24 ianuarie, 2026

Ucraina solicită UE și SUA fonduri de 1,5 trilioane pentru următorii 10 ani, într-un moment în enegocierile pentru încetarea războiului cu Rusia capătă mai multă coerență. Suma ar include o cerere de 800 miliarde de dolari pentru „reconstrucție” și 700 de miliarde de dolari în „scopuri militare”.

Politico a scris vineri că Comisia Europeană a transmis șefilor de stat europeni un document confidențial care descrie necesarul de finanțare al Ucrainei corespunzător celor 800 de miliarde de dolari pentru reconstrucția țării – o sumă despre care premierul ungar Viktor Orbán a spus că ar putea fi comparată cu „detonarea unei bombe nucleare”. Orbán a făcut aceste remarci vineri, după recentul summit de urgență al UE de la Bruxelles.

„Documentul de 18 pagini prezintă un plan pe 10 ani pentru a se efectua redresarea Ucrainei pe o cale rapidă pentru aderarea la UE”, scrie Politico care a consultat documentul. „Comisia Europeană a transmis planurile capitalelor UE înainte de summitul de joi seară al liderilor europeni, unde a fost discutat documentul, datat 22 ianuarie, potrivit a trei oficiali și diplomați ai UE cărora li s-a acordat anonimatul pentru a discuta despre subiectul sensibil,” scrie Politico.


Conform detaliilor suplimentare, „Strategia de finanțare se întinde până în 2040, alături de un plan operațional imediat de 100 de zile pentru a iniția proiectul. Dar planul de redresare va avea dificultăți în a atrage investiții externe dacă conflictul continuă, potrivit celui mai mare administrator de fonduri din lume, BlackRock, care oferă consultanță pro bono cu privire la planul de reconstrucție.”

Diverse instituții, alături de guvernul SUA și al UE, intenționează să contribuie conform acestor etape generale prevăzute în document:

  • Conform documentului, în următorii zece ani, UE, SUA și principalii creditori internaționali – inclusiv FMI și Banca Mondială – alocă aproximativ 500 de miliarde de dolari în finanțare combinată, publică și privată pentru Ucraina.

  • Comisia Europeană intenționează să angajeze încă 100 de miliarde de euro în fonduri din bugetul comunitar și garanții de împrumuturi pentru investiții în cadrul următorului buget pe șapte ani al UE, care începe în 2028.

  • Bruxelles-ul susține că această injecție de 100 de miliarde de euro ar „debloca” până la 207 miliarde de euro în investiții suplimentare.

  • Washingtonul, la rândul său, declară că va mobiliza capital printr-un Fond de Investiții pentru Reconstrucție SUA-Ucraina personalizat, dar fără a face referire la vreo sumă anume.

  • SUA a semnalat, de asemenea, planuri de a canaliza investițiile către sectoarele critice ale Ucrainei în domeniul mineralelor critice, infrastructurii, energiei și tehnologiei, aliniind reconstrucția cu interesele strategice și de resurse pe termen lung – o temă invocată anterior de administrația Trump.

Însă un director executiv de la BlackRock toarnă ceva apă rece peste așteptările poate prea mari: „Gândește-te. Dacă ești un fond de pensii, ești un fiduciar față de clienții tăi, pensionarii tăi. Este aproape imposibil să investești într-o zonă de război”, a declarat miercuri vicepreședintele BlackRock, Philipp Hildebrand, într-un interviu la Forumul Economic Mondial de la Davos. „Cred că trebuie să fie etapizat și asta va dura ceva timp,” scrie Politico.

Între timp, la Moscova, președintele Putin tocmai a precizat delegației americane conduse de Steve Witkoff că problema teritoriului rămâne o linie roșie. Rusia a semnalat în continuare că Ucraina nu va mai fi la fel în niciun scenariu post-conflict, în special în ceea ce privește granițele geografice.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: