25 ianuarie, 2026

Majoritatea respondenților în sondajul realizat de Avangarde în perioada 22-23 ianuarie spun că sunt nemulțumiți (34%) și foarte nemulțumiți (21%) de acțiunile de politică externă ale președintelui Nicușor Dan.

44% dintre români consideră că țara noastră trebuie să adere la Consiliul pentru Pace propus de președintele american Donald Trump, inițiativa ce avea scopul inițial de a pacifica Gaza, dar care a ajuns să aibă un rol mai larg, pe care criticii îl consideră că subminează atribuțiile ONU. România se află printre statele invitate să adere la Consiliul pentru Pace.

Referitor la participarea președintelui român la  Forumul Economic Mondial de la Davos, 69% spun că Nicușor Dan trebuia să meargă, arată același sondaj. Sâmbătă, într-o declarație de presă, șeful statului a precizat că înainte de a merge la diferite evenimente externe, trebuie să avem pregătite strategii, „nu să ne ducem pe la Davos să ne vadă lumea pe acolo”.


Cei mai mulți dintre cei care susțin aceste poziții au studii primare, în timp ce la polul opus se află cei cu studii superioare.

60% dintre români cred că NATO ne-ar apăra dacă România ar fi atacată militar, în timp ce 27% cred că va trebui să ne descurcăm singuri.

În același timp, 62% au încredere în NATO, 50% în ONU, 50% în UE, doar 33% în Parlamentul European și 32% în Comisia Europeană.

Sondajul a fost realizat de Avangarde în perioada 22-23 ianuarie prin metoda CATI pe un eșantion de 820 de persoane cu vârsta de peste 18 ani. Eroarea maximă de eșantionare este de 3,3% la un nivel de încredere de 95%.

S-au realizat ponderări pe criterii precum: gen și nivel de educație. Eșantion multi-stratificat. probabilistic.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: