Guvernul României a aprobat, în ședință extraordinară, o hotărâre privind lista operatorilor economici de interes strategic din domeniul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, măsură care permite plata salariilor restante pentru mii de angajați din industrie.
Actul normativ stabilește, în baza art. 14 din Legea nr. 200/2006, companiile considerate strategice, eligibile pentru sprijin din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale. Lista include Liberty Galați S.A., Liberty Tubular Products Galați S.A., Romaero S.A. și Damen Shipyards Mangalia S.A.
Suma totală alocată pentru plata drepturilor salariale este de 257,7 milioane lei, în limita bugetului aprobat pentru Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Potrivit datelor oficiale, 168 milioane lei sunt destinate companiilor aflate în concordat preventiv – Liberty Galați și Liberty Tubular Products Galați – pentru 2.949 de beneficiari, pe o perioadă de maximum șase luni.
Alte 89,7 milioane lei vor fi alocate operatorilor aflați în insolvență, respectiv 1.017 angajați de la Damen Shipyards Mangalia și 526 de la Romaero, pentru o perioadă de șapte luni. Cele două companii au beneficiat anterior de plăți din Fondul de garantare timp de cinci luni.
Ministrul Economiei a declarat că măsura va permite plata salariilor restante pentru peste 4.500 de persoane și menținerea forței de muncă din sectoare considerate critice.
„Este oficial, tocmai a fost aprobat în ședința extraordinară de guvern: peste 4.500 de oameni își vor lua salariile, iar forța de muncă strategică va fi păstrată”, a afirmat acesta.
Potrivit ministrului, impactul economic al unor eventuale opriri de activitate ar fi semnificativ, în special în cazul combinatului siderurgic de la Galați.
„La Liberty Galați vorbim despre 2.787 de angajați direcți și între 6.000 și 12.000 de locuri de muncă dependente. O oprire definitivă a activității ar putea crește rata șomajului local cu aproximativ 1,8 puncte procentuale”, a spus el.
Datele prezentate arată că Liberty Tubular Products Galați are 162 de angajați, în timp ce Damen Shipyards Mangalia și Romaero au 1.017, respectiv 526 de salariați.
Intervenția statului vizează protejarea capacităților industriale
Ministrul a subliniat că intervenția statului vizează protejarea capacităților industriale și a lanțurilor economice asociate. „Aceste companii nu sunt doar angajatori mari. Ele susțin lanțuri industriale întregi și sectoare esențiale din economie”, a declarat acesta.
El a adăugat că pierderea acestor capacități ar avea efecte pe termen lung: „Pierderea acestor capacități nu înseamnă doar închiderea unor companii. Înseamnă dependență mai mare de importuri, pierderea de competențe industriale și costuri economice pe termen lung.”
Guvernul consideră că adoptarea hotărârii contribuie la consolidarea cadrului de sprijin pentru operatorii economici cu rol esențial și la creșterea rezilienței economice.
„Această decizie nu este despre a susține o companie, ci despre a proteja un interes strategic: locuri de muncă, competențe industriale și capacitatea României de a produce”, a mai spus ministrul.
Autoritățile indică drept obiectiv pe termen mediu atragerea de investiții sustenabile și evitarea unor situații similare în viitor.
(Citește și: ”Statul va avea drept de preempțiune asupra unor active aparținând operatorilor economici de interes strategic”)
***