Cancelarul german Friedrich Merz efectuează în această săptămână prima sa vizită oficială în China, în fruntea unei delegații de afaceri formate din aproximativ 30 de șefi ai marilor corporații germane. Merz a semnalat intenția de a reseta relația cu a doua economie a lumii, cerând investiții chineze în economia germană.
Vizita de 3 zile a lui Merz vine într-o perioadă în care economia germană este lovită puternic de investițiile tot mai mari în fabricile chineze și de creșterea masivă a exporturilor chineze pe piețele pe care companiile germane erau tradițional dominante.
În plus, importurile Germaniei din China au fost anul trecut de peste două ori mai mari decât valoarea exporturilor către China, potrivit statisticilor federale: Importurile Germaniei din China au crescut cu 8,8% anul trecut, la 170,6 miliarde de euro (201 miliarde dolari), în timp ce exporturile către China au scăzut cu 9,7%, la 81,3 miliarde de euro (96 miliarde dolari).
Presa germană scrie că, din perspectiva guvernului de la Berlin, temele centrale ale vizitei sunt dependența companiilor germane de materiile prime și de pământurile rare din China, precum și chestiunea concurenței loiale pe piața chineză. „Concurența stimulează afacerile”, declarase cancelarul cu puțin timp înainte de plecarea sa de la Berlin. „Concurența este sănătoasă – atâta timp cât este loială”, a spus Merz.
5 acorduri semnate și semnal de cooperare cu China
Merz a avut în debutul vizitei o întâlnire cu premierul chinez Li Qiang, iar în prezența lor au fost semnate cinci acorduri guvernamentale. Merz a avut în cursul serii de la Beijing și o întâlnire cu președintele chinez Xi Jingping. Presa germană scrie că Merz i-a transmis lui Xi că ”Germania și China sunt două dintre cele trei mari puteri industriale ale lumii”.
”Aceasta este o mare responsabilitate, dar și o mare oportunitate”, a transmis Merz, citat de South China Morning Post (SCMP). Merz și-a anunțat intenția de a ridica nivelul relației bilaterale ”la un nou nivel”.
În același timp, Xi a declarat că ”cu cât lumea devine mai turbulentă și mai complexă, cu atât China și Germania trebuie să își consolideze comunicarea strategică și încrederea reciprocă”. În privința stadiului relației bilaterale, Xi a declarat: „Sunt dispus să colaborez cu cancelarul pentru a depune împreună eforturi în vederea avansării continue a parteneriatului strategic cuprinzător dintre China și Germania la noi niveluri”.
Înaintea întâlnirii cu Xi, cancelarul german a anunțat că o serie de miniștri vor vizita în curând China pentru a aprofunda schimburile diplomatice.

„Acord o mare importanță menținerii și aprofundării acestor relații ori de câte ori este posibil (…) Împărțim responsabilitatea în lume și ar trebui să ne ridicăm împreună la înălțimea acestei responsabilități”, a spus Merz, subliniind necesitatea unei cooperări strânse cu China la nivel european.
Publicația germană Tagesschau scrie că, printre altele, ambele părți au convenit să continue cooperarea în privința luptei împotriva schimbărilor climatice și securității alimentare. De asemenea, China Media Group a semnat acorduri între federațiile de fotbal și tenis de masă – posibil deschizând calea către transmiterea de evenimente sportive în China. Bundesliga, liga de fotbal germană, este una din cele mai vizionate din lume.
BMW și producătorul chinez de baterii CATL au semnat la Beijing un memorandum de înțelegere (MoU) axat pe decarbonizarea lanțului de aprovizionare cu baterii pentru vehicule electrice și pe consolidarea colaborării în domeniul datelor.
Totodată, China s-a angajat să analizeze dacă interdicția la import pentru carnea de porc și picioare de pui poate fi ridicată.
Pe fondul recalibrării politicii comerciale a SUA, premierul chinez Li a cerut Germaniei să colaboreze cu China pentru a asigura liberul schimb global. El a vorbit despre o dezvoltare „stabilă” a relațiilor cu Germania și a făcut referire la „schimbări în situația internațională”.
”Vrem investiții chineze în Germania”
Cancelarul german a participat miercuri la un eveniment cu liderii de afaceri germani și chinezi, el încurajând companiile chineze să investească în cea mai mare economie a Europei.
Companiile chineze investesc în Germania, creează locuri de muncă și consolidează lanțurile valorice, a spus Merz.
„Aș dori să vă încurajez și să vă îndemn să continuați să faceți acest lucru. Vrem investiții chineze în Germania”, a adăugat Merz.
Pe de altă parte, Friedrich Merz a făcut apel la „reducerea subvențiilor care distorsionează piața și la consolidarea pieței acolo unde vedem supracapacitate”.
Problema lui Merz – Handelsblatt: „Modelul de export al Beijingului este o amenințare existențială pentru Germania”
Presa germană scrie însă că problema lui Merz este faptul că unele dintre companiile germane sunt „ostatice” ale Beijingului, în sensul că sunt dependente de lanțurile de aprovizionare chineze și bună-voința liderilor chinezi, inclusiv în contextul în care unele conglomerate își mută producția înafara Germaniei, în China (gigantul petrochimiei BASF e cel mai bun exemplu).
„Guvernul german se confruntă acum cu o întrebare dificilă: care dependențe mai pot fi desfăcute și ce companii sunt, de fapt, pierdute?”, a punctat Michael Kovrig, fost diplomat care a fost ținut ostatic în China pentru 1019 zile, pentru publicația economică Handelsblatt.
De notat că dea mai importantă organizație industrială din Germania a emis un comunicat foarte ferm înainte de vizita cancelarului Merz în China.
„Ne așteptăm ca cancelarul să abordeze în mod clar probleme precum supracapacitatea, distorsiunile la adresa concurenței și controalele la export pentru materiile prime critice”, a transmis BDI (Bundesverband der Deutschen Industrie e.V.), cerând o politică guvernamentală de reducere a riscurilor, concomitent cu o agenda de cooperare economică „constructivă” care să aducă investiții chineze în Germania.
This would not have happened a few years ago
— Finbarr Bermingham (@fbermingham) February 24, 2026
Germany's top industry group with a very forceful statement on Merz China trip
– We expect the Chancellor to clearly address problems such as overcapacity, distortions of competition, and export controls on critical raw materials. pic.twitter.com/vOQQEOoZUG
Analist: Europa nu își permite un război comercial pe 2 fronturi
Merz este așteptat, de asemenea, să ceară Chinei să-și folosească influența asupra Moscovei pentru încheierea războiului din Ucraina.
Legăturile comerciale sunt însă așteptate să domine discuțiile de la Beijing, care vin într-un moment în care continentul a fost lovit și de politicile tarifare ale președintelui american Donald Trump, nu doar de șocul chinez.
„Nimeni în Europa nu își dorește un război comercial pe două fronturi cu cele două superputeri ale lumii”, punctează Noah Barkin, senior fellow la German Marshall Fund.
Discuție cu premierul japonez. Merz va media disputa Tokyo-Beijing
De notat și că premierul japonez Sanae Takaichi a avut marți o convorbire telefonică cu cancelarul german Friedrich Merz, înainte de prima vizită a acestuia în China. Potrivit surselor citate de presa de la Tokyo, liderii și-au coordonat pozițiile privind China.
Cei 2 au discutat aproximativ 20 de minute, potrivit surselor, pe fondul relațiilor tensionate dintre Tokyo și Beijing, generate de declarațiile făcute de Takaichi în noiembrie, care sugerau o posibilă implicare a Japoniei într-un scenariu de criză legat de Taiwan.
(Citește și: „Europa, prinsă între ciocanul scăderii exporturilor către SUA și nicovala importurilor ieftine din China”)
(Citește și: „Emmanuel Macron, vizită cu miză strategică în China. Franța e îngrijorată de exporturile industriale care „inundă” Europa”)
***