28 ianuarie, 2026

România, Republica Moldova şi Ucraina vor să înfiinţeze o Cameră de Comerţ Trilaterală, cele trei state urmând să aibă o platformă instituţională comună pentru proiecte transfrontaliere ce vor viza reconstrucţia infrastructurii, economiei şi comunităţilor ucrainene afectate de război.

Prin această paltformă, companiile naţionale, dar şi alte state membre ale Uniunii Europene vor putea constitui parteneriate public – private şi consorţii pentru proiectele de reconstrucție.

Iniţiativa Institutului de Dezvoltare şi Expertiză a Proiectelor din Republica Moldova de a crea o Cameră de Comerţ Comună Trilaterală beneficiază deja de sprijinul a peste 250 de instituţii şi organizaţii din cele trei ţări şi a fost inclusă în documentul strategic al Alianţei Eurodeputaţilor din Europa de Est pentru Reconstrucţia Ucrainei.


”România, Republica Moldova şi Ucraina vor să înfiinţeze o Cameră de Comerţ Trilaterală. Vom avea astfel o platformă instituţională comună prin care companiile din cele trei state, dar şi alte state membre ale Uniunii Europene vor putea constitui parteneriate public–private şi consorţii pentru proiecte transfrontaliere şi care vor viza reconstrucţia infrastructurii, economiei şi comunităţilor ucrainene afectate de război”, a anunțat preşedintele Senatului, Mircea Abrudan, pe Facebook. 

România, hub logistic pentru reconstrucția Ucrainei

”România poate şi trebuie să fie un hub logistic pentru reconstrucţia Ucrainei, odată cu încheierea războiului, un moment atât de aşteptat de noi toţi”. 

”Când vorbim despre graniţe puternice este foarte important să ne protejăm teritoriul şi suveranitatea, dar şi să avem parteneriate economice puternice. Pe Flancul Estic al NATO, România, Republica Moldova şi Ucraina sunt piloni de bază, iar investiţiile în infrastructură, în apărare şi parteneriatele strategice, mai ales cu SUA, sunt esenţiale”, precizează preşedintele Senatului. 

(Citește și: Nicușor Dan: E necesară „o radiografie a companiilor” românești interesate de reconstrucția Ucrainei”)

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: