Speranţa de viaţă sănătoasă la vârsta de 65 de ani este de 4,3 ani pentru bărbaţi şi 3,8 ani pentru femei, în România, adică de două ori mai mică decât media UE, care este de 9,6 ani pentru femei şi 9,2 ani pentru bărbaţi.
Informaţiile au fost prezentate de vicepreşedintele Institutului Naţional de Statistică, Ioan Silviu Vîrva, în cadrul celei de-a treia ediţii a Congresului Naţional pentru Îmbătrânire Activă.
„Anii de viaţă sănătoasă la persoanele cu vârstă de 65 în România, în medie, de 4,3 ani pentru bărbaţi şi 3,8 ani pentru femei, în timp ce în Uniunea Europeană valorile sunt de 9,6 ani la femei şi 9,2 ani la bărbaţi. Diferenţele ne obligă să fim implicaţi prin prevenţie, acces facil la servicii, sprijin pentru autonomie, condiţii care fac posibilă o viaţă caracterizată nu doar prin longevitate, dar şi prin activităţi specifice de bunăstare”, a explicat Ioan Silviu Vîrva.
Reamintim că Anii de viață sănătoasă (HLY) la vârsta de 65 de ani reprezintă numărul de ani rămași pe care o persoană de 65 de ani se așteaptă să îi trăiască fără o limitare a activității pe termen lung.
Rata de ocupare a persoanelor între 65 și 69 de ani – de 5,3%
„Rata de ocupare a grupelor de vârstă cuprinse între 65 – 69 de ani este în România 5,3%. Dar pentru grupa de vârstă 70-74 de ani este 1,3%. Acest lucru se datorează probabil formelor flexibile de lucru, educaţiei continue, oportunităţilor de mentorat şi antreprenoriat, care păstrează competenţele în circuitul economic şi întăresc coeziunea socială”, a mai menționat Ioan Silviu Vîrva.
Persoanele cu vârste de peste 65 de ani reprezintă 20,3% din populaţie, o creştere cu trei puncte procentuale pe parcursul ultimului deceniu. Media la nivelul UE este de 21,6%.
„Este o transformare structurală prezentă atât în România, cât şi la nivel mai extins, internaţional. Astfel de transformări demografice necesită nu doar o centralizare frecventă prin producţia de date statistice, dar şi politici consecvente, sustenabile şi eficiente pe termen lung”, a spus el.
(Citește și: Speranța de viață și speranța de viață sănătoasă: cât au recuperat statele față de perioada pre-pandemie. Cum stă România și cât costă recuperarea unui an de sănătate)
****