14 februarie, 2026

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a avut, vineri, în marja Conferinţei de Securitate de la München, întrevederi cu reprezentanţi de nivel înalt ai industriei europene de Apărare, ai sectorului tehnologic şi ai unor organizaţii de analiză strategică.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Apărării Naţionele (MApN), discuţiile au vizat oportunităţile de extindere a cooperării industriale, stimularea investiţiilor în România, dezvoltarea de parteneriate pe termen lung şi facilitarea transferului de tehnologie, în concordanţă cu obiectivele de modernizare a forţelor armate şi de consolidare a bazei industriale şi tehnologice de apărare la nivel european.

În cadrul întrevederilor cu Gerd Chrzanowski, CEO Schwarz Group, Thomas Saueressig, membru al Comitetului Executiv al SAP SE, Éric Beranger, CEO MBDA, şi Michael Schöellhorn, CEO Airbus Defence and Space, au fost analizate perspectivele de cooperare în domenii precum producţia de echipamente şi sisteme de apărare, digitalizarea proceselor din industria de profil, rezilienţa lanţurilor de aprovizionare şi dezvoltarea de capabilităţi tehnologice avansate.


Radu Miruţă a subliniat că România „îşi asumă un rol activ în arhitectura de securitate euroatlantică, fiind nu doar un beneficiar, ci şi un furnizor de securitate în regiune”, relatează sursa. În acest sens, dezvoltarea unei industrii naţionale de apărare competitive, interoperabile şi integrate în ecosistemul european reprezintă o prioritate strategică, arată sursa menţionată.

De asemenea, a fost evidenţiat interesul părţii române pentru atragerea de investiţii directe, realizarea de proiecte comune de producţie şi mentenanţă pe teritoriul naţional, precum şi pentru crearea de parteneriate care să contribuie la creşterea gradului de autonomie strategică şi la consolidarea capacităţilor industriale europene.

„România este un partener de încredere, predictibil şi angajat în dezvoltarea unor proiecte industriale sustenabile, care să sprijine atât securitatea naţională, cât şi consolidarea Pilonului European al NATO şi a dimensiunii de apărare a Uniunii Europene”, precizează MApN.

Totodată, în cadrul uno întâlniri cu oficiali seniori ai Atlantic Council şi The Cohen Group au fost analizate evoluţiile de securitate regională, consolidarea relaţiei transatlantice, rolul NATO şi al Uniunii Europene, precum şi perspectivele sprijinului pentru Ucraina şi ale investiţiilor în domeniul apărării.

(Citește și: ”Marco Rubio, discurs istoric la München: „Greșelile postbelice” care au slăbit SUA și Europa trebuie reparate împreună”)

***

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: