Adaugă aici textul pentru subtitlu

Cumpărăm soluții pentru probleme de acum zece ani

Add Your Heading Text Here

20 noiembrie, 2025

Legislația extrem de rigidă din domeniul achizițiilor publice – cu zeci de norme, metodologii și instituții care se suprapun – este incompatibilă cu viteza cu care se mișcă tehnologia, așa încât procedurile învechite și anevoioase fac ca administrația publică să cumpere azi soluții digitale pentru problemele pe care le avea cu ani în urmă, a avertizat Mihai Matei, CEO Essensys

Declarațiile au fost făcute la conferința ”Un cincinal de digitalizare – unde au ajuns Statul și Economia. Dar industria IT?”, organizată marți de Conferințele CDG la Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor a Camerei Deputaților. Transmisia video integrală poate fi văzută AICI-VIDEO-INTEGRAL_LINK.

„În acest moment, ce se întâmplă în zona achizițiilor publice – și vă spun asta din perspectiva unui furnizor cu experiență internațională, în America, în agenții ONU și în alte state europene – este bezna minții. Faptul că avem această legislație absolut rigidă în domeniul achizițiilor publice ne blochează.
Noi astăzi cumpărăm soluții, inclusiv software, dar pentru nevoi pe care le aveam acum zece ani, pentru că, de facto, în zona digitalizării proiectele se derulează astfel: instituțiile publice au teamă să-și asume decizii sau nu înțeleg; fac o procedură competitivă pentru a achiziționa un consultant; după un an, consultantul începe să livreze și face un nou caiet de sarcini pentru implementare. Astfel, rezolvăm peste cinci ani o problemă pe care o aveam acum zece ani”, a declarat Mihai Matei.

În opinia sa, zona achizițiilor publice trebuie reformată pentru a fi mai flexibilă și a putea ține ritmul cu piața.

Redăm în continuare principalele declarații:

Ce cred că ar trebui să se schimbe este să înțelegem mai bine ce înseamnă digitalizare și să avem o misiune mai clară în privința digitalizării. O să povestesc experiența mea de a intra în acest templu al democrației românești sau, mai degrabă, în Babilonul democrației românești. Am intrat pe poartă și efectiv nu știam unde să mă duc. Am dat telefoane, am ajuns într-un lift și, în lift – liftul este foarte digitalizat, are o tabletă mare unde vezi programul Camerei Deputaților, vezi vremea – este foarte bun. Este un exemplu extraordinar pentru că arată exact ce a înțeles instituția asta despre digitalizare. Arată faptul că atunci când un cetățean intră în această instituție, habar nu are pe unde să o ia. La intrare mi s-au trecut datele de pe buletin cu mâna, pe un registru, dar în lift am o tabletă și un televizor ultramodern în care văd programul.

Acest lucru arată două lucruri: ce înțelege această instituție fundamentală a democrației despre digitalizare – o vedem live – și care este abordarea ei în privința digitalizării. În loc să fie o abordare orientată către cetățean, către vizitator, este o abordare în care instituția își arată fațada: „Iată ce facem noi aici”. Trebuie să înțelegem că digitalizare nu înseamnă fiare, servere, tablete sau licențe; înseamnă efectiv servicii în interesul cetățeanului.

Din păcate, de 35 de ani s-au investit miliarde în această zonă, probabil că doar 5–10% din acești bani s-au dus pe implementarea efectivă de servicii pentru cetățean, de lucruri care să ajute cetățeanul într-o formă sau alta. Primul meu punct este legat de definirea mai clară a digitalizării, pentru că fiecare înțelegem altceva.

Al doilea punct este această viziune centralizată, centralistă a statului. În primul rând, există abordarea conform căreia statul trebuie să implementeze, statul trebuie să fie furnizor, statul trebuie să facă totul. Nu. Dacă vrem o economie puternică, statul trebuie să acționeze în parteneriat cu industria. Ne plângem de lipsa specialiștilor. De ce nu rezolvăm problema asta prin parteneriat? Prin deschidere, prin parteneriate deschise și oneste cu mediul privat.

Primul lucru: statul nu trebuie să fie furnizor. Această viziune centralistă s-a tradus în numeroase sisteme unice și sisteme naționale. Vrem să centralizăm totul, să găsim o soluție unică care să rezolve toate nevoile. Nu există așa ceva: punctul de contact unic, dialogul, portalul unic de formulare, platforma unică de interoperabilitate. Ne împiedicăm în sisteme unice și sisteme naționale și trebuie să aprindem puțin lumina. Totul este unic, național, centralizat. Acestea provin dintr-o perioadă comunistă în care statul trebuia să rezolve totul centralizat. Nu, nu așa trebuie făcut. Trebuie să fie cât mai descentralizat, prin parteneriat cu piața, cât mai deschis la explorare, la experimentare, la greșeli și învățare pe parcurs. Astăzi, zero experimentare.

Și ultimul punct, de care vorbim de multă vreme: legea achizițiilor publice, zecile de norme, metodologii și instituții care suprapun această lege, iar apoi stratul gros de cutumă pus peste legislație. În acest moment, ce se întâmplă în zona achizițiilor publice – și vă spun asta din perspectiva unui furnizor cu experiență internațională, în America, în agenții ONU și în alte state europene – este bezna minții. Faptul că avem această legislație absolut rigidă în domeniul achizițiilor publice ne blochează.

Noi astăzi cumpărăm soluții, inclusiv software, dar pentru nevoi pe care le aveam acum zece ani, pentru că, de facto, în zona digitalizării proiectele se derulează astfel: instituțiile publice au teamă să-și asume decizii sau nu înțeleg; fac o procedură competitivă pentru a achiziționa un consultant; după un an, consultantul începe să livreze și face un nou caiet de sarcini pentru implementare. Astfel, rezolvăm peste cinci ani o problemă pe care o aveam acum zece ani.

Dacă nu reformăm zona asta și nu avem mai multă flexibilitate în achiziții, este ca și cum azi aș încerca să cumpăr roșiile de care aveam nevoie acum cinci ani – nu voi avea o nutriție echilibrată. Trebuie să avem mai multă deschidere față de mediul privat, să nu mai privim zona aceasta ca pe răul absolut și, foarte important, mai ales în digitalizare, să avem o abordare pe termen lung, nu rigidă. Trebuie să avem o viziune de produs asupra serviciilor publice.

Există o mare diferență între a merge pe piața privată cu o cerință de soluție specifică – mai ales dacă facem o combinație de cerințe redundante – și a merge cu o problemă de rezolvat. Cheia este să mergem spre piața privată spunând: „Avem nevoie să rezolvăm problema x, y și z”, și ei vin cu soluția. Dacă mergem spre piață cu soluții, este foarte atractiv și ușor să cerem „soluția roz cu bască mov”.