Răspunsul Dacia la mega-trendurile globale din industria auto vizează implementarea unor idei simple, dar ingenioase, pentru a păstra spiritul frugal al brandului românesc și pentru a crea valoare adăugată, a explicat Bogdan Bădescu, Engineering Innovation Manager în cadrul Renault Technologie România, la conferința ”Inovația în economia românească – adecvarea copaniilor la trendurile tehnologiei globale” organizată recent de CursDeGuvernare.ro
Șeful de la Renault Technologie România a avut o prezentare în care a arătat o parte din inovațiile neținute ”sub lacăt” ale constructorului local de automobile și care ajung pe cele mai recente modele.
Acestea includ, natural, zeci de calculatoare pe fiecare model Duster III sau Bigster, de la furnizori precum Aumovio și Bosch, sau integrarea în produse de masă – la modelele Jogger sau Duster – a tehnologiei full-hybrid E-Tech moștenită de la Renault și adusă din Formula 1. Aceasta folosește o cutie de viteze multimodală inovativă, fără ambreiaj, care elimină piesele de uzură scumpe.
”Renault a făcut un pariu cu vehiculul electric cu mult înainte ca alții să-l facă, pe vremea când vehiculul electric era mai mult haute-couture decât prêt-à-porter ca astăzi. (…) Când vorbim de hibridizare la Dacia, ne bazăm pe platforma CMF-B Multienergie. Iar partea inteligentă a fost de a adapta, la niște costuri frugale, o tehnologie care inițial era premium. De pe Formula 1”, a arătat Bădescu.

Acesta a explicat că argumentul central din spatele deciziei Dacia de a face decisiv pasul spre hibridizare și electrificare este legat de succesul și supraviețuirea brandului într-o ”Europă Green Deal”, în care motorizările hibride sunt la îndemâna consumatorului, nu ceva inaccesibil.
Mașina modernă, un ”smart-phone pe roți”. În realitate, un autovehicul e mult mai complex

Potrivit lui Bogdan Bădescu (foto), una din megatendințele din industria auto este transformarea mașinii într-un ”smart-phone pe roți”. Acesta a punctat totuși că un vehicul este un produs mult mai complex grație complexității codului de rulare.
- ”Vorbim de Software Defined Vehicle, care este un concept destul de complex – adică un vehicul definit de soft, plecând de la argumentul că mașina devine un «smartphone pe roți». Auzim la mod curent chestia asta, și este spus mai mult în sens metaforic – în sensul că el este complex, vehiculul, dar de fapt un smartphone ar fi mult mai complicat. Ăsta este un mit fals, iar indicator simplu pentru complexitatea software este numărul de linii de cod. Pentru navetele spațiale actuale avem undeva în jur de 400.000 de linii de cod ca să funcționeze, rachetele SpaceX actuale. «Nava-amiral» de la Boeing, 787 Dreamline, are undeva la 14.000 de linii de cod. Un smartphone de tip Android are undeva între 12.000-15.000 de linii de cod, în funcție de producător, iar un vehicul modern, care este scos acum pe piață, are peste 100.000.000 de linii de cod”, a explicat Bădescu.

”Este contraintuitiv, este surprinzător. Există explicații și de ce un Boeing, ca idee, are nevoie de mult mai puține linii de cod: sunt foarte specializate, tehnologia este integrată de un singur utilizator de obicei. În timp ce într-un autovehicul avem zeci de calculatoare, inclusiv pe Dacia, care sunt de la producători diferiți: unul Aumovio, altul Bosch…
Și mai este încă o diferență majoră, la un telefon, dacă am un lag de o fracțiune de secundă când dau pagina, nu e o problemă. La automobil, dacă am o fracțiune de secundă întârziere când e o comandă de frânare, poate să fie critic. Și atunci asta complică foarte mult și de asta vedem astfel de cifre”, a adăugat Bogdan Bădescu, Engineering Innovation Manager în cadrul Renault Technologie România.
Acesta a explicat că, în contextul în care frugalitatea definește modelul de business al Dacia, inovația intră în joc tocmai pentru a găsi variante de a livra această complexitate fără costurile asociate dezvoltării unui produs premium, puternic tehnologizat.
”Din acest Software Defined Vehicle noi nu luăm tot modelul în sine, pentru că este extrem de scump. Colegii noștri francezi au dezvoltat ceva cu câteva sute de persoane care este «edge of technology» (vârful tehnologiei – n.r.), dar noi nu ne putem permite să-l aducem pe vehiculele noastre și luăm numai acele bucăți care sunt validate din punct de vedere business. Dar Dacia de astăzi nu mai este Dacia de acum câțiva ani. Este foarte multă tehnologie pe ea”, a mai arătat Bădescu la conferința CDG.
(Citește și: ”LIVE DE LA 09:30 / Conferința „Inovația în economia românească – adecvarea companiilor la trendurile tehnologiei globale. 10 martie 2026, orele 09:30 – 14:30”)
(Citește și: ”Studiu KAS: ”Economia României prin prisma Raportului Draghi” – realizat în colaborare cu platforma CursdeGuvernare.ro”)
(Citește și: ”Ofensiva chinezilor pe piața auto românească: BYD și Chery câștigă accelerat cotă de piață – Avertisment de la șeful Dacia pe inovație: Ce urmează e complicat”)
***