26 ianuarie, 2026

India intenționează să reducă tarifele pentru autoturismele importate din Uniunea Europeană la 40%, de la niveluri de până la 110%, informează Reuters, care citează mai multe surse.
Agenția de presă notează că aceasta ar fi cea mai amplă deschidere comercială de până acum a vastei piețe indiene, în contextul în care cele două părți se apropie de un acord de liber schimb care ar putea fi anunțat oficial chiar marți.

Guvernul premierului Narendra Modi a fost de acord să reducă imediat taxele vamale pentru un număr limitat de autoturisme provenite din blocul comunitar, cu un preț de import de peste 15.000 de euro, au declarat pentru Reuters două surse familiarizate cu discuțiile.

Această taxă va fi redusă în timp până la 10%, au adăugat sursele, facilitând accesul pe piața indiană pentru producători auto europeni precum Volkswagen, Mercedes-Benz și BMW.


Sursele au solicitat anonimatul, întrucât negocierile sunt confidențiale și pot suferi modificări de ultim moment. Ministerul Comerțului din India și Comisia Europeană au refuzat să comenteze.

Constructorii auto europeni au o cotă de piață de doar 4% în India. Electricele vor rămâne cu tarife mari pentru primii 5 ani ai acordului

India și UE sunt așteptate să anunțe marți finalizarea negocierilor pentru acordul de liber schimb, după care cele două părți vor definitiva detaliile și vor ratifica ceea ce șefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen a numit „mama tuturor acordurilor” („mother of all trade deals” – eng.).

Reuters notează că acordul va extinde comerțul bilateral și ar stimula exporturile indiene de bunuri precum textilele și bijuteriile, afectate de tarifele de 50% impuse de SUA de la sfârșitul lunii august.

India este a treia cea mai mare piață auto din lume ca volum de vânzări, după SUA și China, însă industria auto internă a fost una dintre cele mai protejate. În prezent, New Delhi aplică tarife de 70% și 110% pentru mașinile importate, niveluri criticate frecvent de executivi din industrie.

New Delhi a propus reducerea imediată a taxelor de import la 40% pentru aproximativ 200.000 de autoturisme pe benzină sau motorină pe an, a declarat una dintre surse, aceasta fiind cea mai mare deschidere de până acum a sectorului. Cota ar putea fi modificată în ultimul moment, a adăugat sursa Reuters.


Pe de altă parte, vehiculele electrice cu baterii vor fi excluse de la reducerile de taxe de import în primii cinci ani, pentru a proteja investițiile producătorilor indieni precum Mahindra & Mahindra și Tata Motors, care abia au început investiții în domeniu. După cinci ani, și vehiculele electrice vor beneficia de reduceri similare de taxe, au mai precizat sursele.

Piață dominată în prezent de Suzuki și producători locali

Reducerea taxelor de import ajuta producătorii europeni precum Volkswagen, Renault, Stellantis, Mercedes-Benz și BMW, care produc deja în India, însă au întâmpinat dificultăți în a se extinde semnificativ, parțial din cauza tarifelor ridicate.

Taxele mai mici le vor permite producătorilor să vândă vehicule importate la prețuri mai accesibile și să testeze piața cu un portofoliu mai larg înainte de a se angaja în extinderea producției locale, a declarat una dintre surse.

În prezent, producătorii auto europeni dețin sub 4% din piața auto indiană, de aproximativ 4,4 milioane de unități anual, dominată în prezent de Suzuki Motor din Japonia, precum și de mărcile locale Mahindra și Tata, care împreună controlează circa două treimi din piață.

Unele companii pregătesc deja noi investiții în condițiile în care piața auto din India este estimată să ajungă la 6 milioane de unități pe an până în 2030.

(Citește și: ”După Indonezia și Mercosur vine India, anunță cancelarul Merz – un acord comercial cu New Delhi ar putea fi semnat chiar luna acesta”)

(Citește și: ””Mercosur-ul” României: Cifrele relației cu cele 4 state din America de Sud și de ce Acordul aprobat de UE e avantajos pentru noi. Datele comerciale ale României cu Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay”)

(Citește și: ”Bloomberg: Italia va susține și înclină balanța pentru acordul Mercosur – Întâlnire decisivă la Bruxelles”)

(Citește și: ”UE și Indonezia (280 mil. loc.) încheie un amplu acord comercial: 98% din tarife vor fi eliminate”)


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: