12 martie, 2026

Prima licitație internațională pentru combinatul siderurgic Liberty Steel Galați s-a încheiat fără nicio ofertă depusă oficial după ce niciunul dintre investitorii interesați nu au depus garanția cerută de procesul de vânzare.
Fostul Sidex este singurul producător de oțel primar din România, iar o nouă licitație ar urma să fie organizată în săptămânile/lunile ce urmează de către administratorii concordatari Euro Insol și CITR.

Scopul licitației este vânzarea activelor funcționale ale combinatului, în condițiile în care combinatul siderurgic din Galați se află în procedură de reorganizare judiciară, iar planul de restructurare vizează atragerea unui investitor strategic capabil să modernizeze unitatea și să relanseze producția.

Administratorii urmăreau un preț de vânzare cât mai aproape de limita maximă, de 720 de milioane de euro, iar eșecul primei licitații înseamnă că cea de-a doua licitație va avea loc spre mijlocul sau limita inferioară din raportul de evaluare. Aceasta din urmă se situează la aproximativ 420 milioane de euro. Licitația s-a făcut la un preț de pornire de 709,1 milioane de euro fără TVA și a inclus și activele Liberty Tubular Products Galați, pe lângă cele ale Liberty Steel Galați.

Ținta e salvarea combinatului, dar analiștii punctează că Sidex are nevoie de o transformare tehnologică


De notat că, pe lângă prețul de vânzare, care pare a fi fost prea ridicat pentru investitorii înscriși la procedură, va fi necesar aproximativ încă un miliard de euro pentru implementarea planului GREENSTEEL.

Analiștii think-tank-ului Energy Policy Group arată într-o analiză că fără o transformare tehnologică, oțelăria de la Galați va continua să se confrunte cu probleme de competitivitate, în condițiile în care costul emisiilor de carbon va crește semnificativ în următorii ani.

De notat că administratorii voiau o licitație spre limita superioară a intervalului de evaluare în contextul în care ANAF și Eximbank au de recuperat creanțe în valoare de peste 400 milioane de euro.

Licitația, în ziua vizitei președintelui ucrainean Volodimir Zelenski – Grupul MetInvest al miliardarului ucrainean Rinat Akhmetov a cumpărat caietul de sarcini

Potrivit unui comunicat al consorțiului administratorilor concordatari Euro Insol și CITR, cinci investitori strategici din Europa și Asia au achiziționat caietul de sarcini, o parte dintre aceștia efectuând deja vizite la combinat.

Investitorii care au cumpărat caietul de sarcini vor putea constitui garanția de 7% din valoarea licitației și vor putea participa la următoarea licitație. Cei 5 investitori care au cumpărat caietul de sarcini sunt MetInvest, grupul deținut de miliardarul ucrainean Rinat Akhmetov, grupul UMB deținut de Dorinel Umbrărescu, grupul KMC (Turcia), respectiv grupuruile indiene JSW și Jindal.


Demersurile pentru vânzarea activelor au inclus contactarea directă a 13 investitori care își manifestaseră anterior interesul, precum și transmiterea de informații către ambasadele cu care România are relații economice.  

Totodată, oportunitatea investițională a fost prezentată principalelor 40 de fonduri de investiții active în domeniul siderurgic și celor mai mari 30 de companii siderurgice din India, regiunea EMEA și America, precum și principalelor organizații siderurgice din SUA și EMEA.

„În ultimul an, compania a fost stabilizată astfel încât să nu intre în faliment, iar astăzi vorbim despre un activ bine conservat, pregătit pentru a fi preluat de un investitor strategic care să îi valorifice potențialul industrial. În plus, interesul concret al celor cinci investitori care au achiziționat caietul de sarcini ne arată că există premise reale ca acest proces să se finalizeze cu succes și într-un calendar rezonabil, astfel încât combinatul să-și recapete rolul de pilon economic important pentru regiune. Sunt convins că următoarele etape vor confirma acest potențial”, a declarat Remus Borza, președinte Euro Insol, citat în comunicat.

(Citește și: ”Combinatul Liberty Galați, scos la licitație internațională – soluția, aprobată de tribunalul Galați”)

(Citește și: ”Ce se întâmplă cu Sidex: Discuții la Guvern pentru modificarea Planului de reorganizare a combinatului – Termen de 6 luni pentru realizarea vânzării”)

(Citește și: ”Acord la Guvern pentru vânzarea fostului Sidex – suma la care s-ar putea ajunge și unde vor merge banii. Combinatul funcționează parțial – Câte tone de materii prime mănâncă colosul din Galați”)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: