7 ianuarie, 2026

România vrea să achiziționeze de la Airbus, cu care are relații de colaborare vechi, elicoptere H225M și H175, scrie publicația specializată în problematica apărării DefenseRomania.ro, citând lista transmisă la finalul anului de România către Bruxelles pentru programele eligibile ce vor fi finanțate prin mecanismul european SAFE.

Pe listă este menționată explicit achiziția de elicoptere multirol H225M. Prin programul european SAFE, României i-au fost alocate peste 16 miliarde de euro, iar mai bine de două treimi vor fi fonduri pentru înzestrarea Armatei.

Potrivit sursei citate, în timp ce pentru alte programe de înzestrare se menționează doar numele programului de înzestrare, nu și tipul de tehnică ce va fi achiziționat – în aceste cazuri urmând să aibă loc negocieri în următoarele luni cu diferite companii pentru a parafa contractele până în luna mai a acestui an –, în ceea ce privește achiziția de elicoptere se precizează cert că e vorba de elicoptere H225M și H175.

Ambele modele sunt produse de grupul francez Airbus. Armata a refuzat versiunea veche H215M


Suma alocată programului este de aproximativ un miliard de euro. Nu se precizează însă numărul de elicoptere, potrivit DefenseRomania.ro.

Publicația citată scrie că propunerea inițială a Airbus era pentru modelul H215M, pentru care francezii ofereau licență și producere completă în România. De precizat că Airbus deține o fabrică în România inaugurată în 2016 la Ghimbav (Brașov), în colaborare cu IAR Brașov.

DefenseRomania.ro mai scrie că propunerea unei linii de producție a H215 în România a fost cu atât mai ciudată cu cât modelul H215 nu a mai fost căutat pe piața externă, iar compania franceză producătoare are deja în planurile sale imediate dezvoltarea a noii generații de elicoptere.

Guvernul va încerca să negocieze cooperare industrială cu francezii și pentru H225M

Actualul ministru al Apărării, Radu Miruță, spunea în toamnă, pe vremea când era ministru al Economiei și avea în subordine industria de apărare, că Armata României nu dorea modelul H215M propus de Airbus a fi fabricat în România, ci industria. În schimb, armata prefera modelul H225M.

„Cei din Franța sunt dispuși să ne ofere licență pentru modelul H215, iar cei de la Armata României spun că au nevoie de un model mai performant, H225. Asta vine la noi, care vrem să vedem unde putem fabrica produsul. Airbus nu oferă licență pentru modelul mai nou, ci pentru cel mai vechi. Cei de la Armată vor trebui să stabilească dacă vor sau nu modelul mai vechi H215M. Ei sunt cei care merg pe front, nu noi. Nu putem forța să accepte un model, chiar dacă acesta ar veni cu o linie de producție aici. Ei stabilesc dacă le e necesar sau nu”, preciza în toamna trecută, la un interviu pentru Europa Liberă, Radu Miruță, în prezent Ministrul Apărării.


Cel mai probabil, Guvernul va încerca să negocieze cooperare industrială și pentru H225M, în condițiile în care SAFE are ca obiectiv și revitalizarea industriei naționale de apărare, în cooperare cu industria europeană – a existat interes și din partea americanilor de la Lockheed Martin dar SAFE prioritizează cooperarea cu industria de apărare europeană. Lockheed produce elicoptere Black Hawk în Polonia unde deține compania PZL Mielec.

În ceea ce privește H225M ales de România, în regiune Ungaria mai operează astfel de elicoptere multirol, mai punctează DefenseRomania.ro.

(Citește și: ”România cumpără rachete Mistral de peste 625 de milioane euro, prin SAFE. Anunțul oficial al MApN”)

(Citește și: ”Licitația pentru tronsonul 4 al Autostrăzii Târgu Neamț – Iași – Ungheni, lansată de CNIR. Finanțarea lucrării se va face prin SAFE”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: