8 ianuarie, 2026

Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) va declanşaîn ianuarie o serie de verificări în rândul a 847 de autorităţi publice, pentru a identifica motivele pentru care întârzie numirile în funcții de conducere și continuă numirile temporare.

”Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) informează că, începând cu luna ianuarie 2026, va declanşa o serie de verificări la nivelul a 847 de autorităţi publice tutelare, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2025 privind reglementarea unor măsuri în domeniul guvernanţei corporative a întreprinderilor publice”, anunţă instituţia.

Limitarea numirilor provizorii, asumată în PNRR

Rolul şi obiectivul acestor controale constau în asigurarea îndeplinirii jalonului asumat de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) în domeniul guvernanţei corporative, în vederea respectării angajamentelor asumate faţă de Comisia Europeană, mai exact:

  • atingerea Ţintei nr. 442, adică reducerea cu 50% a numirilor provizorii la nivelul întreprinderilor publice centrale

  • și a Ţintei nr. 444 privind reducerea cu 10% a numirilor provizorii la nivelul întreprinderilor publice locale.

Aceste acţiuni de control vizează analizarea cauzelor pentru care procedurile de selecţie a membrilor organelor de administrare şi conducere ale întreprinderilor publice nu au fost finalizate în termenele legale.

Controalele vor stabili persoanele vinovate de aceste întârzieri

Verificările au ca scop stabilirea persoanelor responsabile, precum şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de legislaţia în vigoare, potrivit competenţelor legale ale agenţiei.

În acest sens, AMEPIP va acţiona în temeiul art. 59 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările şi completările ulterioare.


Rezultatele acestor verificări vor fi comunicate opiniei publice după finalizarea integrală a procesului de control, în condiţiile legii şi cu respectarea principiilor de transparenţă şi responsabilitate instituţională.

”Prin aceste demersuri, AMEPIP îşi reafirmă angajamentul ferm pentru asigurarea respectării principiilor de transparenţă, competitivitate şi responsabilitate în procesul de selecţie a conducerii întreprinderilor publice, contribuind astfel la îmbunătăţirea performanţei şi a guvernanţei corporative în sectorul public”, precizează agenţia.

(Citește și: Program-pilot pentru reformarea a 17 companii de stat/ Premierul Bolojan: Vom vedea care vor fi listate la bursă, care vor fi reorganizate și care vor fi lichidate)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: