Rusia ar putea să desfășoare marina militară pentru a împiedica statele europene să-i confiște navele și ar putea restricționa mișcările navelor europene dacă cele sub pavilion rusesc sunt confiscate, a declarat marți Nickolai Patrușev, un apropiat al președintelui Vladimir Putin, conform Reuters.
Statele occidentale au încercat să izoleze Rusia blocându-i accesul pe piețele internaționale și să-i paralizeze finanțele prin impunerea a peste 30.000 de sancțiuni din cauza războiului pe care îl poartă împotriva Ucrainei.
De asemenea, au încercat să blocheze petrolierele suspectate de implicare în transporturile de petrol rusesc sau venezuelean, supus sancțiunilor internaționale. În ianuarie, Statele Unite au confiscat un petrolier sub pavilion rusesc, ca parte a eforturilor de a limita exporturile de petrol ale Venezuelei.
Președintele rus Vladimir Putin a descris astfel de acțiuni drept acte de piraterie.
„Dacă nu le vom oferi o respingere dură, în curând britanicii, francezii și chiar balții (națiunile baltice) vor deveni aroganți într-o asemenea măsură încât vor încerca să blocheze accesul țării noastre la căile maritime, cel puțin în bazinul Atlanticului”, a declarat Patrușev, consilier al Kremlinului și președinte al Consiliului Maritim al Rusiei, pentru publicația rusă Argumenty i Fakty.
„Credem că, ca întotdeauna, cea mai bună garanție a siguranței navigației este marina militară. În principalele zone maritime, inclusiv în regiunile îndepărtate de Rusia, trebuie desfășurate permanent forțe substanțiale – forțe capabile să calmeze ardoarea piraților occidentali”, a spus Patrușev.
Cititi si: Comerț „matrioșka” cu petrol: Cum eludează Rusia sancțiunile asupra Rosneft și Lukoil – SUA avertizează băncile prin care se face comerțul cu petrol rusesc
***