VIDEO/ Gregoriana Tudoran, Project Lead HIV Outcomes Romania: „Riscul HIV transfrontalier, amplificat de războiul din Ucraina și migrație”

6 martie, 2026

HIV-ul reprezintă nu doar o boală cronică, ci o problemă majoră de securitate sanitară națională și europeană, în contextul mobilității populației și al amenințărilor infecțioase transfrontaliere, a declarat miercuri Gregoriana Tudoran, PhD, Project Lead al inițiativei HIV Outcomes Romania.

Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței CDG ”„Programele de sănătate – sursă de securitate națională”, organizată în 4 martie 2026 de CursdeGuvernare la Parlamentul României – în parteneriat cu Comisia pentru buget și Comisia de Sănătate din Senat – înregistrarea integrală poate fi văzută AICI-LINK.

Prezentarea susținută la conferință poate fi descărcată AICI.

Tudoran a evidențiat expertiza unică a României, cu o cohortă de pacienți infectați în anii ’90 care trăiesc cu HIV de peste 35 de ani, și rezultatele remarcabile ale comunității medicale în controlul epidemiei.

Contextul regional, marcat de conflictul din Ucraina (cu circa 245.000 de persoane cu HIV estimate de UNAIDS și provocări majore în testare și tratament din cauza migrației), impune cooperare transfrontalieră și schimb de date epidemiologice.

„Controlul epidemiei HIV nu este doar o politică de sănătate publică, ci o investiție strategică în reziliența sistemului de sănătate și în securitatea sanitară a României și Europei”, a concluzionat Gregoriana Tudoran.

Redăm în continuare principalele declarații:

Vorbim nu doar despre o boală cronică, vorbim despre HIV și securitatea sanitară națională în context european prin integrarea îngrijirii, finanțare sustenabilă și prevenție, într-o eră a mobilității și a amenințărilor infecțioase.

Această coaliție pe care o reprezint este de tip multi-stakeholder și este dedicată adaptării politicilor și practicilor clinice, în vederea îmbunătățirii calității vieții în relația cu sănătatea pentru persoanele cu HIV, inițiativă care are reprezentare și la nivel european și la nivel național în Europa întreagă. La nivel european avem 66 de membri care contribuie. Aici avem reprezentanți inclusiv din România, o avem pe doamna dr. Mariana Mărdărescu, care reprezintă Institutul Național de Boli Infecțioase și reflectă experiența de o viață a domniei sale în ceea ce înseamnă politicile publice și practicile clinice în Europa.

În România repetăm modelul de guvernanță de la nivel european, în sensul în care cooperăm în deplin consens medici, reprezentanți ai lumii medicale, medici infecționiști, reprezentanți ai mediului academic și ai comunității persoanelor care trăiesc cu HIV, ONG-uri active în domeniu, psihologi și specialiști din îngrijirea integrată HIV și, bineînțeles, industria. Și pentru că milităm pentru ca persoanele care trăiesc cu HIV să beneficieze de cel mai înalt nivel posibil al calității vieții în relația cu sănătatea, trebuie să menționez că acest concept presupune o perspectivă integrată din punct de vedere fizic, psihic și emoțional, care este extrem de importantă pentru toate persoanele care trăiesc cu afecțiuni cronice, inclusiv HIV și care prezintă comorbidități. Ce mai vreau să amintesc, acest concept, care stă la baza advocacy-ului nostru, este un principiu director, deja inclus în Strategia Națională HIV-Sida a României, este folosit de Agenția Europeană a Medicamentelor și de Comisia Europeană. OCDE recomandă utilizarea sistematică a măsurării acestei calități a vieții în relația cu sănătatea.

În sensul susținerii acestui deziderat, această organizație pe care o reprezint a avut contribuții importante în relația cu organismele UE, la documentele de politici ale Comisiei, la pozițiile politice ale Consiliului, în relația cu Parlamentul European, la nivel global strategiile UNAIDS și ale Organizației Mondiale a Sănătății, dar și la nivel național. De aceea în centrul perspectivei pe care am prezentat-o se află Strategia Națională HIV-Sida din România. Țin să amintesc că experții noștri au oferit input pentru dezvoltarea și elaborarea Europe’s Beating Cancer Plan, pentru EU Mental Health Strategy, răspunsul la conflictul din Ucraina, pentru European Health Data Space Strategy și EU Care Strategy.

În Parlament, alături de 100 de eurodeputați, a fost solicitat Comisiei lansarea unui nou plan de acțiune pentru controlul HIV la nivel european, în vederea atingerii obiectivului de zero noi infecții cu HIV până în 2030. Pot să mai adaug aici și este foarte important pentru cei care participă, noi apreciem extrem de mult leadership-ul României la nivel european, în plasarea subiectului HIV ca prioritate, atât prin poziția Ministrului Sănătății, domnul profesor universitar dr. Alexandru Rafila, care la reuniunea din Consiliul UE al miniștrilor Sănătății a plasat HIV-ul pe agenda reuniunii în 2024 și a făcut un apel, cu susținerea Poloniei și a Spaniei, pentru ca Comisia să lanseze un nou plan de acțiune privind HIV-ul la nivel european și pentru statele membre.

La fel, vicepreședintele Parlamentului European, dr. Victor Negrescu, a solicitat prioritizarea HIV ca agendă publică a statelor membre și acest nou plan de acțiune, dumnealui găzduind și evenimentul dedicat Zilei internaționale HIV în 2025 în Parlamentul European, pentru care noi suntem în continuare recunoscători.

Spuneam că, la nivel global, experții noștri au contribuit la elaborarea noii strategii UNAIDS. A fost și cea dinainte, valabilă până în 2026, elaborată cu sprijinul experților noștri, care are inovația în centru și îngrijirea integrată și focus pe comorbidități. La fel, pe scurt, să mai amintesc doar planurile de acțiune HIV regionale ale Organizației Mondiale a Sănătății, în care inițiativa noastră, experții noștri, au reușit să atragă atenția și să vadă integrat conceptul de calitate a vieții în relația cu sănătatea, problematica și complexitatea îmbătrânirii și îngrijirii pe termen lung pentru persoanele care trăiesc cu HIV.

Astăzi, practic vorbind despre situația programelor de sănătate, vorbim despre reziliența sistemului de sănătate al României și despre securitatea sanitară într-o Europă aflată într-o continuă schimbare profundă. Așa cum știm, Uniunea Europeană a construit în ultimii ani un cadru solid pentru gestionarea amenințărilor sanitare prin European Health Union, prin regulamentul privind amenințările transfrontaliere grave la adresa sănătății, precum și prin consolidarea rolului Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) și crearea HERA ca autoritate pentru pregătire și răspuns la situații de urgență în sănătate.

În acest context, controlul epidemiei HIV face parte din agenda europeană de sănătate publică și de reziliență a tuturor sistemelor de sănătate ale statelor membre. Și de aceea trebuie să spunem clar că acest control al epidemiei nu este doar o politică de sănătate publică, ci practic devine o investiție în securitatea sanitară a României într-o Europă a mobilității și a amenințărilor infecțioase.

Vorbind concret, România are o responsabilitate mare în ceea ce înseamnă aceste amenințări transfrontaliere, dar totodată și oportunitatea de a contribui la securitatea sanitară a întregii Europe. Pentru că România are o experiență unică în Europa, avem o cohortă de copii de la începutul anilor ’90, experiență cu persoane care trăiesc cu HIV de peste 35 de ani și o cunoaștere excepțională a HIV. Asta pentru că avem și o comunitate medicală recunoscută la nivel internațional, care a obținut rezultate admirabile în controlul epidemiei, chiar și în situații în care încă nu exista acces la tratament și toate astea au presupus eforturi importante.

Ce mai putem puncta este că prin Strategia națională HIV-SIDA, care este extrem de ambițioasă și modernă și ne bucurăm faptul că are ca principiu director îmbunătățirea calității vieții persoanelor care trăiesc cu HIV din perspectiva sănătății, precum și programul național HIV-SIDA – prin acest instrument, România a contribuit indirect la atingerea obiectivelor globale pe care le-am asumat atât prin strategiile globale UNAIDS, prin planul global al Organizației Mondiale a Sănătății pentru HIV, hepatite virale și alte infecții cu transmitere sexuală și, bineînțeles, așa cum au vorbit colegii mei înainte, antevorbitorii mei, și pentru atingerea obiectivului de dezvoltare durabilă 3.3 al ONU, care vizează eliminarea epidemiei HIV până în 2030. Dar pentru ca toate aceste obiective să devină realitate, este nevoie de un element esențial, respectiv, așa cum au zis toți antevorbitorii, avem nevoie de finanțare sustenabilă și predictibilă. Finanțarea programului național HIV nu trebuie privită, din nou, ca o cheltuială, ci ca una dintre cele mai eficiente investiții pe care statul român le poate face în sănătatea publică și în sănătatea cetățenilor, pentru că HIV este o afecțiune cronică și aceasta necesită tratament pe întreaga durată a vieții, alături de o monitorizare și o îngrijire integrată a persoanei care trăiește cu HIV.

Politicile publice de aceea trebuie să ofere continuitate și predictibilitate. Voi lua separat fiecare aspect care ne preocupă și voi începe cu testarea, care în toate strategiile europene de sănătate publică, de la programul EU4Health până la strategiile globale ale organizațiilor mondiale și ale ONU, prevenția este prima linie de apărare.

Pentru politicile noastre HIV asta înseamnă că trebuie instituit un program de testare la nivel național, dar intensificat, să fie intens acest program, extinderea prevenției moderne, inclusiv a mijloacelor moderne cum este PrEP-ul, acces la servicii pentru migranți și populații vulnerabile (migranții sunt extrem de importanți ca populație vulnerabilă, de aceea i-am amintit în mod special), și integrarea testării în cât mai multe servicii medicale. Aceste măsuri sunt cu atât mai importante într-un context regional marcat de mobilitate crescută, inclusiv mobilitatea generată de conflictul din Ucraina. Pentru că dacă vorbim de Ucraina, să nu uităm că are una dintre cele mai mari prevalențe HIV în Europa.

Estimările UNAIDS spun că are o populație de circa 245.000 de persoane care trăiesc cu HIV, din care doar 120.000 primesc tratament specific, în plus mai sunt înregistrate și 60.000 de cazuri de infecție cu transmitere sexuală raportate anual. Și mai complex, realitatea este dură deoarece acest conflict armat și migrația au afectat testarea, tratamentul și monitorizarea epidemiologică. Deci, practic, suntem într-un vid de date reale.

Pentru că avem o circulație frecventă între Moldova, România și Ucraina, epidemia HIV ține atenția în regiune, ca fiind o problemă potențială de sănătate publică transfrontalieră. De aceea se justifică să avem prin experții noștri cooperare regională, continuitatea tratamentului asigurată și schimb permanent de date epidemiologice. Pentru că, într-o Europă a mobilității, prevenția HIV-ului este o componentă a securității sanitare, fiecare test HIV făcut la timp înseamnă o viață protejată și o transmitere prevenită, cel puțin o transmitere prevenită.

Vis-a-vis de continuitatea tratamentului, tratamentul antiretroviral a transformat HIV-ul într-o boală cronică ce este controlabilă, persoanele aderente la tratament putând atinge supresia virală, astfel netransmițând virusul în relațiile cu partenerii de cuplu. Dar acest succes depinde exclusiv de continuitatea tratamentului. De aceea, Programul Național HIV, din perspectiva noastră, trebuie să includă finanțare multianuală predictibilă, ideal pentru o perioadă chiar și de 5 ani, stocuri strategice de medicamente ARV, acces pentru persoana care trăiește cu HIV la medicație pentru perioade de minim 3 luni de zile, pentru cei care sunt aderenți la tratament și mecanisme de continuitate în situații de criză, pentru că suntem într-o Europă care discută tot mai mult de reziliența sistemelor de sănătate și securitatea lanțurilor de aprovizionare pentru medicamente, deci aceste măsuri sunt esențiale.

Vis-a-vis de comorbidități și de îngrijire integrată, este un alt element despre care vreau să vorbesc, care este important în evoluția demografică a populației care trăiește cu HIV. Pentru că da, în principiu datorită progreselor din medicina modernă, ale inovației, persoanele care trăiesc cu HIV au speranță de viață asemănătoare cu cea a populației generale.

Dar rămâne esențială calitatea vieții, relația cu sănătatea, conceptul în jurul căruia construim advocacy-ul nostru, este esențial, iar managementul comorbidităților devine o componentă centrală a îngrijirii. Ce înseamnă acest lucru vis-a-vis de îngrijire integrată și comorbidități? Avem nevoie să creăm mecanisme și să finanțăm screening-ul timpuriu al comorbidităților. Știm că persoanele care trăiesc cu HIV prezintă riscuri mai înalte de a dezvolta comorbidități, de la tulburări psihoemoționale, probleme de sănătate mintală, până la neoplazii, afecțiuni cardiovasculare, o fragilitate mai mare a oaselor, deci avem nevoie de un program de screening eficient care să fie luat în considerare de către autorități.

Avem nevoie după depistarea acestor comorbidități de un management multidisciplinar al persoanei care trăiește cu HIV, fără bariere discriminatorii care de regulă se întâlnesc în sistemele medicale non-HIV, ale profesioniștilor care nu cunosc ce înseamnă riscurile de transmitere a HIV și importanța îngrijirii multidisciplinare a afecțiunii. Și mai avem nevoie, bineînțeles, vorbind de mecanisme și finanțare, de integrarea indicatorilor de calitate a vieții în relația cu sănătatea, care sunt promovați la nivel european, spuneam și de OECD, spuneam și de Organizația Mondială a Sănătății.

Și nu putem să facem toate aceste lucruri fără a integra în răspunsul național la HIV comunitatea. De aceea aici vreau să aduc în discuție țintele și prevederile strategiei globale UNAIDS, care subliniază foarte clar că aceste organizații comunitare și ONG-urile, care contribuie direct prin activitățile lor la testare comunitară, la suport pentru aderență la tratament, la navigarea pacienților în sistem, la reducerea stigmei prin acțiuni educaționale, avem nevoie ca aceste organizații comunitare și ONG-urile să fie finanțate sustenabil, pentru că deocamdată acestea se confruntă cu o lipsă acută de resurse financiare și de susținere din partea autorităților și acest lucru să fie făcut prin mecanisme de contractare socială. Astfel, aceste organizații să aibă un rol coordonat în mecanismele naționale.

Stigma rămâne una dintre cele mai mari bariere în controlul epidemiei, afectând și testarea, și diagnosticul precoce, și aderența la tratament, cu consecințe asupra sănătății și vieții persoanelor cu HIV, dar și asupra sănătății publice, să nu uităm, și a cheltuielilor bugetare.

De aceea trebuie să investim, să fie găsite resurse, să fie găsite soluții pentru finanțarea educației profesioniștilor din sănătate și programe dedicate acestora, să nu uităm că avem profesioniștii de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, care se pot implica aici. Sunt necesare campanii de informare coordonate de către autorități și promovarea mesajului: nedetectabil = netransmisibil în relațiile între parteneri. În concluzie, România are o expertiză medicală, are cadrul strategic și parteneriatele necesare pentru a controla epidemia HIV.

Avem nevoie de un angajament politic ferm pentru o finanțare sustenabilă și pentru integrarea răspunsului HIV în agenda de securitate sanitară a României, la fel ca și în cea a Europei. Pentru că obiectivul comun, stabilit atât de Organizația Națiunilor Unite, Organizația Mondială a Sănătății, UNAIDS, la care a aderat și România, este clar. Trebuie să avem zero noi infecții până în 2030.