16 martie, 2026

Administrația Trump intenționează să anunțe săptămâna aceasta un acord cu mai multe state care au acceptat să formeze o coaliție navală pentru escortarea navelor prin Strâmtoarea Ormuz, scrie Wall Street Journal (WSJ). Președintele american Donald Trump a transmis deja un mesaj direct statelor europene, cerându-le să se alăture efortului militar și să contribuie la redeschiderea Strâmtorii, vitală pentru exportul petrolului și gazului produs de țările din Golful Persic.

Arabia Saudită a îndemnat la rândul său aliații europeni să trimită nave în Strâmtoarea Ormuz, conform Euronews.
Țările europene s-au arătat însă reticente până acum în condițiile în care criticile europenilor vizează faptul că guvernul american nu i-a consultat înainte de operațiunea militară și faptul că administrația Trump a lansat joi o investigație comercială pentru a remajora tarife vamale. În același timp, europenii sunt indignați că SUA au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc aflat pe mare/în tranzit, încălcând consensul G6.

Miniștrii europeni de externe se reunesc luni la Bruxelles, iar o misiune navală se află pe agenda reuniunii, potrivit Euronews. UE are deja o misiune navală împotriva rebelilor Houthi – Aspides – iar miniștrii discută extinderea sa până în Ormuz. Un oficial european a declarat pentru Reuters că o misiune navală comună UE-ONU pentru asigurarea libertății de navigație pare mai probabilă decât negocieri bilaterale ale statelor europene cu Iranul.


Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Kaja Kallas, a declarat la rândul ei luni că Strâmtoarea Ormuz este ”în afara sferei de competență a NATO”, dar că discută opțiuni cu ONU pentru a garanta navigabilitatea prin această cale maritimă, conform Agerpres.

În același timp, președintele american Donald Trump pare să fi autorizat o desfășurare de trupe în Kharg Island, insula de pe care iranienii exportă peste 90% din petrolul lor. O coaliție ar avea de asemenea scopul de a securiza instalațiile iraniene de export petrol.

Declarație comună a țărilor din Golf. Marea Britanie, Germania, Japonia și Australia sunt reținute în a oferi sprijin explicit

O declarație comună a Regatului Unit (UK), Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Unite, Bahrainului, Kuweitului, Qatarului și Omanului a fost dată publicității, țările reamintind că statele din Consiliul de Cooperare al Golfului (GCC) au dreptul inerent de a se apăra, individual și colectiv, împotriva atacurilor armate ale Iranului. Cele 7 țări au transmis că statele din Golf individual și colectiv, împotriva atacurilor armate ale Iranului. Analiștii consideră că această declarație pregătește terenul pentru o posibilă acțiune concertată a țărilor din Golf.

În ciuda acestei declarații comune, premierul Marii Britanii Keir Starmer ar fi refuzat să trimită nave militare pentru a restaura navigarea în Strâmtoarea Ormuz, în ciuda solicitării lui Trump, conform The Telegraph. Starmer a discutat duminică, la telefon, cu președintele SUA Donald Trump, despre cererea Casei Albe de a trimite nave în Strâmtoarea Ormuz.

Donald Trump a cerut și Chinei, Franței, Japoniei și Coreei de Sud să trimită nave militare pentru a forța deschiderea Strâmtorii Ormuz. India a salutat discuțiile directe cu Iranul ca fiind cea mai eficientă modalitate de a relua transportul maritim pe această cale navigabilă, în timp ce Japonia și Australia au declarat că nu intenționează să trimită nave militare în Orientul Mijlociu. În același timp, există informații că trei nave de război ale marinei indiene se îndreaptă către Golful Persic pentru a escorta navele comerciale și petroliere care transportă marfă și țiței către India.


De reticență a dat dovadă și Germania, care a transmis prin ministrul de externe că nu vrea să fie implicată direct în războiul din Orient.

Macron adoptă poziția SUA

Președintele Franței Emmanuel Macron a discutat duminică cu președintele Iranului, Massoud Pezeshkian, acesta adoptând poziția de negociere a SUA de dinainte de declanșarea războiului.

”I-am cerut să pună capăt imediat atacurilor inacceptabile pe care Iranul le desfășoară împotriva țărilor din regiune, fie direct, fie prin intermediul unor grupări proxy, inclusiv în Liban și Irak. I-am reamintit că Franța acționează într-un cadru strict defensiv, menit să își protejeze interesele, partenerii regionali și libertatea de navigație, și că este inacceptabil ca țara noastră să fie vizată”, a transmis Macron printr-o postare pe X.

Președintele francez a mai afirmat că ”doar un nou cadru politic și de securitate poate asigura pacea și securitatea pentru toți” din regiune.

”Un astfel de cadru trebuie să garanteze că Iranul nu va dobândi niciodată arme nucleare, dar și să abordeze amenințările reprezentate de programul său de rachete balistice și de activitățile sale destabilizatoare la nivel regional și internațional. Libertatea de navigație în Strâmtoarea Ormuz trebuie restabilită cât mai curând posibil”, a mai transmis Macron.

(Citește și: „Donald Trump cere ca NATO și China să se implice în redeschiderea strâmtorii Ormuz”)

(Citește și: „O ”armadă” pentru scoaterea țițeiului din Golf. Petrolierele fac coadă să încarce petrol saudit din Marea Roșie – Prețul țițeiului se consolidează peste 100$/baril”)

(Citește și: „Primul mesaj public al liderului suprem iranian: Mojtaba Khamenei spune că strâmtoarea Ormuz va fi închisă și transmite un avertisment SUA”)


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: