12 decembrie, 2025

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) investighează situația creată în jurul Fondului Proprietatea (FP), unde anunțul privind intenția societății Aeroporturi București de a-și răscumpăra pachetul minoritar deținut de FP a stârnit în rândul investitorilor de pe piața de capital suspiciuni de tranzacționare pe baza informațiilor privilegiate, scrie ziarul Bursa.

Potrivit sursei citate, ASF a transmis că ”este într-un proces de investigare specific, inclusiv din prisma evaluării informaţiei reprezentate de convocarea acţionarilor CNAB privind aprobarea propunerii referitoare la intenţia de răscumpărare a pachetului minoritar de acţiuni deţinut de Fondul Proprietatea la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti în categoria informaţiilor privilegiate”.

Decizia șefilor CNAB a fost semnată pe 3 decembrie, seara – Acțiunile FP deja crescuse, în aceeași zi, pe tranzacții de 10 ori mai mari ca volumul mediu din luna noiembrie

Amintim că Consiliul de administrație al Aeroporturi București (CNAB), companie de stat controlată de Ministerul Transporturilor ce operează aeroporturile Băneasa și Otopeni, și-a convocat acționarii în data de 8 ianuarie pentru a aproba o propunere de răscumpărare a pachetului minoritar de acțiuni (20%) deținut de Fondul Proprietatea.


Decizia Consiliului de Administrație al CNAB a fost adoptată oficial, după cum reiese inclusiv din antetul documentului în seara zilei de miercuri, 3 decembrie – semnată digital la 20:35 de președintele CA al CNAB Eduard Bachide, care este din mai 2022 și secretar de stat al PSD în Ministerului Apărării Naționale și șef al Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului în MApN.

Însă decizia CA de convocare a fost comunicată pe site-ul Bursei, de către administratorul Fondului Proprietatea Franklin Templeton, abia peste două zile, în 5 decembrie, la ora 17:13, cu 47 de minute înainte de încheierea săptămânii de tranzacționare.

În intervalul lipsă de 2 zile, prețul acțiunii FP a crescut cu 5%, pe ordine mari, cu cele mai mari achiziții de acțiuni FP la nivel susținut din acest an. Doar în ședința bursieră din data de 3 decembrie, adică înainte de semnarea deciziei de convocare de către președintele CA Eduard Bachide, s-au cumpărat peste 30,45 milioane de acțiuni, cu o valoare a tranzacțiilor de 15,18 milioane de lei. În plus, volumul mediu tranzacționat în cele 20 de ședințe bursiere din luna noiembrie a fost de 3,7 milioane de acțiuni, de aproape 10 ori mai puțin ca numărul acțiunilor FP care au fost tranzacționate în ședința din 3 decembrie.

Adăugând la aprecierea generală ședința de miercuri, 3 decembrie – când, cel mai probabil, s-a pus în scris decizia Consiliului de administrație al CNAB și când volumele tranzacționate au fost cele mai mari – creșterea acțiunii FP s-a extins la 6,9%. Aceasta a continuat în săptămâna 8-12 decembrie, pe volume mai mici.


De menţionat că, în raportarea către BVB, administratorul FP, Franklin Templeton, a precizat că a fost anunţat despre convocarea acţionarilor Aeroporturi Bucureşti în data de 5 decembrie, fără să fi fost consultat în prealabil de către reprezentanţii societăţii cu privire la o potenţială tranzacţie a pachetului de acţiuni deţinut de fond.

(Citește și: ”Suspiciuni de trading pe bază de informații privilegiate la Bursă: Informația privind răscumpărarea pachetului minoritar deținut de Fondul Proprietatea la Aeroporturi București a fost ținută ascunsă timp de 3 zile – vreme în care acțiunea FP a crescut cu 7%, pe tranzacții mari”)

(Citește și: ”România va prelua administrarea Portului Giurgiulești din Rep. Moldova – Discuție săptămâna viitoare între miniștrii Transporturilor”)

***

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: