Add Your Heading Text Here

23 noiembrie, 2025

Încasările la buget din impozitele și taxele companiilor ce activează în zona HoReCa au crescut în ultimele luni cu 20%, ca urmare a acțiunilor ANAF, a declarat președintele instituției, Adrian Nica (foto).

Acesta a anunțat că alte 80 de controale tematice urmează să fie făcute la firme din această industrie.

”Urmare a acţiunilor noastre în zona HoReCa, încasările noastre au crescut în trei luni cu 20 la sută. Dacă e mult sau puţin nu vreau să comentez eu, dar acţiunile noastre continuă. Colegii mei de la Antifraudă au anunţat că vor fi vizate 80 de companii din industria HoReCa care nu au înţeles mesajul de conformare voluntară”, a declarat, sâmbătă seara, la Antena 3, preşedintele ANAF, Adrian Nica.

Firmele cu probleme din acestor sector sunt monitorizate


”Avem şi un exemplu cu o astfel de firmă care a cumpărat marfă, să spunem, de 100 de lei şi a reuşit minunata performanţă să vândă doar de 20 de lei. Toate aceste persoane vor fi vizitate de structurile anti-fraudă şi se vor lua măsuri”, a spus Adrian Nica.

Întrebat dacă în urma controalelor la marii contribuabili nivelul încasărilor a crescut, Adrian Nica a răspuns afirmativ, fără însă a preciza la cât se ridică această creştere.

”Încasările au crescut, iar planul ANAF a fost depăşit. Orice cifră peste plan este o mare realizare”, a adăugat preşedintele ANAF.

(Citește și: 510 de controale ANAF în derulare la mari companii, săptămâna viitoare vor veni primele rezultate. Președintele Agenției: Verificările fac în baza unor analize de risc)

****

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: