13 decembrie, 2025

Aproximativ 80% din tinerii români din Generația Z (născuți între anii 1996 și 2015) fac mai multe cumpărături în perioada sărbătorilor de iarnă, iar aproape două treimi dintre ei (64%) sunt influențați de oferte personalizate, conform Barometrului Sezoanelor Financiare, realizat de Asociația CFA România, cu sprijinul UniCredit Bank.

La nivel general de populație:

  • 63% dintre români cumpără mai mult decât în mod obișnuit de Crăciun și de Revelion

  • majoritatea adoptă o abordare precaută față de ofertele limitate în timp – 46% compară prețurile sau caută alternative

  • 36% pun produsele în coș și decid mai târziu

  • 64% dintre tinerii Generației Z declară că se lasă influențați de oferte personalizate, cel puțin uneori

  • tendința descrește gradual în rândul generațiilor mai mature: 57% dintre Milleniali și 49% dintre cei din Generația X

  • doar 8% afirmă că achiziționează imediat de teama de a pierde oferta, comportament mai frecvent în rândul Generației Z, în timp ce 9% ignoră complet promoțiile

  • aproape două treimi (64%) dintre cei cu vârste între 18 și 28 de ani au identificat oferte false și au reușit să le evite, doar 4% nu sunt siguri dacă au întâlnit fraude.

În rândul Generației X, incertitudinea este mai mare, cu 15% dintre respondenți care nu sunt siguri dacă au întâlnit fraude. În ciuda vigilenței diferitelor generații, aproximativ 8% dintre români recunosc că au fost victimele ofertelor false sau a fraudelor online.

Ghidul Abracashdabra

Pe baza concluziilor Barometrului Sezoanelor Financiare, Asociația CFA România lansează ghidul Abracashdabra de sărbători, un set de recomandări practice create de către specialiștii certificați Chartered Financial Analyst pentru a sprijini gestionarea cumpărăturilor festive într-un mod mai clar și echilibrat.

„Educația financiară oferă românilor instrumentele necesare pentru a-și gestiona mai eficient resursele și pentru a-și asigura independența financiară, iar mesajele despre consum responsabil și educație financiară sunt considerate utile de respondenții studiului: peste jumătate dintre ei le citesc și încearcă să le aplice, inclusiv 60% dintre tinerii din Generația Z. Un sfert dintre români își doresc să învețe să recunoască reducerile reale, iar un procent similar vrea să evite cumpărăturile impulsive. În același timp, 44% dintre tinerii din Generația Z vor să învețe cum să economisească pentru cadouri, cu peste 20 de puncte procentuale mai mult decât media populației generale. În ceea ce privește percepția asupra economisirii, 66% o văd ca pe o formă de responsabilitate, 24% ca pe o planificare pentru viitor, iar doar 8% o asociază cu o restricție sau renunțare”, se menționează în studiul de specialitate.

Barometrul Sezoanelor Financiare s-a derulat în perioada 3 – 6 noiembrie 2025, prin metodologia Computer Assisted Web Interviewing, pe un eșantion de 1.130 de respondenți din generațiile Z, Millennials și X, cu preponderență din mediul urban.


Asociația CFA România este organizația profesioniștilor în investiții din România, deținători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA).

În prezent, organizația are peste 250 de membri, deținători ai titlului de CFA, dar mai cuprinde și aproximativ 140 de candidați la unul dintre nivelurile de examinare.

(Citește și: Studiu Deloitte: tinerii Gen Z europeni sunt mai orientați spre viitor decât generațiile anterioare)

****

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: