Cristian Grosu / La rece, despre ce ar însemna Planul de pace între Rusia agresoare și Ucraina europeană

Planul de pace (de fapt, un draft) ieșit ”pe surse” în spațiul public – conceput, aflăm tot pe surse, de către SUA și Rusia – suscită, așa cum era și firesc și legitim – multă emoție în privința modului în care iese Ucraina din acest război.

Înainte de-a analiza prevederile lui și a încerca o evaluare a pierderilor și câștigurilor pentru Occident și pentru Ucraina, să mai observăm un lucru:
oricât de îndreptățite, emoțiile sunt tardive, ele își aveau locul acum 11 ani, la anexarea Crimeii, când Rusiei de atunci trebuiau să i se impună sancțiunile din ultimii 3 ani. Dar Occidentul de atunci a luat situația în bășcălie (glumele cu ”omuleții verzi”), cât despre sancțiuni… – Germania s-a ales cu Nord Stream II, Franța cu niște contracte de armament, iar America lui Obama s-a ales cu non-combatul și comoda lipsă de viziune pe care noi, românii, le cunoaștem din epoca Iohannis.

Europa noastră a pierdut teritoriile Ucrainei care se află azi în discuție în Planul de Pace nu săptămâna trecută și nici acum 3 ani jumate la începerea războiului:
ci acum 30 de ani, când, decretând ”sfârșitul istoriei”,
a încetat să mai contribuie cu 2% din PIB la bugetul de înarmare ca state NATO,
și-a legat soarta economiilor de gazul rusesc și, în stil pur comunist, a crezut că există lucruri gratuite pe lumea asta – securitatea fiind unul dintre ele.

Dar mai bine să ne aruncăm un ochi pe Draftul Planului de Pace, în punctele lui esențiale, apoi să privim la PACEA care ne așteaptă dincolo de acest plan – cum arată, de fapt, ecuația complicată din spatele acestui plan:

1, Prima observație este că Planul nu e foarte diferit de cel aflat în discuție înainte de întâlnirea Trump-Putin din Alaska. Încă de pe atunci era de la sine înțeles că Ucraina va ceda teritorii – într-o formulă care urma să fie stabilită.

Singura șansă de-a recupera un astfel de teritoriu de la Rusia ar fi un război pe care Ucraina nu-l poate purta – indiferent câți bani și cât armament ar primi de la SUA și UE: doar un conflict pe scara largă cu NATO ar rezolva problema teritoriului deja înghițit, război pe care nu și-l dorește nimeni pe lume.

Noutatea în privința teritoriului este că, de această dată, Rusia mai vrea o bucată, chiar strategică – părticica din Donbas pe care Ucraina o apără ca fiind un avanpost în calea trupelor rusești către Kiev. Pretenția Rusiei se bazează pe faptul că în ultimele luni linia frontului s-a modificat puțin, suficient cât să zguduie rezistența acelui avanpost: încet dar sigur, Rusia a înaintat.

Să sperăm că negocierile din aceste zile se vor finaliza cu păstrarea de către Ucraina a acelui cap de pod.

2, A doua noutate este acordarea de garanții de securitate către Ucraina de către SUA. Foarte important: de către SUA. Căci cine din UE le-ar putea acorda? Germania Angelei Merkel, sau a lui Scholz? Franța lui Macron sau a lui Marie LePen? (Că trebuie să privim și la ce s-ar putea petrece în viitor).

Din moment ce UE nu poate acorda astfel de garanții – fiind, în acest moment, ea însăși preocupată să-și crească puterea de apărare și de descurajare, pe care speră să și le reconstituie până în 2034, e importantă aici o înțelegere între SUA și Rusia.

În plus, după încheierea Acordului privind metalele rare din Ucraina, garanțiile oferite de SUA vor viza cea mai sensibilă zonă pentru americani – cea economică – garanție care funcționează mai bine decât cea militară, pentru că ea face jocurile politice și în UE și peste Ocean.
(Încă mă mai gândesc cum s-ar fi purtat acest război în Marea Neagră, dacă regimul lui Liviu Dragnea nu alunga EXXON, iar acum compania americană ar fi forat aici).

3, Garațiile de securitate nu vor consta în prezența trupelor NATO în Ucraina – scrie în Plan.

Dar nici nu era nevoie să se scrie. Atunci când s-a vorbit de o forță de menținere a păcii înainte de întâlnirea Trump-Putin, și Germania, și Franța și Italia, și Spania, și Polonia s-au grăbit să spună că țările lor nu vor trimite astfel de trupe. Așa că Ucraina nu se poate bizui pe europeni decât dacă războiul s-ar purta, din cauza vremii nefavorabile, în sală.

Aici să mai spunem un lucru: în momentul invaziei și anexării Crimeii de către Rusia, în 2014, ministrul german al Apărării era… dna. Ursula von der Leyen.

4, Un alt punct din plan – contestat vehement la nivel declarativ – este contingentul militar pe care Ucraina ar urma să-l aibă după război – maxim 600.000 de soldați, prevede Planul – sau ”scădere drastică a numărului de soldați” – cum scriu marile agenții internaționale de presă presetate pe stânga.

Asta nu va fi o problemă: să și vrea, Ucraina nu va putea avea o armată de 600.000, asta pentru că acum, la mobilizarea generală are circa 850.000, iar în timp de pace avea circa 250.000.

Cred că UE va accepta fără nicio obiectie acest punct: cea mai mare armată din UE e, la acest moment, cea a Poloniei (202.000 de soldati cu rezervisti cu tot), urmată de cea a Franței (200.000). Or, nu-i un sentiment liniștitor să ai vecin o Ucraină cu o superarmată, de 3 ori mai mare decât oricare dintre armatele naționale, bine înarmată și cu exercițiul și experiența războiului proaspete, la care se adaugă si o industrie a apărării care duduie: nu știi niciodată cine poate veni după Zelenski sau mai târziu – căci astfel de proiecții se fac pe decenii, nu pe un mandat.

5, Soarta activelor înghețate și poprite ale Rusiei în Occident – menționată în Plan – e un subiect imposibil de evaluat la această oră, pentru că aici e vorba de bani peșin – iar discuțiile despre bani vor fi ultimele despre care vom afla ceva în mod concret, chiar și atunci când ni se va livra vreo variantă și vom crede că am aflat: obstinația cu care Belgia, care are ”cheia” activelor rusești, s-a opus valorificării lor în beneficiul Ucrainei ne spune cât de sensibilă e această chestiune.

Reconstrucția Ucrainei e un tort după care le lasă gura apă și statelor vest-europene și Statelor Unite, și cu siguranță asta e subiect de negociere chiar acum, când scriu, la întâlnirea de la Geneva.

*

Să mai observăm un lucru: toată lumea vorbește despre Plan ca despre o mare surpriză pentru Ucraina și pentru UE. Cine crede asta, nu știe cum funcționează lucrurile. Săptămâna trecută, Zelenski a fost la Paris, a vorbit cu Macron și a semnat un contract de cumpărare a  100 de avioane Rafalle – deci Franța era deja pregătită pentru pace. După Paris, Zelenski a alergat la Ankara unde s-a întâlnit cu Erdogan: Turcia va juca un rol crucial la Marea Neagră – vom afla mai târziu cu ce cost pentru Ucraina și pentru alții.

Să se fi văzut oamenii ăștia între ei fără să știe ce se negociază în culise? Să nu aibă aceste mari puteri militare servicii secrete?

Cine ce câștigă și ce pierde:

Să începem cu pierderile:

Rusia
Pierderile Rusiei:

1, iese din acest război îndiguită de NATO: înainte de război nici nu s-ar fi pus problema intrării Suediei și Finlandei în NATO.
Și tot atunci, nici nu s-ar fi pus problema aglomerării Mării Baltice de state care se înarmează accelerat (V. Cazul Poloniei și Germaniei). Și nici nu s-ar fi pus problema trezirii Europei la necesitatea de-a se reînarma.

2, va avea nevoie de 5-7 ani să se refacă economic după acest război.

3, alianțele economice făcute în timpul războiului cu China și India i-au fost dezavantajoase, concesiile politice și geopolitice au plasat-o în poziții de inferioritate care vor trece numai după o schimbare radicală de generații la Kremlin.

Câștigurile Rusiei:

1, Teritoriile din Ucraina, care-i lărgesc accesul la Marea Neagră și-i deschid o poartă către Balcani

2, Vladimir Putin poate spune națiunii ruse că ”a câștigat războiul”, va beneficia de amnistie totală pentru deciziile luate în timpul războiului.

3, O bună parte din sancțiunile economice pot fi amânate, ridicate, reformulate – economia rusească iese de sub presiune – va avea loc reintegrarea Rusiei în economia globală.

Ucraina
Pierderile Ucrainei:

1, Economia și infrastructura distruse după trei ani si jumătate de război – la care se adaugă obligațiile angajate față de ajutorul aliaților.

2, Teritoriile aflate acum sub control rusesc, și poate și partea din Donbas (circa 11%) necucerită

3, Constrângerile privind suveranitatea: alegeri urgente, imposibilitatea de-a adera la NATO, obligația de a rămâne un stat non-nuclear.

Câștigurile Ucrainei:

1, Încheierea unui război pe care nu-l mai putea duce multă vreme din cauza diferenței de efective militare dintre ea și Rusia

2, Oricât ar părea de cinic din punct de vedere geopolitic, debranșarea de zonele pro-rusești din estul său va fi un enorm avantaj: acele zone ar fi fost mereu susceptibile să reaprindă conflictul, ar fi fost bolovani în calea marșului său către Europa occidentală.
Avem ca exemplu Transnistria, o enclavă rusească din toate punctele de vedere, cu care Republica Moldova nu știe ce să facă, pentru că o încurcă în aderarea la UE – și nu numai din acest punct de vedere.

3, Planul instituie, practic, STATUTUL pro-european al Ucrainei: politic, economic, strategic – ceea ce, pentru o țară cu potențialul și resursele sale îi poate asigura un loc în primele 5 economii în următoarele 2 decenii.

*

Cam acestea despre Plan.
Cât privește câștigătorii și perdanții la nivel ”macro”:

Marele perdant e Rusia – și-a jucat cărțile – dacă Europa se înarmează până la a deveni, în sfârșit, o forță de descurajare, cartea militară nu o mai avantajează: va rămâne să se bizuie doar pe o economie rudimentară, acolo unde a pierdut deja la toate capitolele.

Desigur, mai e războiul politic – cel hibrid, care nu se va încheia niciodată – război în care occidentalii ”încă n-au văzut nimic”.

Marele câștigător e Occidentul Atlantic: ridicând ochii de pe harta Ucrainei, Occidentul și-a asigurat delimitarea geografică necesară de Asia triunghiului antioccidental Rusia-China-Iran, urmând ca războiul militar să se mute în sfera economiei și comerțului.

Pentru că trebuie să mai observăm un lucru, întorcându-ne la Plan:

El a fost posibil numai pe terenul sancțiunilor pe care SUA le-au declanșat – periclitându-și piețele – împotriva statelor care făceau comerț cu Rusia (inclusiv India, aici),
 al presiunii făcute pe Venezuela (o înlăturare a regimului criminal Maduro ar deschide și calea către controlul pieței globale de petrol, acolo unde Rusia e vulnerabilă),
al sancțiunilor până la pulverizare asupra Rofsnet si Lukoil,
al desenului profesionist din punct de vedere strategic pentru axele verticală/orizontală pentru fluxul de energie din Europa de est.

Toate acestea făcute în larma făcută de sistemul global de comunicare al stângii, ignorate la nivel de înțelegere a situației de către antitrumpismul psihotic și sabotate de către cei care nu înțeleg lumea în care am intrat – fără nicio legătură cu Rusia – în ultimii 5 ani:

China colonizează în tăcere economia UE, șantajează cu metalele rare SUA, se înarmează, iar americanii vor o Europă pacificată, pentru a-și muta atentia în emisfera vestică, acolo unde, pentru a face față Chinei, trebuie să fie atentă la ce se întâmplă în cele două Americi. Cei care nu înțeleg sensul acestei confruntări să petreacă un an, ca simpli cetățeni care-și câștigă traiul zilnicc, în Rusia sau China.

PS:
Cât privește România, ea e în calea furtunii războiului hibrid, pe care și Rusia și China îl vor purta în continuare – fiecare cu metodele sale – împtriva oricărui stat european. Noi nu de 10 divizii de soldați ruși trebuie să ne temem – ci de cam un batalion de politicieni români, cărora le-ar conveni de minute o Românie ca în Rusia.

***