2 februarie, 2026

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, efectuează în perioada 3-6 februarie o vizită de lucru la Washington, unde va avea loc prima reuniune ministerială dedicată mineralelor critice. Vizita are loc la invitația secretarului de stat al SUA, Marco Rubio, anunță MAE, într-un comunicat.

Din delegația României mai fac parte șeful cancelariei premierului Ilie Bolojan, Mihai Jurca, și consilierul prezidențial pentru politici economice şi sociale, Radu Burnete.

Reuniunea de la Washington, organizată pe 4 februarie, vizează abordarea strategică asupra domeniului, urmând să fie discutate, pe parcursul anului, propuneri de parteneriate comerciale, în baza unui grup de lucru tehnic la nivelul Guvernului României, pentru facilitarea investițiilor strategice în domeniu.


„Consolidarea dimensiunii economice a parteneriatului strategic, precum și dezvoltarea oportunităților pentru investiții comune fac parte din obiectivele cheie ale Guvernului României în acest an și din creșterea poziționării României ca actor cheie european pentru autonomia strategică în domeniul esențial al mineralelor rare”, se arată în comunicatul MAE.

Miniștrii din SUA, UE, Marea Britanie, Japonia, Australia și Noua Zeelandă se vor reuni la Washington, în această săptămână, pentru a discuta despre o alianță strategică privind mineralele critice. Summitul este considerat un pas către repararea relațiilor transatlantice și deschiderea către alte alianțe care să ajute țările interesate să reducă riscurile în relația cu China, scrie The Guardian.

Unul dintre subiectele de discuție va fi solicitarea adresată Statelor Unite de a garanta un preț minim pentru mineralele critice și pământurile rare.

„Consolidarea lanțurilor de aprovizionare cu minerale critice împreună cu partenerii internaționali este vitală pentru economia SUA, securitatea națională, leadershipul tehnologic și un viitor energetic rezilient”, a transmis Departamentul de Stat al SUA, într-o declarație premergătoare reuniunii de miercuri.

(Citește și: WSJ: China are un plan pentru a împiedica armata americană să obțină magneți din metale rare)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: