Tensiunile comerciale dintre SUA și UE au stimulat exporturile de bunuri în primul trimestru (T1) al anului 2025, fiind urmate de o scădere bruscă în restul anului. Astfel, în ultimele trei luni ale anului trecut (T4), atât importurile, cât și exporturile s-au diminuat semnificativ, ceea ce a făcut ca excedentul comercial al UE să coboare la 31 de miliarde euro, de la un vârf de 81 de miliarde euro în primul trimestru al anului 2025, consemnează Eurostat.
Dincolo de datele statistice privind schimbul de mărfuri cu SUA, UE a trecut la acțiune și și-a diversificat piețele de export, încheind acorduri cu Mercosur (după 25 de ani de negocieri) și cu India.
Evoluția din T1 2025 surprinde fenomenul apărut după lansarea discuțiilor privind tarifele, când companiile au „forțat” exporturile în primele luni ale anului de teamă că noile taxe vamale americane le vor scumpi produsele.
Ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, UE și-a mărit importurile de produse energetice din Statele Unite, efectul fiind că importurile UE din Statele Unite au crescut mai mult decât importurile din China și din restul lumii, menținându-se la un nivel comparativ mai ridicat.
UE – T4, cel mai mic excedent trimestrial de după 2020

În 2025, UE a exportat bunuri în valoare de 554,0 miliarde euro către Statele Unite și a importat bunuri în valoare de 354,4 miliarde euro, rezultând un excedent comercial de 199,6 miliarde euro.
Comparativ cu anul 2024, exporturile au crescut cu 3,4%, iar importurile cu 4,8%.
SUA au fost mult timp principala destinație de export a UE și unul dintre partenerii săi comerciali majori pentru importuri. Această relație bilaterală solidă generează în mod constant un excedent comercial pentru UE, deși amploarea acestuia poate fluctua de la o perioadă la alta.
În 2025, acest model a persistat, însă cu variații notabile. În special, amenințarea unui potențial război comercial între cei doi parteneri a declanșat o creștere bruscă a fluxurilor comerciale bilaterale în T1, atât importurile, cât și mai ales exporturile crescând semnificativ, fiind urmate de un declin abrupt în al doilea trimestru.
Ca urmare, excedentul comercial al UE din sectorul bunurilor, pe relația cu SUA, s-a restrâns de la 81 de miliarde euro în T1 2025, la 31 de miliarde EUR în T4 2025. Acesta a fost cel mai scăzut excedent înregistrat din T2 2020 până în prezent.
Balanța comercială pe grupe de produse

Deși excedentul general a scăzut, UE rămâne pe plus datorită sectoarelor de înaltă valoare adăugată (mașini, chimie, alimente), cele care au reușit să acopere deficitul structural la capitolul energie și materii prime.
În T3 2025, importurile au crescut ușor, în timp ce exporturile au înregistrat o scădere modestă, un declin care ar fi fost considerabil mai mare dacă o companie majoră nu ar fi negociat cu succes o suspendare temporară a tarifelor vamale pentru produsele chimice cu Statele Unite, menționează Eurostat.
Acest acord a dus la o creștere bruscă a exporturilor de produse chimice în septembrie 2025, compensând parțial scăderea generală observată în lunile anterioare.
În T4 2025, atât importurile (-8%), cât și exporturile (-12%) au scăzut drastic.
În T4 2025, excedentele cumulate pentru produsele chimice și produsele conexe, mașini și vehicule, alte produse manufacturate, precum și alimente și băuturi au fost mai mari decât deficitele combinate pentru energie, materii prime și alte bunuri.
Excedentul comercial pentru produsele chimice a scăzut brusc comparativ cu trimestrele anterioare; acest lucru poate fi explicat parțial prin valoarea ridicată din T1 2025 (54 de miliarde EUR), când exportatorii au crescut masiv livrările în anticiparea unor posibile tarife vamale impuse de Statele Unite.
Majorarea substanțială a importurilor de produse energetice din SUA
Eurostat identifică 2022, anul în care Rusia a invadat Ucraina, ca momentul de ruptură, când SUA a devenit furnizorul preferențial de energie, în special GNL (gaz natural lichefiat), pentru a înlocui resursele rusești.
Deși China este un gigant al importurilor de bunuri de larg consum, componenta energetică a oferit SUA un avantaj de creștere în volumul total al importurilor europene, după cum rezultă din datele Eurostat.
- Între T1 2021 și T1 2022, creșterea importurilor UE din Statele Unite, China și restul lumii a evoluat pe linii similare.
- Ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, UE și-a majorat importurile de produse energetice din Statele Unite.
- De aceea, importurile UE din Statele Unite au crescut mai mult decât cele din China și din restul lumii, menținându-se la un nivel comparativ mai ridicat, arată Eurostat.
Datele privind destinația exporturilor UE încep să reflecte diversificarea piețelor de desfacere

- Faptul că „restul lumii” a depășit SUA în termeni de creștere procentuală până în T4 2025 sugerează că UE încearcă să își diversifice piețele de desfacere pentru a reduce dependența de marii actori (SUA/China).
- Creșterea masivă a exporturilor de bunuri către SUA in T1 2025 a fost o anomalie cauzată de teama de taxe vamale, nu neapărat o creștere organică sustenabilă.
Produsele petroliere, cele mai mari valori în importurile UE din SUA
Petrolul, produsele petroliere și materialele conexe au repreznetat 11,2% din totalul importurilor din SUA, iar gazele naturale și prelucrate – 7,9%.

În urma invaziei Ucrainei de către Rusia și a impunerii interdicțiilor asupra petrolului și gazelor rusești, Statele Unite au înlocuit parțial Rusia ca sursă pentru aceste importuri.
Astfel, în 2025, combustibilii au fost grupa de produse cea mai importată din Statele Unite, urmată de utilaje și produse farmaceutice.
Farmaceuticele rămân principalele produse exportate către SUA
Primele cinci cele mai exportate grupe de produse în 2025 au reprezentat mai mult de jumătate (53,0%) din totalul exporturilor către Statele Unite.
Acestea au fost:
- produsele medicinale și farmaceutice (29,0%)
- vehiculele rutiere (7,5%)
- mașinile și echipamentele industriale generale (5,9%)
- mașinile, aparatele și părțile electrice (5,8%)
- mașinile și echipamente generatoare de energie (4,8%).

- Între T1 2021 și T3 2025, exporturile UE către Statele Unite au crescut mai mult decât cele către China, restul lumii situându-se la un nivel intermediar.
- Cu toate acestea, în T4 2025, comparativ cu T1 2021, exporturile către restul lumii crescuseră cu 30 de puncte procentuale (pp), avans peste cel înregistrat de Statele Unite (+23 pp), în timp ce exporturile către China au scăzut cu 11 pp.
(Citește și: ”Probleme în comerțul internațional al UE: cădere de la excedent la deficit comercial, chiar înainte de declanșarea războiului tarifelor cu SUA – Scăderi la exporturile de vehicule și utilaje în ianuarie”)
(Citește și: ”Excedent istoric în relația comercială a României cu SUA; deficit pe segmentul serviciilor. Tabloul economic al acestor rezultate”)
(Citește și: Exportul de medicamente al UE, avans puternic în 2024 – de 13,5%; SUA, destinația principală; cum arată comerțul UE – SUA în sectorul pharma)
****