6 aprilie, 2026

Autoritățile din domeniul sanitar lucrează, prin proiectul naţional EXCELL-MED, la modernizarea curriculei medicale, pentru a alinia pregătirea tinerilor medici la realităţile actuale: utilizarea datelor, sănătatea digitală, managementul serviciilor şi dezvoltarea de politici bazate pe dovezi.

„Sistemul de sănătate din România are nevoie reală de medici specializaţi în sănătate publică şi management sanitar, în special în zona spitalelor şi a prevenţiei. Colegiul Medicilor din România susţine ferm debirocratizarea şi depolitizarea acestor domenii şi promovarea accesului acestor specialişti în poziţiile în care expertiza lor poate contribui direct la dezvoltarea şi eficientizarea sistemului de sănătate”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, la prezentarea studiului naţional „Traseul în carieră al medicilor de sănătate publică şi management din România de la rezidenţiat la angajare”.

„Acest studiu ne oferă un feedback valoros din partea rezidenţilor şi ne permite să adaptăm formarea profesională astfel încât să răspundă nevoilor reale ale sistemului şi societăţii. Investiţia în resursa umană medicală nu este doar necesară – este fundamentală pentru viitorul sănătăţii în România”, a adăugat președintele CMR.

Profilul noii generații de medici din domeniul sănătate publică și management sanitar

Cercetarea conturează profilul unei noi generaţii de medici care aleg conştient specializarea în sănătate publică şi management sanitar: 58,8% preferă un mediu non-clinic, fiind interesaţi de promovarea sănătăţii (53%), prevenţie (46%) şi management sanitar (36%).

Conform datelor Colegiului Medicilor:

  • În septembrie 2025, când a fost demarat studiul, existau 199 de medici specializaţi în Sănătate Publică şi Management cu Aviz de Liberă Practică.

  • La nivelul lunii aprilie 2026, la Colegiul Medicilor din România sunt înregistraţi un număr de 213 medici specialişti şi primari de sănătate publică şi management cu aviz de liberă practică şi un număr de aproximativ 270 de medici rezidenţi în pregătire în specialitatea de sănătate publică şi management.

Problema nu este lipsa specialiştilor, ci lipsa unui cadru adecvat pentru valorificarea competenţelor lor, a explicat conf. dr. Bogdan Pană, coautor al studiului:

„Avem medici pregătiţi, avem date care arată clar problemele sistemului şi avem şi instrumentele necesare pentru schimbare. Ceea ce lipseşte este alinierea reglementărilor şi a mecanismelor de angajare, astfel încât această resursă umană să fie utilizată eficient. În lipsa acestei alinieri, riscăm să pierdem o generaţie de profesionişti care ar putea contribui direct la îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei”.

Studiul „Traseul în carieră al Medicilor de Sănătate Publică şi Management din România” a fost realizat în perioada septembrie-decembrie 2025, pe un eşantion de 184 de medici (aproximativ 50% din totalul medicilor activi în specialitate), şi analizează parcursul profesional, motivaţiile, barierele şi perspectivele de carieră ale acestora.

Studiul a fost realizat de Disciplina de Sănătate Publică şi Management a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” (UMFCD), în colaborare cu Asociaţia Română de Sănătate Publica şi Management Sanitar (ARSPMS) şi cadrele universitare de la Disciplinele de Sănătate Publică şi Management ale Universităţilor şi Facultăţilor de Medicină din Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi, Târgu Mureş, Constanţa, Craiova, Sibiu, Braşov, Oradea şi Galaţi, cu sprijinul Colegiului Medicilor din România.

Procentul medicilor rezidenți care iau în calcul plecarea din ţară, în lipsa unor oportunităţi profesionale, a urcat la 70%

Studiul mai arată că aproximativ 70% dintre medicii rezidenţi iau în calcul plecarea din ţară, în lipsa unor oportunităţi profesionale clare.

Deşi 97,6% dintre rezidenţi se declară mulţumiţi de pregătirea profesională, studiul evidenţiază probleme structurale majore:

  • lipsa locurilor de muncă (43%),
  • incertitudinea poziţiilor din sănătatea publică pentru profesioniştii SPM,
  • birocraţia şi influenţa politică în procesul decizional.

Din totalul rezidenților:

  • 16,5% intenţionează să plece din ţară
  • 53,6% dau ca posibilă plecarea în funcţie de oportunităţi
  • 31% vor să rămână în România.

(Citește și: Ministrul Sănătății: Cifrele de şcolarizare în medicină au scăpat de sub control – ”Producem de 3 ori mai mulţi rezidenţi decât putem include în sistem”)

****

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: