Reprezentanţii PSD, USR şi UDMR au acuzat, luni, în şedinţa în care coaliția a discutat bugetul pe 2026, introducerea unui mecanism prin care administrațiile locale din toata ţara să contribuie la plata datoriilor Primăriei Capitalei. Acest mecanism nu a fost cunoscut de partenerii de la guvernare și a fost descoperit în forma finală a proiectului de buget, ce ar trebui publicată cel târziu marți, relatează News.ro.
Premierul a cerut eliminarea amendamentului, în urma criticilor venite dinspre liderii partidelor, deși primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a transmis tuturor că Bucureştiul va intra în incapacitate de plată.
Reprezentanţii PSD, USR şi UDMR le-au reproșat premierului și Ministrului Finanțelor că au introdus „pe furiş” reglementarea ce ar fi ajutat PMB să plătească restanțele înregistrate către furnizorii proprii furnizori şi către companiilor municipale, precum Termoenergetica şi STB.
Prevederea ar fi urmat să fie dublată de angajamentul actualei administraţii a Capitalei că va face reforme majore.
Reproșurile partenerilor de coaliție
Liderul USR Dominic Fritz a spus că nu este de acord să plătească toţi datoriile unor primari care nu ştiu să drămuiască bugetul propriu.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a amintit că premierul Ilie Bolojan, anul trecut, a fost primul care s-a opus unui asemenea mecanism, spunând că nu plăteşte chermeze, iar acum este de acord.
Liderul PSD a explicat că nu pot fi acceptate decât prevederi echitabile, valabile pentru toate localităţile cu probleme din România, nu de măsuri cu dedicaţie pentru Capitală.
”Nu puteţi lua ostatic bugetul României, pentru a rezolva problema domnului Ciucu de la Capitală”, a spus liderul PSD, în şedinţa coaliției, citat de News.ro.
Ciprian Ciucu a avertizat coaliția că PMB va intra în incapacitate de plată, o afirmație căreia liderul UDMR, Kelemen Hunor, i-a răspuns spunând că este treaba lui, ca primar, să găsească soluţii pentru ca acest lucru să nu se întâmple.
În fața acestor presiuni, premierul Ilie Bolojan a propus scoaterea amendamentului din buget.
Situaţia ministrului de Externe Oana Ţoiu, al doilea motiv de tensiuni și critici din partea PSD și UDMR
Modul în care MAE a gestionat repatrierea românilor din zonele afectate de războiul din Iran a dus la noi acuzații între parteneri, Sorin Grindeanu cerând audierea ministrului Oana Țoiu în Parlament și trimiterea Corpului de control al premierului la MAE.
Premierul Bolojan a respins cererea social-democraților, explicând că nu este momentul pentru aşa ceva.
Liderul PSD a cerut în şedinţă clarificarea urgentă a situaţiei repatrierii românilor din Orientul Mijlociu, el precizând că este o problemă de credibilitate a Guvernului şi a anunţat că Oana Țoiu va fi audiaţă în Parlament.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a susținut, conform surselor News.ro, că răspunsurile ministrului de Externe, Oana Ţoiu, din conferinţa de presă organizată în urma scandalului legat de repatrierea Irinei Ponta, nu au fost convingătoare şi e nevoie de mai multe explicaţii.
Dominic Fritz, liderul USR, partid din care face parte Oana Țoiu, a declarat că ministrul de Externe, Oana Ţoiu, nu se fereşte de explicaţii, însă, în actualul context legat de războiul din Iran, nu i se pare corect să se facă această analiză acum.
(Citește și: Ministrul de Externe, Oana Țoiu, update despre demersurile de repatriere din Orient și discuțiile cu autoritățile din regiune: 14.000 români în Emirate)
****