Adunarea Generală a judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti a adoptat luni, cu majoritate de voturi, un punct de vedere prin care resping modificarea regimului de acordare a pensiilor magistraţilor.
Reamintim că CSM a convocat pentru luni, 24 noiembrie, adunările generale din instanțe și parchete, pentru ca acestea să voteze poziția față de proiectul de modificare a pensiilor magistraților. Pe baza voturilor exprimate, Consiliul va emite avizul pentru proiectul ce ar trebui să fie adoptat săptămâna aceasta, prin asumarea răspunderii Guvernului.
”Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, întruniţi în Adunarea Generală, astăzi, 24 noiembrie 2025, fiind prezenţi 216 din 243 judecători, cu o majoritate covârşitoare de 215 judecători, îşi exprimă punctul de vedere prin care resping propunerea legislativă privind modificarea completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, consecvenţi fiind în susţinerea demersurilor promovate de Consiliul Superior al Magistraturii şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, au transmis, luni, reprezentanţii Curţii de Apel Bucureşti.
Noul proiect de lege privind pensiile de serviciu ale magistraţilor, coiniţiat de Ministerul Muncii şi Ministerul Justiţiei, a fost publicat, săptămâna trecută, în procedură de transparenţă decizională.
Conform proiectului de lege, cuantumul pensiei va reprezenta 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor brute din ultimii 5 ani, dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizaţie netă.
Perioada de tranziţie până la vârsta de pensionare de 65 de ani va fi de 15 ani, calculată începând cu 1 ianuarie 2026.
România trebuie să rezolve, până în 28 noiembrie, chestiunea pensiilor magistraţilor, care este, potrivit oficialilor români, jalon de îndeplinit în PNRR, care poate costa pierderea a 231 de milioane de euro.
(Citește și: Guvernul trimite la CSM legea cu pensiile magistraților – Ministrul Fondurilor Europene face apel la Consiliu – să dea avizul într-o săptămână, pentru a nu se pierde 231 mil. euro)
****