4 decembrie, 2025

Grupul petrolier ungar MOL i-a informat pe oficialii americani că este interesată să cumpere activele internaționale ale gigantului petrolier rus Lukoil, compania ungară alăturându-se unei liste tot mai mari de potențiali cumpărători, au declarat trei surse din apropierea acestui dosar pentru agenția Reuters, preluată de Agerpres.

În luna octombrie, Statele Unite au impus sancțiuni asupra Lukoil și Rosneft, cei mai mari producători de petrol din Rusia, ca parte a campaniei de presiune asupra Moscovei ce are scopul încheierii războiului din Ucraina. Sancțiunile au forțat Lukoil să anunțe vânzarea activelor sale internaționale.

Reuters a dezvăluit anterior că Lukoil discută cu giganții petrolieri americani Exxon Mobil și Chevron, precum și cu investitori din Orientul Mijlociu, înainte de termenul limită impus de SUA, 13 decembrie. În noiembrie, Washingtonul a blocat o tranzacție a Lukoil cu traderul de mărfuri Gunvor, despre care ministrul de finanțe american a spus că este ”o marionetă a Kremlinului”.


Ca idee, divizia internațională a Lukoil deține rafinării în Europa, printre care și una în România, participații la câmpuri petroliere din Kazahstan, Uzbekistan, Irak și Mexic, plus sute de benzinării în întreaga lume.

Subiectul ar fi fost discutat de Viktor Orban cu Donald Trump

Una din sursele citate de Reuters a spus că MOL ar dori să cumpere rafinăriile și benzinăriile Lukoil din Europa, precum și participațiile la activele de producție din Kazahstan și Azerbaidjan.

Premierul ungar Viktor Orban, un vechi aliat al președintelui american Donald Trump, a discutat planurile MOL cu Trump când cei doi lideri s-au întâlnit în noiembrie, a dezvăluit una dintre sursele Reuters. Vizita lui Orban la Washington a adus Ungariei o derogare de un an de la sancțiunile americane pentru a continua să utilizeze petrolul și gazele rusești.

Budapesta se bazează în mare măsură pe energia rusească, iar Orban, aflat la putere de 15 ani, a încercat mult timp să mențină relații bune atât cu Moscova, cât și cu Washingtonul. În paralel, MOL încearcă să cumpere compania de rafinare NIS din Serbia, la care pachetul majoritar de acțiuni este deținut de Rusia, și care este vizată la rândul ei de sancțiunile americane.

În ceea ce privește activele din România ale Lukoil, ministrul Energiei Bogdan Ivan anunța la finele lunii noiembrie că trei companii și-au manifestat intenția de a achiziționa activele Lukoil, atât rafinăria Petrotel cât și rețeaua de aproximativ 320 de benzinării. 


”Sunt companii care și-au exprimat intenția doar asupra rețelei de benzinării, alte companii doar asupra rafinăriei Petrotel. Acum, este evident că este o ofertă comercială între două entități private care sper să aibă o finalitate”, spunea ministrul Energiei, precizând că țările de unde provin companiile sunt România, SUA, Grecia și Ungaria – adică MOL și Hellenic Petroleum.

(Citește și: ”Premierul Bolojan: ”Rafinăria Petrotel este în mentenanță, avem suficiente stocuri de carburanți pentru ca pieța să funcționeze normal” / Rafinăria intră de vineri sub sancțiunile SUA”)

(Citește și: ”Statul român renunță la preluarea rafinăriei Lukoil – Vânzarea activelor companiei ruse va fi făcută în două etape”)

(Citește și: ”Grupul Carlyle, prezent și în România, interesat de activele externe ale Lukoil. Premierul Bolojan: Naționalizarea activelor românești, ultima opțiune”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: