
***