Administrația președintelui Donald Trump a declarat o ”stare de urgență națională” pentru a proteja miliardele de dolari ce vor proveni din comercializarea petrolului venezuelean – bani ce vor intra în conturile Trezoreriei SUA – de la a fi confiscați prin decizii judiciare, conform unui ordin executiv semnat vineri, 9 ianuarie, de către președintele SUA.
Ordinul protejează veniturile companiei petroliere de stat a Venezuelei, PDVSA, precum și pe cele ale băncii centrale, declarând „nule și fără efect” orice tentative judiciare de a pune poprire, de a confisca sau de a revendica aceste fonduri.
Washingtonul spune că menținerea integrității financiare a Caracasului servește intereselor SUA
Argumentul Casei Albe este că astfel sunt proteja interesele de securitate națională ale Statelor Unite. Administrația susține că protejarea acestor venituri ale guvernului venezuelean este esențială pentru stabilizarea Venezuelei, pentru oprirea imigrației ilegale, reducerea fluxurilor de narcotice care au ucis „zeci de mii de cetățeni americani”, contracararea influenței Iranului și a Hezbollah în regiune.
Ordinul executiv desemnează aceste fonduri drept proprietate suverană a Venezuelei, aflată în custodia SUA – nu active americane și explicit indisponibile creditorilor privați, deținătorilor de hotărâri judecătorești sau companiilor care au avut relații de afaceri cu Venezuela.
Secretarul de Stat Marco Rubio va controla orice deblocare de fonduri, banii fiind păstrați „în așteptarea unei dispoziții suverane pentru scopuri publice, guvernamentale sau diplomatice”. Secretarul Trezoreriei și procurorul general vor putea invoca ”imunitatea suverană” în fața oricăror contestații în instanță.
Ordinul executiv înlocuiește orice directive prezidențiale anterioare care afectau aceste fonduri și oferă Trezoreriei autoritate largă pentru a pune în aplicare măsurile de protecție.
(Citește și: ”Întâlnire cu miză mare la Casa Albă, între administrația Trump și producătorii americani de petrol – Contrast puternic între Exxon și Chevron: Exxon spune că Venezuela ”e de neinvestit”, Chevron spune că își poate crește producția cu 50%”)
(Citește și: ”Planul în 3 faze al SUA pentru stabilizarea Venezuelei. Ce spun oficialii administrației Trump despre comercializarea petrolului”)
(Citește și: ”Venezuela ar urma să cedeze SUA între 30 și 50 mil. barili de petrol”)
(Citește și: ”Beneficii pe termen lung pentru SUA după preluarea controlului în Venezuela: Oferta globală de petrol și păstrarea dominației petrodolarului. La sub 50 de dolari/baril, modelul economic rusesc intră în colaps”)
***