22 decembrie, 2025

Aproape jumătate din certificatele de încadrare handicap sunt false, a declarat duminică seara ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, la B1TV. Numărul acestora urmează să scadă după înlăturarea prevederilor ce au dus la aceste abuzuri, a explicat ministrul.

În mecanismul de acordare a acestor documente au existat breșe ce au permis ca, în afara persoanelor care trăiesc adevărate drame, certificatele de handicap să fie acordate și unor persoane fără nicio problemă de sănătate, a spus Alexandru Rogobete:

„O parte sunt drame și aici rolul nostru este să susținem acești oameni care au într-adevăr o problemă, dar s-a identificat că un procent mare, aproape de jumătate sunt de fapt certificate false, care au bypass-at sistemele de monitorizare și aici trebuie să intervenim”.

Aceste certificate „poartă semnătura unor medici și, mai grav, poartă semnătura unei comisii care a validat”, a mai spus ministrul.

„Cred că după modificările făcute (…) acest fenomen se va reduce, așa cum s-a redus și fenomenul concediilor medicale. Toate măsurile pe care le-am luat în vară plus controale extinse au dus la economii de 120 milioane de lei pe lună din concedii medicale fictive. (…) Vorbim de economii care ne-au permis ca la cele două rectificări bugetare plus săptămâna trecută în ședința de Guvern să introducem în sistemul de sănătate bani suplimentari. Este pentru prima dată în ultimii 10 ani când în decembrie lăsăm farmaciile fără datorii”, a precizat ministrul Sănătății.

Premierul, hotărât să se rezolve situația


Reamintim că premierul Ilie Bolojan a declarat, de mai multe ori, că abuzarea acestui sistem creează mari nedreptăţi faţă de cei care au cu adevărat probleme de sănătate, creează dezechilibre în economie şi inechitate socială.

„Ţin minte că undeva în judeţul Mehedinţi era un birou vamal, dacă bine ţin minte, în care din 11 vameşi 9 erau cu certificate de handicap. Un aspect care invalidează statistica şi, din nou, în afara cazurilor obiective, abuzarea unui sistem creează mari nedreptăţi faţă de cei care sunt într-adevăr cu probleme grave de sănătate, care poate nu sunt ajutaţi cât ar trebui să fie ajutaţi, dar în acelaşi timp creează şi nişte dezechilibre mari în economie, o lipsă a forţei de muncă şi o inechitate socială şi aceste lucruri trebuie corectate”, declara în noiembrie şeful Executivului.

(Citește și: Un milion de concedii medicale eliberate „în condiţii care par suspecte” – în proximitatea weekendurilor și a sărbătorilor legale. Ministrul Sănătății a ordonat un control)

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: