Președintele Donald Trump a amenințat sâmbătă că va impune tarife vamale de 100% pentru importurile canadiene dacă cel de al doilea partener comercial al SUA încheie un acord comercial cu China, relatează CNN.
„Dacă guvernatorul Carney crede că va face din Canada un «port de tranzit» pentru ca China să trimită bunuri și produse în Statele Unite, se înșală amarnic”, a scris Trump pe Truth Social. „China va mânca Canada de vie, o va devora complet, inclusiv distrugând afacerile, structura socială și modul de viață în general. Dacă Canada încheie un acord cu China, va fi imediat lovită cu un tarif vamal de 100% pentru toate bunurile și produsele canadiene care intră în SUA.”
Comentariile amenință să adâncească ruptura dintre Donald Trump și prim-ministrul canadian Mark Carney, după amenințările reciproce de a impune tarife vamale asupra bunurilor canadiene, inclusiv taxe de 10%, după reclama difuzată în Ontario care prezenta discursul fostului președinte Ronald Reagan despre tarife.
Trump l-a numit în mod batjocoritor pe Carney „guvernator”, un termen pe care l-a mai folosit și pentru fostul prim-ministru Justin Trudeau, când invita Canada să devină al 51-lea stat american.
„Ultimul lucru de care are nevoie lumea este ca China să preia Canada. NU se va întâmpla și nici măcar nu va fi aproape de a se întâmpla!”, a adăugat președintele american într-o postare ulterioară pe platforma sa de socializare.
Este o schimbare de poziție față de comentariile anterioare ale lui Trump. Președintele american le-a spus reporterilor pe 16 ianuarie că „Este un lucru bun pentru (Carney) să semneze un acord comercial. Dacă se poate ajunge la o înțelegere cu China, ar trebui să facă asta”.
Atacurile lui Trump împotriva altor economii
La începutul acestei luni, Carney s-a întâlnit cu președintele chinez Xi Jinping la Beijing, unde au parafat un „nou parteneriat strategic”, Canada relaxând tarifele pentru vehiculele electrice chinezești și permițând importul a până la 49.000 de vehicule electrice chinezești anual. De asemenea, se așteaptă ca China să reducă barierele tarifare pentru semințele de canola (varietate de rapiță modificată genetic), homari și mazăre canadiană.
Nu este clar ce s-ar putea considera drept „acord” pentru a impune tarife de 100% împotriva Canadei. Casa Albă nu a răspuns imediat solicitării CNN de a comenta.
„Așa cum a declarat prim-ministrul (Carney) săptămâna aceasta, Canada și Statele Unite au stabilit un parteneriat remarcabil în domeniile economiei și securității și vom continua să ne asigurăm că viitorul acestei relații aduce beneficii lucrătorilor și întreprinderilor de ambele părți ale frontierei”, a postat Dominic LeBlanc, ministrul de finanțe al Canadei, pe X după comentariile lui Trump. „Nu există nicio o urmă a unui acord de liber schimb cu China. Ceea ce s-a obținut este o rezoluție privind mai multe probleme tarifare importante.”
Amenințarea lui Trump vine după ce Carney a trasat marți o cale de urmat pentru Canada, avertizând că țările mai puternice au folosit „integrarea economică ca arme”, „tarifele ca pârghii” și „lanțurile de aprovizionare ca vulnerabilități care trebuie exploatate”.
Deși nu a numit SUA în discursul său de la Forumul Economic Mondial de la Davos, Carney a caracterizat-o drept o „ruptură” globală și nu o tranziție, adăugând că „țările mijlocii trebuie să acționeze împreună, deoarece dacă nu suntem la masă, suntem în meniu”.
Amenințarea vine, de asemenea, la doar o săptămână după ce Trump a promis că va impune un tarif de 10% pentru „orice bunuri” provenite din Danemarca, Norvegia, Suedia, Franța, Germania, Regatul Unit, Olanda și Finlanda începând cu 1 februarie, cu excepția cazului în care se ajunge la un acord pentru ca SUA să achiziționeze Groenlanda. Trump a declarat însă miercuri că tarifele nu mai sunt necesare, deoarece s-a ajuns la un cadru de colaborare.
Tarifele SUA afectează deja economia canadiană
Nu este clar ce impact ar putea avea aceste noi tarife de 100%, dacă și când vor fi impuse. Mărfurile canadiene care respectă prevederile Acordului Statele Unite-Mexic-Canada (USMCA) au fost scutite de alte taxe impuse de Trump. Trump a intermediat acest acord în primul său mandat și va fi revizuit anul acesta.
USMCA permite țărilor să rezilieze unilateral acordul dacă una dintre ele încheie un acord de liber schimb cu o economie non-piață, precum China.
Majorarea abruptă a tarifelor impuse de Trump pentru automobile, oțel, aluminiu, cherestea și energie – unele dintre exporturile cheie ale Canadei către Statele Unite – au lovit vecinul din nord în mod deosebit. În octombrie, rata șomajului din Canada a atins cel mai înalt nivel din ultimii nouă ani.
Cititi si: China își prezintă la Davos imaginea de ”partener de încredere”. Vicepremierul Lifeng: „Lumea nu trebuie să se întoarcă la legea junglei, unde cei puternici îi devorează pe cei slabi”
***