O ședință a coaliției are loc joi dimineața la Palatul Parlamentului, la solicitarea lui Sorin Grindeanu, după ce dezbaterile pe marginea proiectului de buget 2026 s-au blocat ieri în ședința comună a comisiile de finanțe din cele două camere ale Parlamentului.
Reprezentanţii PSD şi cei ai PNL şi USR s-au certat, miercuri, în comisiile comune de buget-finanţe din Parlament, după ce pachetul în valoare de 1,1 miliarde de lei inregistrat de social-democrați ca amendament la bugetul pentru 2026 a fost respins printr-un vot contestat de inițiatori.
Premierul Ilie Bolojan a declarat joi dimineața că România are nevoie de un buget și trebuie tratat „cu responsabilitate” acest lucru.
„România are nevoie de un buget și trebuie să tratăm cu responsabilitate acest lucru”, a spus Bolojan, la Palatul Parlamentului.
Liderii coaliției de guvernare se reunesc joi dimineața pentru a încerca deblocarea dezbaterilor pe marginea bugetului de stat pe anul 2026.
PSD amenință cu blocarea bugetului, PNL face apel la rațiune
După noua suspendare a ședinței și amenințarea PSD că ar putea bloca votarea bugetului, liberalii au făcut un apel în care arată că fără un buget votat în Parlament, România intră într-un vid funcţional.
”Partidul Naţional Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliţie din PSD să renunţe la ameninţarea de a bloca votul asupra legii bugetului de stat pe anul 2026 şi să acţioneze în interesul cetăţenilor pe care îi reprezintă. Înţelegem că există, în orice coaliţie, divergenţe de opinie şi priorităţi diferite. Acestea se rezolvă la masa negocierilor, în cadrul instituţional agreat, nu prin ameninţări cu blocarea mecanismului bugetar al statului. PNL şi-a asumat reforma fiscală şi responsabilitatea macroeconomică tocmai pentru că ştie ce înseamnă să guvernezi cu responsabilitate, nu cu populism”, transmite PNL, într-un comunicat oficial. Liberalii arată că miza nu este una politică, ci miza o reprezintă românii.
”Fără un buget votat în Parlament, România intră într-un vid funcţional, cu consecinţe concrete şi imediate: Primăriile şi consiliile judeţene nu pot planifica şi demara niciun proiect. Administraţiile locale, indiferent de culoarea politică a primarului, nu ştiu ce resurse au, nu pot lansa licitaţii, nu pot plăti furnizori şi nu pot investi în infrastructura de care comunităţile lor au nevoie. Investiţiile publice se opresc. Mii de şantiere, de la drumuri judeţene la şcoli şi spitale, riscă să fie îngheţate din cauza incertitudinii bugetare. Accesul la fondurile europene este condiţionat de existenţa unui buget naţional aprobat. România are angajamente stricte în cadrul PNRR. Orice întârziere ne costă nu doar bani, ci şi credibilitate în faţa Comisiei Europene şi a partenerilor noştri din Uniunea Europeană”, subliniază PNL.
România nu poate fi indiferentă la contextul internaţional, mai arată liberalii: ”Conflictul din Iran a generat o nouă undă de şoc pe pieţele energetice europene. Preţurile la gaze naturale şi carburanţi sunt în creştere, inflaţia rămâne o presiune reală pentru gospodăriile româneşti, iar instituţiile financiare internaţionale urmăresc cu atenţie capacitatea României de a-şi respecta angajamentele fiscale asumate. Agenţiile de rating şi Comisia Europeană nu judecă intenţiile politice, ci judecă faptele. Un Parlament care blochează votul asupra bugetului în acest context transmite un semnal extrem de grav despre stabilitatea şi predictibilitatea statului român”, afirmă liberalii. PNL mai transmite că ”a negociat cu bună-credinţă”.
”Am construit împreună un buget care, în condiţii extrem de dificile, menţine deficitul sub control şi protejează serviciile esenţiale. Creşterile de cheltuieli propuse prin amendamentele PSD ar fi dus la depăşirea ţintei de deficit agreate, un prag periculos pe care România nu şi-l poate permite să-l depăşească. Facem un apel ferm şi responsabil: votaţi bugetul! Nu de dragul coaliţiei, nu de dragul unui partid, ci pentru românii care au dreptul la un stat care funcţionează”, mai precizează comunicatul.
Ministrul Muncii: ”Nu vom renunţa, până în ultimul moment, îl vom vota în plen.” Noi amenințări cu ieșirea de la guvernare
După respingerea amendamentului, ministrul Muncii, Florin Manole (PSD), a declarat că partidul va face ce se poate pentru a obține votul în plen pentru acest amendament care prevede, printre altele, un ajutor financiar pentru pensionarii cu venituri mici.
”Nu vom renunţa până în ultimul moment. Evident că vom face tot ce ţine de noi şi în plen”, a răspuns Manole.
”Foarte probabil că acest vot va conta, pentru că acesta era un amendament extrem de important pentru societate. Şi tocmai de aceea, dincolo de evaluarea Partidului Social-Democrat, sper ca 2,8 milioane de pensionari să ştie că, pentru ei, Partidul Naţional Liberal, USR şi AUR au făcut un singur lucru. Absolut nimic. La fel şi 300.000 de copii să ştie că, pentru aceste teme, USR, PNL şi AUR au făcut absolut nimic”, a mai spus Manole.
”Nu îmi pasă de conduita USR şi PNL faţă de Partidul Social-Democrat, ci eu critic faptul că USR şi PNL, de mână cu AUR, au avut o conduită negativă la adresa pensionarilor cu venituri mici şi a copiilor din categoriile pe care le ţinteam cu acest sprijin”, a spus ministrul, citat de Agerpres.
”Lupta pentru buget nu s-a terminat pentru că mai sunt puncte procedurale, mai este şi votul din plen şi noi ne vom susţine punctul de vedere până în ultimul moment, pentru că eu cred că avem această datorie faţă de pensionari şi de copii cu dizabilităţi şi poate, pe parcursul acestei zile, pe parcursul zilei următoare, se mai trezeşte din răceala asta şi lipsa de empatie pentru aceste categorii sociale şi un alt grup politic, poate Partidul Naţional Liberal, poate USR, poate oricine altcineva, pentru că avem nevoie de o soluţie pentru aceşti oameni şi repet încă o dată, nici Partidul Naţional Liberal, nici USR, nici AUR, ca să-i pun pe toţi împreună, cum s-au luat de mână astăzi, nu au pus nici o secundă pe masă nici o soluţie alternativă. Soluţia lor e nicio soluţie, dacă pot să zic aşa”, a mai declarat Florin Manole.
Ministrul Muncii a anunţat că, dacă nu vor trece de plen măsurile propuse de PSD, va exista o discuţie şi o consultare în partid şi vor vedea ce decizie se va lua, făcând aluzie la retragerea formațiunii din coaliția de guvernare.
”Am spus deja că o să avem o consultare cu membrii de partid, cu 5.000 de oameni, acolo unde vom vedea ce decizie se va lua. Dar e un vot care va cântări decizia”, a explicat el.
(Citește și: Scandal în Parlament, pe proiectul de buget – Pachetul social al PSD, respins de două ori, partidul amenință că nu va vota bugetul)
****