Portugalia intenționează și ea să limiteze accesul persoanele sub 16 ani pe platformele sociale, urmând exemplul Australiei sau Franţei.
„Majoratul digital pentru acces autonom la platforme, servicii, jocuri şi aplicaţii vizate de prezenta lege este fixat la 16 ani”, se spune în textul prezentat de parlamentari ai partidului guvernului de dreapta aflat la putere, relatează AFP, citată de Agerpres.
legea mai prevede ca adolescenţii cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani să fie acceptați pe reţelele sociale doar cu consimţământul părinţilor lor.
Pentru aplicarea acestor interdicții și limitări, platformele vor fi obligate să introducă un sistem de verificare a vârstei şi autorizaţiei parentale compatibil cu softurile utilizate de administraţia portugheză.
„Literatura specializată şi datele ştiinţifice recente au arătat că utilizarea precoce a acestor resurse, înainte de 16 ani, poate compromite dezvoltarea socială şi cognitivă normală copiilor, dovedindu-se tot mai prejudiciabilă şi provocând tot mai multă dependenţă”, notează parlamentarii care au prezentat acest proiect de lege într-un text introductiv.
Un trend ce se extinde în Europa
Dezbaterea în jurul instaurării unei majorităţi digitale s-a amplificat în Europa, după ce Australia a devenit în decembrie 2025 prima ţară ce a interzis reţelele sociale pentru cei sub 16 ani.
Parlamentul francez a votat săptămâna trecută un proiect de lege ce interzice reţelele sociale pentru cei sub 15 ani, o măsură menită să protejeze sănătatea adolescenţilor, măsură susţinută de guvern.
Alături de Franţa, ţări precum Danemarca, Grecia sau Spania pledează de asemenea pentru introducerea unei interdicţii în întreaga Uniune Europeană.
(Citește și: Australia – 4,7 mil. de conturi șterse, după eliminarea minorilor sub 16 ani de pe platformele sociale)
****