25 martie, 2026

Curtea Supremă a suspendat miercuri decizia privind constituirea Comitetului pentru analiza şi revizuirea legislaţiei din domeniul justiţiei, înfiinţat la iniţiativa premierului Ilie Bolojan, din cauza unui „posibil exces de putere în modul de constituire şi funcţionare al acestui comitet”.

Decizia Înaltei curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) este definitivă şi are ca efect suspendarea imediată a activităţii acestui comitet.

Instanța a constatat existența „unui posibil exces de putere în modul de constituire şi funcţionare al acestui comitet, ridicând semne serioase de întrebare cu privire la respectarea principiilor legalităţii şi separaţiei puterilor în stat”.


Hotărârea ICCJ reprezintă un semnal important privind necesitatea ca orice demers legislativ sau administrativ să se desfăşoare strict în cadrul constituţional şi legal, fără abuzuri de autoritate, precizează aceeaşi sursă.

ICCJ subliniază „importanţa transparenţei, a respectării procedurilor democratice şi a consultării reale a tuturor actorilor relevanţi în procesul de reformă a justiţiei”.

Comitetul pentru revizuirea legislației din justiție, atacat suveraniști

Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției a fost înființat prin Decizia nr. 574 din 19 decembrie 2025, semnată de premierul Ilie Bolojan.

Premierul a motivat înființarea acestui organism prin necesitatea de a opri „degradarea încrederii cetățenilor în sistemul judiciar”.


Principalele obiective anunțate sunt:

  • Găsirea unor soluții legislative pentru ca dosarele să nu mai treneze ani de zile.

  • Modificarea legilor astfel încât faptele grave să nu se mai prescrie din cauza întârzierilor procedurale.

  • Analizarea efectelor aplicării legilor adoptate în 2022, pe mandatul lui Cătălin Predoiu, despre care unii magistrați susțin că au creat noi blocaje sau posibilități de abuz.

  • Accelerarea implementării sistemelor informatice în instanțe.

Cererea admisă de ICCJ aparține Coaliției pentru Apărarea Statului de Drept, controlată de suveraniști


Organizația care a reușit suspendarea comitetului în instanță chiar astăzi, 25 martie 2026, se numește Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept (CASD), care este condusă de avocata Elena Radu, o figură care a devenit cunoscută în spațiul public pentru diverse acțiuni juridice controversate, inclusiv contestarea alegerilor prezidențiale din 2024, alături de Călin Georgescu.

În acest proces au intervenit mai multe părți, de ambele tabere:

  • De partea Guvernului: organizații precum Declic, Funky Citizens, Forumul Judecătorilor din România și VeDem Just au intervenit inițial în proces pentru a susține menținerea comitetului. Acestea considerau că grupul de lucru este necesar pentru a curăța sistemul după dezvăluirile din documentarul „Justiție capturată” (Recorder).

  • De partea ONG-ului: S-a alăturat Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO), care susține că Guvernul nu are dreptul să creeze „comitete de analiză” care să verifice activitatea magistraților.

(Citește și: Revolta din justiție se extinde: Peste 800 procurori și judecători denunță corupția din sistem. Societatea civilă continuă protestele. Scandalul, relatatat pe larg în presa internațională)

****

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: