7 ianuarie, 2026

Președintele Nicușor Dan a declarat marți seara că și-a nuanțat opinia potrivit căreia este exclus ca viitorii șefi ai serviciilor secrete să provină din afara politicii, întrucât propunerile sale vor trebui votate în Parlament, de către coaliție.

Întrebat dacă a rămas la părerea sa că ar trebui să fie persoane din afara politicii, Nicuşor Dan a afirmat: ”Ne mai nuanţăm”.

”Am nişte oameni pe care îi am în cap şi o să fie nişte discuţii şi o să aveţi nişte nume”, a afirmat Nicuşor Dan, marţi seară, referindu-se la numirea unor şefi ai serviciilor – SIE şi SRI


Întrebat dacă şi-a schimbat opinia exprimată anterior potrivit căreia la conducerea serviciilor de informații ar trebui să fie persoane din afara politicii, şeful statului a declarat: ”Da. Ne mai nuanţăm”.

Numirile se vor face după discuții cu partidele din coaliţie, având î vedere că propunerile trebuie să treacă de votul Parlamentului.

”În ceea ce priveşte şefii de servicii, pentru că preşedintele propune şi Parlamentul trebuie să voteze, tocmai din perspectiva acestei stabilităţi (a coaliţiei – n.red.) nu cred că se va întâmpla ca să nu discutăm înainte. Dimpotrivă, vom discuta astfel încât numirile să fie validate de Parlament”, a spus şeful statului, citat de Agerpres.

Reamintim că, anul trecut, președintele Nicușor Dan i-a propus coaliției de guvernare pe avocatul Gabriel Zbârcea și pe diplomatul Marius Lazurca la conducerea SRI, respectiv SIE. Liderii partidelor din coaliție au respins propunerile, în timp ce dinspre formațiunea extremistă AUR au venit reacții pozitive.

Propunerea a fost făcută într-o discuție pe care șeful statului a avut-o cu Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu pe 26 august,.


Postul de director al SRI este vacant de doi ani, iar SIE este condus din 2018 de Gabriel Vlase.

Declarațiile unor lideri ai coaliției au explicat la vremea respectivă refuzul invocând apropierea celor doi candidați de curentul ultranaționalist, care a și salutat nominalizările.

(Citește și: Președintele Nicușor Dan, în presa germană, despre viitorii șefi de la SRI și SIE: „Intenționez să nominalizez două persoane care nu provin nici din serviciile de informații, nici din politică”)

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: